Tibi Uşeriu va vorbi despre lupta sa cu limitele în emisiunea „Grantat 100%“, duminică, la TVR

Tibi Uşeriu va vorbi despre lupta sa cu limitele în emisiunea „Grantat 100%“, duminică, la TVR

Tiberiu Uşeriu a câştigat pentru a doua oară, în martie anul acesta, cel mai greu ultramaraton din lume Foto Arhivă personală

Tibi Uşeriu, dublu câştigător al ultramaratonului de la Cercul Polar, este invitatul emisiunii „Garantat 100%“, prezentată de Cătălin Ştefănescu, şi va fi difuzată de TVR 1, duminică seară, de la ora 23.00, şi online, pe TVR+.

Bistriţeanul Tibi Uşeriu va vorbi despre reacomodarea la viaţa de om liber, după aproape 10 ani de detenţie, despre halucinaţii şi dialoguri imaginare - cu personajul de desene animate Mihaela, de exemplu, în timpul maratonului, despre tentaţia sinuciderii, dar şi despre cum a învăţat să practice meditaţia şi în ce fel i-a folosit ea în experienţa pe care a trăit-o la ultramaratonul arctic şi despre lupta cu limitele, informează TVR, notează news.ro.

Viaţa sa în cartea „27 de paşi“
Aprecierea de care are parte în ultimii ani pare a fi în contradicţie cu trecutul sportivului, în care se regăsesc ani de închisoare, evadări, jafuri armate comise în Germania şi Austria, o tentativă de omor, interlopi din mafia sârbească. De atunci, Tibi Uşeriu şi-a lansat cartea autobiografică „27 de paşi“, a câştigat două ultramaratoane şi s-a implicat în numeroase proiecte sociale şi de mediu.

„Acea calotă de gheaţă, care se formează în jurul capului participanţilor la maraton, îi apără de frig. Sunt unii sportivi care, atunci când ajung la un punct de odihnă, şi-o scot ca pe o cască de motocicletă şi o pun alături. La reluarea maratonului, îşi reaşază pe cap casca din gheaţă. E mai practic decât să stea să aştepte să le îngheţe zapada iar pe faţă“, îşi aminteşte Tibi Uşeriu de la maratonul la Cercul Polar.

Sportivul îşi doreşte mereu să îşi depăşească limitele: tocmai de aceea a participat şi a doua oară la maraton, „ca să nu spună lumea că a fost o întâmplare“. Pregătirea lui pentru primul maraton şi, în general pentru viaţa sportivă, a durat aproximativ cinci ani. Antrenamentele sportivului înseamnă alergări însumând10.000 de kilometri, mai scrie news.ro

Dublu câştigător al celui mai greu ultramaraton din lume
Tiberiu Uşeriu a câştigat, pe 17 martie, pentru a doua oară consecutiv, maratonul 6633 Arctic Ultra, o cursă desfăşurată pe distanţa de 350 de mile (peste 560 kilometri) în apropierea Cercului Polar, el conducând această probă extremă de la început până la sfârşit. Sportivul a terminat cursa în 159 de ore, la ora locală 01.25, la Tuktoyaktuk (Canada), la o temperatură de - 36 de grade Celsius.

În 2017, la startul maratonului arctic din Canada s-au aflat 24 de concurenţi, care s-au înscris în cele trei secţiuni: 120 de mile, plus 120 de mile şi 350 de mile, în ultima fiind şi Tiberiu Uşeriu (42 de ani), alături de alţi 17 participanţi. Din cei 18 înscrişi la start, doar Tibi Uşeriu şi încă trei participanţi – din Scoţia, Anglia şi Franţa – au mai participat la maraton.

În 2016, sportivul a câştigat Maratonul 6633 Arctic Ultra în 173 de ore şi 40 de minute şi a avut de înfruntat temperaturi chiar şi de -62 de grade Celsius. La start s-au mai aflat doi români – Vlad Tănase şi Andrei Roşu – care au terminat la egalitate pe poziţia a treia.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: