Căci spre a nu ne prezenta ca sărăntocii”, doamna Smaranda Vornicu-Shalit, insa cu iluzii de teleastă eminamente pe motiv de arbore genealogic, cocoţată în postul de şefă a respectivei delegaţii, a convins-o pe amica şi binefăcătoarea ei din înalt ordin de partid, pdg-ul Doina Gradea, care la rându-i i-a convins pe reprezentanţii puterii în Consiliul de Administraţie al TVR, să aprobe pentru îndelungul şi eşuatul sejur la Tel Aviv o sumă cu multe zerouri. Totul s-a petrecut mai ceva ca în Lanţul slăbiciunilor de Caragiale. Şi aceasta doar spre a ne mai face o dată de râsul lumii. Deziluzia venind după relatările triumfaliste ale reporteriţei de la Ştiri  care mai nu spunea că victoria este de domeniul iminenţei. Dar şi după declaraţiile bombastice  ba ale lui Ester Peony, ba ale componenţilor trupei sale de balet, ca să nu mai vorbim despre ce a putut ieşi pe gura doamnei Vornicu ori cea a regizorului Năstase. Insul al cărui nume a început să devină sinonim cu eşecul. Numai că pentru respectivul garantează Gabriela Firea, alt personaj căruia doamna Doina Gradea nu îi poate refuza nimic. Mai ales când îndeplinirea dorinţei d-nei pimăriţe nu o costă pe ea personal nimic, totul decontându-se instantaneu şi cu largheţe din bugetul Societăţii Române de Televiziune.

Zic că am tot amânat acest articol sperând că în buncărul din aşa-numitul Carrefour, locul unde îşi face veacul incompetenta conducere a Televiziunii Române , s-ar mai putea găsi o mică urmă de bun simţ. Care să o determine pe Doina Gradea să îşi dea urgent demisia şi să îi determine să facă acelaşi lucru pe toţi cei care compun armata de foşti şomeri, adunaţi de pe stradă şi numiţi şefi şi şefuleţi. Începând cu politrucul Alexandru Sassu, continuând cu Eduard Dârvariu, uns director peste TVR 1, şi cu alţii de acelaşi mini-calibru şi încheind cu Smaranda Vornicu-Shalit. Cea care cu doar câteva zile înainte de plecarea la Tel Aviv şi-a securizat poziţia în instituţie obţinând printr-un aşa-zis concurs un post de producător pentru care nu o recomandă mai nimic.  Nici experienţa anterioară şi cu atât mai puţin afacerea urât mirositoare care se cheamă Cerbul de Aur, ediţia 2018, al cărei director a fost.

Nici vorbă însă de demisii, nici vorbă despre vreo urmă de bună simţ. Doina Gradea tace chitic, Alexandru Sassu de abia dacă s-a întors la serviciu după câteva zile de absenţă complet nemotivată. Iar doamna Vornicu ne-a lăsat pe toţi cu gura căscată atunci când a avut tupeul să declare că ar fi vorba despre “un rezultat grei digerabil şi de înţeles”.

 Sincer să fiu nu digestia ori gradul redus de înţelegere al doamnei Vornicu mă interesează, ci faptul că nici ea, nici ceilalţi tovarăşi şi pretini din echipa de impostori care conduce astăzi Televiziunea Română nu ştiu că nu poţi să faci praf 1 milion de euro şi să nu păţeşti nimic.

Cu atât mai mult cu cât eşecul delegaţiei României a fost dublat de dezinteresul de care au avut parte toate transmisiunile de la Eurovision. Care nu au fost moca. Ele au adus, în cel mai bun caz, un amărât punct de rating. Lipsa de interes a telespectatorului român pentru acest concurs nefiind decât o parte din indiferenţa arătată de români pentru tot ceea ce înseamnă Televiziune publică. Şi aceasta eminamente din cauza diletantismului care este la el acasă în rândul managementului instituţiei de pe Calea Dorobanţilor 191. Diletantism şi ticăloşie. Căci cum altfel decât ticăloşie ar putea fi socotit faptul că numitul Dragnea Liviu Nicolae a fost iar la Viaţa satului duminica trecută, 

Nemernicia unor fiinţe moralmente pitice aşa cum sunt numiţii Gradea Doina, Dârvariu Eduard şi sluguţele comunistoide Popescu Alexandru şi Popescu Viorel este fără egal.