„X Factor“: Delia şi Horia Brenciu şi-au ales echipele, Ştefan Bănică oferă o nouă şansă unui concurent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Show-ul „X Factor“ a continuat cu provocarea Scaunelor, iar Delia Matache şi Horia Brenciu şi-au ales concurenţii care se vor duela în ediţia specială de sâmbătă, 29 noiembrie. Pe de altă parte, în echipa lui Ştefan Bănică, un aspirant la premiul cel mare are o nouă şansă de a merge în etapa următoare.

Showman-ul Horia Brenciu şi-a definitivat echipa, 14-20 de ani. „Cine va sta cel mai mult cu grupa lui, cine îşi va dovedi calităţile senzaţionale de mentor va câştiga «X Factor». Destinul a vrut să fiu mentorul grupei celor de sub 20 de ani. Sunt 14 concurenţi extraordinari. Abia aştept să le devin antrenor cu normă întreagă. Lucrul acesta se va întâmpla de-abia în galele din decembrie“, a declarat Brenciu.

Show-ul a continuat cu prestaţia Grupurilor, care anul acesta i-au fost atribuite, pentru a doua oară de când este membru al juriului „X Factor, Deliei. „Colegii mei o să aibă parte de o surpriză, până acum m-au victimizat, m-am victimizat şi eu. Am fost uşor demoralizată şi resemnată. Însă toate aceste lucruri sunt pe cale să se schimbe. Încerc să resuscitez toată povestea asta şi o să vedeţi că iese leoiaca din mine. Şi Horia şi Ştefan se cred foarte mari şi foarte tari, ceea ce sigur că e sănătos şi foarte bine, dar scapă din vedere un amănunt foarte important şi anume «EU»! E o luptă dură, rezistă cine poate. E timpul să demonstrez că grupurile pot învinge, aşa cum s-a întâmplat în UK. Până la urmă eu m-am lansat într-un grup, a menţionat Delia.

În această ediţie, Ştefan Bănică i-a selectat pe cei şase concurenţi talentaţi care să meargă în etapa următoare din grupul celor de peste 20 de ani. „Eu cred că sunteţi cei mai buni concurenţi pe care îi are «X Factor» anul ăsta. Sunt foarte mândru şi onorat că pot să lucrez cu voi. Eu sunt un perfecţionist si tot ce am făcut până acum am vrut să fac la nivel maxim, astea sunt pretenţiile mele de la mine şi astea vor fi şi de la voi. Nici măcar nu concep ca unul din voi să nu câştige «X Factor»”, acestea au fost cuvintele cu care Bănică şi-a întâmpinat echipa în culise. 

Despre echipa lui Ştefan, showman-ul Brenciu a spus: „Trebuie să recapitulăm un lucru: concurentele lui Ştefan sunt femei bine făcute, bine conturate, cu sex appeal, îl au pe vino-ncoa, astfel încât mi se pare normal ca Ştefan să se piardă astăzi mai mult decât am făcut-o eu. Ştefan, e rândul tau «s-o facem lată»!.

Seara a început cu Melisa Tolea, din echipa lui Brenciu. Aceasta a interpretat piesa „L-O-V-E“ şi a reuşit să atragă atât complimente, cât şi critici din partea membrilor juriului. Lui Bănică i-a plăcut ca prestaţie pentru etapa a doua, pe când Delia şi-ar fi dorit ca fata să improvizeze mai mult.

Melisa Tolea FOTO Antena 1

image

„Dacă aş ruga vocile care sunt acum pe scaun să reproducă melodia ta, nu cred că aş avea probleme“, a început mentorul acesteia. „Îţi mulţumesc foarte mult pentru că ai venit la spectacolul nostru, dar ne vedem anul viitor.“

Rafaelo Varga este un adolescent cu o poveste de viaţă emoţionantă, acesta venind de la un cămin de copii. „Vreau să le demonstrez copiilor din toate orfelinatele din România că şi noi putem, vreau să îi demonstrez tatălui meu care e acolo sus că nu mai plâng şi vreau să vă demonstrez vouă că pot să dau tot ce e mai bun din mine“, a declarat Rafaelo înainte de a-şi începe numărul.

Rafaelo Varga FOTO Antena 1

image

Rafaelo a cântat melodia „O fată ca ea“, de la Direcţia 5. Toţi cei trei membri ai juriului l-au felicitat pentru că a reuşit să se autodepăşească, deoarece în audiţii acesta a cântat printre lacrimi.

„Rafaelo, este pentru prima dată când îţi aud vocea. Acum, în faza mai profesionistă, îţi mulţumesc foarte mult pentru momentul ăsta, ţin foarte mult la tine pentru faptul că eşti iubibil, pentru faptul că plângi, pentru povestea ta, ai toată dragostea juriului. Îmi pare rău, dar trebuie să pleci acasă“, a încheiat Horia. Tânărul a izbucnit în lacrimi, iar Brenciu împreună cu toţi cei care se aflau deja pe scaune s-au văzut nevoiţi să se ridice pentru a-l linişti.

Adina Răducan s-a aflat într-o situaţie ingrată în concursul „X Factor“. O concurentă care era deja pe unul dintre cele şase scaune, Sabrina, este şi cea mai bună prietenă a ei de mai mulţi ani. Cele două s-au văzut puse în ipostaza de a se lupta pe un loc pe Scaun.

Adina Răducan FOTO Antena 1

image

Tânăra a interpretat melodia „I Can Make You Love Me“, iar la finalul acestei interpretări a izbucnit în lacrimi. „Nu plânge, de ce plângi?“, a întrebat-o Ştefan. „Adina, eu vreau să ajung în finală cu un om care se susţine singur pe scenă. Îmi cer scuze dacă sunt exigent, dar asta e viaţa mea artistică“, a început Horia. Deşi i-a dat emoţii fetei, aceasta a trecut în etapa următoare, luându-i locul Sorinei.

Ultimul concurent care s-a luptat pentru a ocupa un loc în echipa lui Horia Brenciu a fost Denis Borovină. Acesta a a avut o interpretare deosebită a piesei „I Set Fire“ de la Adele.

Denis Borovină FOTO Antena 1

image

„Astăzi ai fost un mic div“, a declarat Delia. „Ai avut atitudinea potrivită, îmi placi. „Eşti un om cu care pot să fac spectacol şi am foarte multe planuri cu tine. De aceea, bun venit în echipa mea“, a spus mentorul. Denis i-a luat locul Sabrinei.

Horia Brenciu a fost nevoit să alcătuiască echipele pentru dueluri. Aşasar, Diana Căldăraru va concura cu Denis Borovină, Adina Răducan cu Monica Sannino, iar Nicholas Sealey se va duela cu Cristian Goaie.

Umărtoarea a fost Delia, cu GrupurilePrimul grup este unul format în cadrul show-ului „X Factor“, Adelina Damian şi Victor Sas. Aceştia au cântat piesa „Apologize“ de la One Republic. Deşi se cunosc de puţin timp, aceştia au reuşit să creeze o impresie bună juriului.


Adelina Damian şi Victor Sas FOTO Antena 1

image

„Am ascultat ieri şi ştiu tot ce se întâmplăla Horia în echipă, ştiu cu ce mă lupt şi nu e uşor“, a explicat Delia. „De asta mă gândesc să aleg foarte bine pentru că am să suport consecinţele. Cu părere de rău“, a glumit diva, „în seara asta vă anunţ că aveţi un scaun acolo.“

Trupa Studio 7 a interpretat piesa „Fell in Love with an Alien“ de la The Kelly Family. Cu toate că aceştia nu au fost foarte activi pe scenă, mai ales din cauza problemelor grave de vedere pe care una dintre membrele grupei le are, Delia a decis să le ofere o şansă.

Black&White a fost următoarea trupă care a urcat pe scenă. Aceştia au făcut o combinaţie între piesele „Just the Way You Are“ şi „Marry You“ de la Bruno Mars, iar Brenciu şi Bănică au fost impresionaţi.

Black & White FOTO Antena 1

image

Mentorul Delia s-a ţinut de şotii şi a declarat că ei îi plac culorile, nu albul şi negrul. Le-a spus „Nu“ şi a continuat prin a le spune: „Nu plecaţi acasă, luaţi loc pe scaun.

Ioan Mardare, pe numele său de scenă, Cocoon Kills, împreună cu Maria, a format trupa 69. Cei doi au reinterpretat melodia „Taxi“ a lui Whats Up. În timp ce Maria era foarte energică şi ocupa toată scena, Ioan stătea într-un singur loc, lucru care i-a deranjat pe membrii juriului.

Ioan Mardare şi Maria FOTO Antena 1

image

Hotărâtă să scoată ceva mai mult de la Coocon Kills şi să îl facă să îşi depăşească limitele, Delia i-a cerut acestuia să facă ceva care chiar să o impresioneze pentru a o determina să dea trupei 69 o şansă la etapa viitoare. Ba mai mult, diva s-a ridicat de pe scaun şi i s-a alăturat acestuia pe scenă. La insistenţele cântăreţei, Mardare şi-a dat frâu liber inhibiţiilor şi a luat-o pe Delia pe sus ca să o pupe. Convinsă fiind, mentorul acestora le-a oferit un loc în următoarea etapă.

Divas, cea mai mare grupă din concurs, cu cinci membre, a cântat piesa „I m a Survivor“ de la Destiny's Child, ultimul refren fiind interpretat acapella.

Trupa Divas FOTO Antena 1

image

„În momentul în care vreţi să fiţi cinci oameni pe scenă, înseamnă că trebuie să vedem ceva“, şi-a dat cu părerea Bănică. „Ştiu ce înseamnă un grup de fete“, a spus Delia. „Mi-e frică de faptul că o să vă certaţi foarte des. E greu cu grupe de fete. Oricât aş vrea eu, nu mă lasă inima, sufletul, gândirea, urechea, nu pot să vă las să plecaţi, asta am vrut să spun.“

Afina şi Daniel urmau pe scena concursului, însă Daniel a avut o problemă. Cel mai bun prieten al lui a murit, iar concurentul se afla la înmormântare. Curajoasă şi plină de speranţă, Afina a venit la emisiune pentru a reprezenta echipa şi a se lupta pentru un loc pe Scaune.

Afina a cântat şi partea colegului ei de trupă FOTO Antena 1

image

Membrii juriului au fost de acord ca aceasta să cânte şi părţile lui Daniel, iar interpretarea acesteia a fost atât de convingătoare, încât Delia i-a oferit, fără ezitare, un „Da“.

Trupa Contrast a creat un moment frumos, o combinaţie de pian, beatbox şi o voce puternică. De altfel, Horia a declarat că prestaţia celor doi a fost pe placul său, iar Delia a decis că e momentul să elibereze un scaun pentru cei doi. Aşadar, de teamă că nu se va putea descurca cu o trupă de fete, cântăreaţa le-a eliminat pe Divas şi a aşezat trupa Contrast pe scaunul lor.

Trupa Contrast FOTO Antena 1

image

R-Twins, gemenii a căror mamă a venit în audiţii cu o poză de-a lui Ştefan Bănică de pe vremea când acesta juca în „Liceeni“ pentru a-i cere autograful, au urcat pe scenă cu melodia „With You“ de la Chris Brown. „Dacă faceţi greşeala să vă bazaţi pe faptul că aveţi o chimie a vocilor, nu e bine, e păcat. Aveţi un potenţial foarte mare“, a spus rockstar-ul.

Sunteţi singurul grup din echipele Deliei care a făcut şi o terţă, şi o octavă, dar, dacă sunteţi doi, comportaţi-vă ca în oglindă. În felul ăsta, atrageţi mai mult atenţia publicului asupra voastră“, i-a sfătuit Horia.

Delia a decis să îşi asume încă un risc în această seară şi, bazându-se pe experienţa acumulată în acest domeniu al muzicii şi al show-ului, i-a eliminat pe Studio 7 pentru a le oferi locul celor de la R Twins.


R-Twins FOTO Antena 1

image

Delia a decis cum se vor duela grupurile: R-Twins cu Black&White, trupa 69 (Ioan Mardare şi Maria) împotriva Afinei şi lui Daniel, iar Adelina Damian şi Victor Sas contra trupei Contrast.

Singura voce rock feminină din concurs, Iuliana Dobre, are şi o poveste de viaţă impresionantă. Aceasta nu vede cu un ochi şi este nevoită să se descurce în această situaţie. Brenciu şi Delia au fost impresionaţi de interpretarea ei, mărturisindu-i că i-ar oferi oricând un scaun.

„Asta e o piesă care are zeci de variante. Tu ai cântat-o în varianta ta şi asta mă bucură cel mai tare. Da, bă frate. Asta vreau să aud! Ai un loc pe scaun“, a declarat mentorul Bănică.

Iuliana Dobre FOTO Antena 1

image

Iubirea din copilărie a Deliei, Ovidiu Anton, a cântat piesa „All By Myself“ de la Eric Carmen. Cred că eşti una dintre cele mai bune voci de băieţi din România, a declarat diva.

Ovidiu Anton FOTO Antena 1

image

„Nu ai cântat bine“, a continuat mentorul său, „ci ai cântat foarte bine. Dar, exact cum mă aşteptam, publicul tău ţintă au fost băieţii, aşa cum se întâmplă în general la trupele de rock. Nu au fost neapărat doamnele şi domnişoarele, ăsta e un capitol pe care trebuie să îl câştigi. Una peste alta, decizia mea în ceea ce te priveşte este că drumul tău se îndreaptă către acel scaun.“

Concurentul Vlad Simon s-a îmbolnăvit de o viroză respiratorie, iar în locul lui, a fost chemat pe scena „X Factor“ Florin Şchiopu. Acesta a venit cu melodia „Boyfriend“ de la Justin Bieber, iar Delia a fost cucerită de timbrul acestuia.

Florin Şchiopu FOTO Antena 1

image

„Prestaţia ta anterioară a fost mai potrivită. Am nevoie de mai multă forţă, am nevoie de un băiat care să se ducă mai departe cu forţă şi energie. Părerea mea este că nu eşti pregătit pentru o fază finală“, a încheiat Ştefan.

Pavel Deseniuc, băiatul care cântă în subteran, a ajuns în echipa celor de peste 20 de ani la insistenţele Deliei. Acesta a interpretat piesa „My Heart Is Refusing Me“ a lui Loreen şi a reuşit să îl facă pe Bănică să nu îi mai pară atât de rău pentru că s-a lăsat convins de Delia: „Eşti unic, eşti special, te duci într-o zonă specială. Eşti cel mai reprezentativ exponent al generaţiei tale, faţă de data trecută e o evoluţie clară şi vreau să îţi dau un scaun.“

Pavel Denesiuc FOTO Antena 1

image

Alexandru Florea, fratele lui Cristian Goaie din echipa lui Horia Brenciu, a cântat piesa „Here Without You“ a formaţiei rock 3 Doors Down. „Dacă vrei voturi, uită-te la el, atât îţi spun“, a declarat scurt Delia.

Ştefan a realizat că dacă l-ar aşeza pe Alexandru pe ultimul scaun, echipa sa de şase ar conţine trei rockeri. Acesta a pus-o pe Delia în situaţia de a alegere între acest concurent şi Ovidiu, care era deja pe scaun. Cântăreaţa a adus toate argumentele posibile pentru a-i păstra pe amândoi şi, din nou, Bănică s-a lăsat convins de Delia.

Nicoleta Nucă, ultima concurentă, a impresionat încă din audiţii. Ea a interpretat melodia „Say Something“ de la Christina Aguilera şi a reuşit să îi facă pielea de găină lui Bănică. „Bravo, ai fost excepţională“, a exclamat acesta. „Este pentru prima dată când am senzaţia că pe scenă îmi cântă un mare artist. Meriţi un scaun“, a concluzionat rockstar-ul.

Nicoleta Nucă FOTO Antena 1

image

Echipa de şase concurenţi a lui Ştefan Bănică nu este încă definitivată, iar misiunea acestuia va continua.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite