TVR s-a făcut din nou de râsul lumii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din câte se pare, d-na Irina Radu, director general interimar al TVR, şi d-na Raluca Stroe-Brumariu, coordonator interimar cu atribuţii de director al Direcţiei Ştiri din TVR, ştiu ce înseamnă să trăieşti sănătos. Viaţa domniilor lor este reglată de un program cum nu se poate mai riguros care exclude excesele de orice fel. Stresul şi deranjul fără rost.

Îmi imaginez că atât d-na Radu cât şi d-na Stroe-Brumariu îşi încep pregătirile de culcare tare devreme. Cândva pe la ora 21.30. Îşi fac toaleta de noapte, îşi închid telefoanele mobile, şi cel personal şi cel de serviciu, scot din priză telefonul fix, iar la ora 22 dorm deja duse.  Fără vise, fără coşmaruri, fără să se întrebe ce se mai întâmplă în timpul nopţii în lume, în ţară şi în TVR.

Viaţa aceasta sănătoasă şi riguroasă le este impusă nu de propriul interes minor, minuscul, ci de interesul profesional. De interesul general, ca să nu ic interesul naţional. A doua zi dimineaţa, d-na Irina Radu trebuie să fie cât mai odihnită, să aibă mintea limpede pentru ca, odată ajunsă şi închisă în bunkărul din aşa-zisul Carrefour al TVR, loc în care se află biroul domniei-sale, loc în care din câte mi se spune nu primeşte pe nimeni, pe nimeni mai puţin două-trei amice cu care are lungi taclale prieteneşti. D-na Radu tace şi gândeşte strategii pe termen mediu şi lung în vederea prelungirii mandatului său. Strategii de natură să nu deranjeze pe nimeni din arcul parlamentar al puterii care în septembrie 2015 i-a făcut cadou funcţia cu pricina. Crezând că astfel rezolvă „problema TVR”.

Odihnită trebuie să fie şi d-na Raluca Stroe-Brumariu. Ea are obligaţia de a fi cu mintea limpede spre a fi ]n stare de a  inventa strategiile cu ajutorul cărora să evite înlocuirea din dregătoria în care a plasat-o, în dispreţul oricăror legi şi a absenţei oricărei urme de competenţă profesională, cu puţină vreme înainte de a fi debarcat din funcţia de PDG, dl. Stelian Tănase. Care a numit-o  nu de capul lui, ci la sugestia d-nei Alina Mungiu-Pippidi şi a conducerii PNL ale cărei interese are ordin să le slujească şi astăzi d-na Raluca.

La fel de sănătos şi tot odată cu găinile se culcă şi Parintele Titi. După ce , cuvios cum îl ştim, Părintele Titi şi-a făcut rugăciunea de seară. Pe numele său din cartea de identitate Părintele Titi se cheamă Titi Dincă. Un Hopa Mitică al TVR, un obişnuit al funcţiilor mari şi al salariilor babane, înscăunat, de acelaşi Stelian Tănase, producător general al TVR. Tot din ordinul conducerii PNL. Mai exact, ca şi d-na Raluca Stroe-Brumariu, de altfel, la dispoziţia aripii pedeliste din PNL al cărei fidel a fost domnul Dincă încă de pe vremea conducerii Lăzescu-Culcer şi al cărei serv şi protejat este şi pe mai departe.

Nici un subordonat al acestei Sfinte Treimi teveristice nu are nici voie, nu are nici cum să le tulbure somnul. Nici nu ar avea de ce. Fiindcă, din câte se pare, Direcţia Ştiri din TVR nu are un serviciu de noapte organizat ca lumea. Există vreo doi-trei reporteri care, la o adică, pot fi trimişi pe unde „arde”, şi cam atâta. Nu tu editori, nu tu producători, nu tu prezentatori. Deşi mulţi din această ultimă categorie nu prea mai au ce face, ard gazul şi nici nu-şi justifică leafa după ce d-na Stroe Brumariu a reorganizat echipele de prezentare, desigur cu gândul de a le eficientiza. Adică de a-şi promova preferaţii şi a-i înlătura pe cei ce nu o salutaseră cu suficient respect pe vremea când era doar un umil jurnalist şi acela rămas cu miloaga pe statul de plată al TVR după „sortarea” din 2012-2013.

Ei bine, de fapt deloc bine, vineri seara a ars. A ars la propriu. Un club unde urma să aibă loc un concert s-a făcut scrum. Au fost morţi şi răniţi. Bilanţul provizoriu e înspăimântător. TVR nu a găsit de cuviinţă să spargă emisia şi să dea informaţii însoţite de imagini filmate, aşa cum s-ar fi cuvenit. Doar ştiri scurte pe crowl. Primul Breaking news  a fost difuzat doar sâmbătă dimineaţa la ora 7.

Pare incredibil, dar acesta este adevărul. Un adevăr pentru care normal ar fi ca Raluca Stroe Brumariu şi Titi Dincă să se prezinte luni dimineaţa la prima oră la biroul Irinei Radu cu demisiile în mână. Nu doar din funcţiile primite de pomană, ci din TVR. Căci e clar că nu au nimic în comun cu profesia de jurnalist. Câteva ore mai încolo, d-na Irina Radu s-ar cuveni să meargă la Parlament cu o demisie asemănătoare.

În încheiere, le voi spune acestor personaje, o poveste. Chit că nu au minte să o înţeleagă. La 4 martie 1977, după câteva minute de la devastatorul cutremur de pământ, Noel Bernard, directorul de atunci al Europei libere în limba română, a primit un telefon de la secţia de monitoring. I s-a spus doar că ceva trebuie să se fi întâmplat în România de vreme ce Radio Bucureşti nu mai emite. Bernard nu a mai aşteptat nici un alt detaliu, s-a aruncat în maşină spre a se duce la Radio cât mai repede posibil. Odată ajuns acolo, a primit primele telegrame. S-a aşezat imediat la microfon şi a organizat emisia cu crainicul şi cu ştiristul de serviciu. A obţinut acordul conducerii americane şi a făcut studio deschis. A doua zi dimineaţă, la ora 6, când trebuia să înceapă programul obişnuit, Noel Bernard era tot la microfon. Preţ de câteva ore, Bernard şi postul condus de el acoperiseră tăcerea mediilor româneşti de informare. În zilele următoare Europa liberă a continuat să aibă programe non-stop căci TVR şi Radio Bucureşti, în loc să informeze decent, au făcut propagandă ceauşistă deşânţată.

Nu ştiu ce a făcut şi cum s-a mişcat în noaptea de vineri spre sâmbătă Radio România Actaulităţi. TVR s-a comportat ca în 1977. A tăcut. Mă întreb ce va face aceeaşi TVR în cazul unor dezastre mai mari decât cel de la Clubul „Colectiv”.

 Dacă va fi condusă pe mai departe de nulităţi profesionale absolute precum Irina Radu, Raluca Stroe Brumariu şi Titi Dincă probabil că va tăcea din nou. Partea proastă e că azi nu-l mai avem nici pe Noel Bernard şi nici Europa liberă în limba română.    

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite