„The Witcher“, serialul care te învaţă de ce binele comun este o prioritate INTERVIU

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursă foto: Netflix
Sursă foto: Netflix

Serialul „The Witcher“, produs de Netflix, chiar dacă este unul fantastic, aduce în prim-plan teme importante, precum găsirea puterii interioare indiferent de situaţie, adaptarea la imprevizibil şi puterea de sacrificiu.

Chiar dacă genul fantastic ar putea părea la prima vedere că spune poveşti imposibile şi ireale, prezintă de fapt şi evoluţii ale unor personaje diverse şi umane, cu trăsături în care ne regăsim fiecare dintre noi – de la personaje care ajung să fie abandonate de propria familie şi reuşesc să îşi găsească puterea interioară de a merge mai departe, la cele care îşi sacrifică întreaga viaţă pentru un anumit scop.

Personajul principal al serialului inspirat din seria de cărţi „The Witcher“, scrisă de autorul polonez Andrzej Sapkowski, este Geralt din Rivia, interpretat de Henry Cavill, un vânător de monştri care încearcă să păstreze pacea în lume, chiar dacă de multe ori cei care îi dau mai mari bătăi de cap sunt de fapt oamenii.

Feminism şi feminitate într-o lume dominată de bărbaţi

Deşi povestea este în general centrată pe viaţa lui Geralt, de obicei solitară, personajele feminine nu lipsesc şi îşi găsesc reprezentantele în actriţele Anya Chalotra şi Freya Allan. Într-o lume dominată de monştri şi bărbaţi, personajele feminine vin să arate că puterea se poate afla chiar şi acolo unde se îmbină cu fragilitatea şi cu puritatea.

În primul sezon al serialului produs de Netflix observăm evoluţia lui Yennefer, de la o fiinţă renegată şi vândută de propria familie la o femeie care îşi asumă sacrificiul suprem, renunţarea la fertilitate, pentru a putea să îşi ia viaţa în propriile mâini şi să devină o vrăjitoare puternică. Tema abordată ar putea părea una nepotrivită pentru un serial fantastic, însă personajele sunt mai mult decât puterile loc magice – mai mult, au şi o latură umană pe care producătorii o explorează lăsând spectatorii cu semne de întrebare.

The Witcher - Netflix 3

De asemenea, şi povestea prinţesei Cirilla începe să se contureze în primul sezon: dintr-un copil cu un destin de care nu ştie aproape nimic, rămas fără familie şi trecând prin experienţe sfâşietoare, ajunge să se dezvolte, în cel de-al doilea sezon, într-o lume a bărbaţilor, devenind, în primul rând, o luptătoare. Dacă în primul sezon Yennefer îşi descoperă puterea (magia) şi suferă o transformare radicală ce îi va schimba soarta, în cel de-al doilea se vede nevoită să se redescopere pe sine după ce rămâne fără puterile magice – o altfel de căutare, însă tot un drum către sine şi puterea sufletească.

Cel de-al doilea sezon, lansat de Netflix pe 17 decembrie, vine cu transformări şi situaţii neprevăzute, cu personaje care trec de la o extremă la alta, dar care demonstrează ce înseamnă loialitatea şi sacrificiul de sine pentru binele celorlalţi.

Adevărata descoperire

Descoperirea puterii

Transformările a două personaje-cheie – Ciri, interpretată de Freya Allan (20 de ani), şi Yennefer, interpretată de Anya Chalotra (25 de ani) – sunt prezentate în paralel şi par a fi în contrast. În timp ce prima îşi descoperă magia şi puterea interioară pe măsură de devine dintr-un copil firav, o adolescentă puternică, cea de-a doua se vede lipsită de o parte esenţială a fiinţei ei, magia, cea care i-a dat un sens şi o direcţie în viaţă.

„Yennefer devine prizonier de război şi trebuie să accepte consecinţele sacrificiului pe care l-a făcut la sfârşitul sezonului anterior. Are o călătorie lungă şi brutală pentru a-şi căuta adevărata putere, pe care o şi găseşte în acest sezon. Tot ce avea îi este luat, iar acum trebuie să se lupte pentru ea, să îşi găsească scopul real şi adevărat. De asemenea, face alianţe care o determină, în cele din urmă, să ia decizii mai bune“, a declarat Anya Chalotra, într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, despre personajul pe care îl interpretează.

De cealaltă parte, prinţesa Cirilla se vede nevoită să se adapteze unei noi realităţi pentru care nu o pregătise nimeni – rămasă fără familie, fără oraş şi fără tron, devenind un fel de cetăţean universal fără rădicini, se vede nevoită să se încreadă în străini în încercarea de a depăşi sentimentul de abandon care o copleşeşte. „Ciri are o întreagă nouă relaţie cu Geralt care devine o figură paternă pentru ea, deşi nu are încredere în oameni din cauza experienţelor din sezonul întâi, când a văzut cum pot fi oamenii cu adevărat. Încearcă să se deschidă, deşi este terifiată de puterea pe care o are în interiorul ei“, a explicat Freya Allan despre personajul ei.

The Witcher - Netflix 1

Trecutul, adevăratul act de identitate

Deşi personajul Ciri începe să îşi dea seama că în interiorul ei se află o magie şi o putere extraordinare, în loc să încerce să le descopere şi implicit să se descopere, alege, la început, să le nege doar din cauza dragostei pe care o poartă celor dragi ei. „Într-un fel îşi neagă puterea, dar în acelaşi timp este conştientă că o are, doar că nu vrea ca altcineva să ştie de ea deoarece îi este frică şi îi este teamă că ar putea răni pe cineva de care îi pasă, pentru că nu o poate controla“, a continuat Freya Allan.

Prinţesa Cirilla, deşi abia la început de drum, ne arată cum gestionarea propriilor trăiri şi sentimente, precum şi înţelegerea lor reprezintă primii paşi în a nu-i răni pe ceilalţi şi, totodată, spre maturizare. În acelaşi timp, aceasta se confruntă cu o nesiguranţă referitoare la propria viaţă, rădăcini şi viitor. Astfel, descoperim cât de importantă este înţelegerea propriului trecut şi alegerea unui set de valori prin care ne identificăm. „Ciri are multe întrebări referitoare la trecutul ei. În sezonul 2 descoperă atât de multe lucruri despre trecutul ei, despre care nu ştia absolut nimic. Cumva, trece printr-o criză de identitate“, a mai completat Freya Allan.

<strong>„Ca actor, câteodată, te îndoieşti de propriul personaj</strong><strong>“</strong>

Cele două personaje feminine reprezintă două tipologii în care mulţi se regăsesc într-o oarecare măsură: copilul abandonat, care pare să aibă un destin tragic, dar care îşi ia viaţa în propriile mâini, dar şi femeia în devenire, care se vede nevoită să facă mari sacrificii pentru a-şi câştiga poziţia în societatea în care trăieşte. Problemele cu care se confruntă cele două sunt redate şi prin emoţiile transmise de cele două actriţe, care de multe ori caută adânc în interiorul lor pentru a se conecta mai bine cu personajele pe care le interpretează. „Fiecare personaj din serial aduce ceva unic şi oamenii se pot regăsi în anumite personaje. Fiecare are o parte mai bună sau mai rea. Sunt momente când, ca actor, pui sub semnul întrebării propriul personaj: «Oare de ce face asta?»“, a mărturisit Freya Allan.

„Trebuie să o iei de la capăt“

Anya Chalotra a explicat modul în care călătoria către sine a  lui Yennefer, după ce îşi pierde puterile magice, o parte definitorie a fiinţei ei, poate rezona cu oamenii: „Trebuie să o iei de la capăt. Acest lucru rezonează cu oamenii. Dacă pierzi ceva, trebuie să o iei de la capăt. Nu eşti un caz fără speranţă. Sunt atât de multe experienţe pe care le poţi avea în viaţă. Oamenii poate te vor părăsi. Asta i se întâmplă lui Yennefer. Multe relaţii cu oamenii îi schimbă modul de a gândi, dar şi perspectiva“.

Totodată, vedem cum un sfârşit – pierderea puterilor, în cazul ei – poate reprezenta, de fapt, un nou început, un nou mod de a te înţelege şi redescoperi, a-ţi reevalua valorile şi a-ţi găsi un alt scop în viaţă. „Faptul că a pierdut ceva atât de important pentru ea, puterea, îi oferă un alt motiv de a trăi. Este un lucru minunat să i se întâmple cuiva. Te ajută să o iei de la capăt“, a mai adăugat actriţa.

Personajul acesteia, Yennefer, este prezentat în primul sezon în mai multe linii temporale, în mai multe stadii ale vieţii şi maturizării, fapt care ar putea reprezenta o provocare pentru un actor. Însă, Anya Chalotra a urmat sfatul unuia dintre mentorii săi: „joacă doar scena respectivă“. „Ştiu că este foarte simplu, dar este greu să uiţi, vrei să joci tot deodată şi îţi imaginezi cumva toată perspectiva. Însă chiar este vorba de a juca doar scena şi astfel nu te pierzi niciodată“, a mai adăugat actriţa.

The Witcher - Netflix 2

Forul interior

Ambele actriţe apelează la forul interior atunci când sunt implicate în scene intense, emoţionale. „Nicio scenă nu mi s-a părut mai consumatoare decât celelalte. Abordez fiecare scenă la fel. Bineînţeles, în cazul unora dintre ele îţi dai seama că trebuie să cauţi adânc în sufletul tău pentru a simţi ce simte personajul. Însă fiecare scenă este la fel de importantă precum următoarea“, a declarat Freya Allan pentru „Weekend Adevărul“.

De asemenea, aceasta a mărturisit faptul că şi-a putut înţelege mai bine personajul din prisma experienţei personale: în timp ce Prinţesa Cirilla trăieşte înconjurată doar de bărbaţi, iar inclusiv protectorul ei Geralt este bărbat, şi mai întâi se vede nevoită să se adapteze la comportamentele şi mediul lor, Freya a mers la o şcoală de fete şi a trăit pe propria piele într-un mediu în care te forţează să fii asemenea lui.

Puterea feminină

Însă, dincolo de mediul în care se află, ambele personaje învaţă să se adapteze şi să îşi găsească puterea în interior, îmbrăţişându-şi latura feminină: „Ciri ajunge în acel mediu în care este înconjurată de bărbaţi în fiecare zi şi încearcă să se adapteze şi să înveţe să lupte precum ei. Abia atunci când intervine un alt personaj feminin în acel mediu, îşi dă seama că dacă vrea îşi poate îmbrăţişa latura feminină şi asta nu înseamnă o lipsă de putere, ci din contră, este ceva chiar frumos“, a adăugat Freya Allan.

Totodată, aceasta îşi dă seama că magia din ea, pe care încă nu o poate controla, reprezintă tot o formă de putere, chiar dacă la început nu are încredere în ea. Însă, mai presus de toate, realizează când este momentul în care îşi ia destinul în propriile mâini. „Cred că puterea ei îşi are rădăcinile în faptul că îşi foloseşte vocea şi îşi exprimă părerile despre ceea ce vrea să facă cu viitorul ei, şi îşi dă seama că poate alege ce se întâmplă cu ea, chiar dacă opţiunile ei ar părea limitative. Chiar dacă trăieşte într-o lume a bărbaţilor şi nu poate face anumite lucruri, ştie că are puterea de a alege ce se întâmplă cu ea şi nimeni nu îi poate lua acest lucru“, a mai adăugat tânăra actriţă.

Cărţi, jocuri şi mitologie

„The Witcher“ este un serial marca Netflix, al cărui prim sezon a debutat în decembrie 2019. Producţia se bazează pe seria omonimă de şase romane şi 15 proze scurte, scrisă de polonezul Andrzej Sapkowski şi publicată în perioada 1986-1999. Cărţile sunt foarte populare în Europa, fiind traduse în 37 de limbi şi vândute în peste 15 milioane de copii. De asemenea, ele au stat la baza mult mai trilogii de jocuri video „The Witcher“ care, până în vara lui 2020, se vânduse în peste 50 de milioane de exemplare.

Serialul şi cărţile sunt inspirate din legendele şi folclorul european, dar trimit şi la poveşti celebre din alte culturi. Spre exemplu, în primul episod, apare Kikimora, o creatură mistică pe care o regăsim în tradiţiile slave, sau, în episodul cinci, apare djinul, o creatură supranaturală, foarte populară în mitologia arabă.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite