Un jurnalist TVR, împiedicat de MAE să-l întrebe pe Timmermans despre MCV: ce explicaţie a primit

Un jurnalist TVR, împiedicat de MAE să-l întrebe pe Timmermans despre MCV: ce explicaţie a primit

Frans Timmermans si Viorica Dăncilă FOTO gov.ro

Jurnalistul TVR Alex Costache a povestit cum la conferinţa susţinută de Frans Timmermans şi George Ciamba nu i s-a permis să pună întrebări după ce le-a spus organizatorilor de la MAE că intenţionează să întrebe despre MCV.

Ştiri pe aceeaşi temă

Jurnalistul Alex Costache a relatat pe Facebook cum a fost împiedicat de reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe să adreseze o întrebare în timpul conferinţei susţinute de prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, şi ministrul Afacerilor Europene, George Ciamba.
 
Jurnalistul Televiziunii Române a povestit că voia să pună o întrebare despre posibilitatea ca executivul european să dea în judecată România la CJUE, cum s-a întâmplat în cazul Poloniei şi Ungariei, ca urmare a nerespectării recomandărilor făcute în cadrul MCV.
 
Când le-a spus reprezentanţilor MAE, organizatorii conferinţei, ce are de gând să întrebe, aceştia l-au sărit, motivând că timpul este limitat, iar George Ciamba va fi prezent în platoul TVR mai târziu, deşi Alex Costache le-a explicat că întrebarea va fi adresată lui Timmermans.

„Începe conferinţa de presă, întrebarea TVR-ului este alocată RTV-ului care întreabă: «Cum vedeţi viitorul UE în contextul migraţiei şi al ameninţărilor teroriste?». «Nebulos!», îmi răspund în gând. În fine, nu am fost lăsat de Guvern/MAE să pun această întrebare, dar sunt sigur că vor mai fi ocazii. Poate întreabă chiar Dănileţ şi magistraţii români când vor merge la Bruxelles pe 3 aprilie şi se vor întâlni cu Timmermans. Nu mai e mult.
 
În încheiere, Alex Costache a explicat şi de ce era important întrebarea sa: „CJUE a fost sesizată oricum de magistraţii români pe legile Justiţiei. Una dintre deciziile pe care trebuie să le ia CJUE este legată de desfiinţarea Secţiei speciale de anchetare a magistraţilor. Acţiunea de la CJUE nu merge însă foarte repede. În cazul Poloniei s-a rezolvat în 18 zile pentru că a fost vorba de acţiunea în judecată a Comisiei Europene. Polonezii au schimbat şi ei legile Justiţiei şi au redus vârsta de pensionare a magistraţilor de la Curtea Supremă astfel încât să scape de unii judecători incomozi. CJUE i-a blocat şi Polonia nu a mai avut ce face. La fel în cazul Ungariei. În urma demarării unei proceduri accelerate de infringement faţă de Ungaria, pe problema independenţei justiţiei, Comisia Europeană a sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii care, printr-o decizie din 6 noiembrie 2012, a reţinut încălcarea de către statul maghiar a Directivei 2000/78/EC. Ca ţară, riscul este foarte mare dacă nu respectăm recomandările Comisiei Europene în cadrul MCV, ale Comsiei de la Veneţia şi ale GRECO, grupul statelor anticorupţie“.
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările