Trupa Jukebox nu va mai face parte din echipa emisiunii „Cronica Cârcotaşilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trupa Jukebox se desparte de echipa emisiunii „Cronicii Cârcotaşilor“ după zece ani, membrii grupului dorind să se axeze pe cariera artistică.

„Au fost zece ani în care am crescut mult datorită «Cronicii», ne-am făcut prieteni, am învăţat foarte mult atât pe plan personal, cât şi profesional. Chiar dacă am spus «la revedere», «Cronica Cârcotaşilor» va rămâne mereu o parte foarte importantă din viaţa şi sufletul nostru“, a declarat Alex Vasilache, solistul Jukebox.

De asemenea, într-un mesaj publicat pe Facebook, cântăreţii au anunţat că au multe „proiecte curajoase“, printre care creaţie, producţie muzicală şi artistică, lansarea de noi single-uri, participarea la diferite emisiuni şi concursuri de televiziune, acţiuni caritabile, dar şi un spectacol propriu, un concept unic în România. 

„Nu uitaţi: «Cronica Cârcotaşilor» revine la Prima TV din luna martie, cu un nou sezon plin de cârcoteli şi multe surprize, dar la fel de tonică şi acidă cum o ştim cu toţii, iar Jukebox va putea fi revăzută ocazional la «Cronică» în calitate de musafir“, au mai scris artiştii. 

Jukebox este formată din Alex Vasilache (solist), Cristina Caramarcu (solistă), Adi Tetrade (tobe), Viorel Dodoc (chitară), Andrei Apostol (chitară), Alin Neagoe (chitară-bas), Alex Matei (clape), Sergiu Moldovan (clape), Adi Dan (sunetist), Daniel Buraga şi Florin Răducanu (echipa tehnică).

Jukebox este una dintre cele mai populare, versatile şi longevive trupe pop rock, funk, rock and roll, pop, retro şi fusion, cu peste 15 ani pe piaţa muzicală din România, având la activ peste 1.400 de concerte, trei albume, şase single-uri, precum şi numeroase participări la festivaluri şi concursuri („Vocea Romaniei“, Eurovision, „X Factor“, Festivalul Mamaia). 

TV



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite