Televiziunea Română inaugurează EXPO TVR60, o călătorie în timp prin prisma evoluţiei conţinutului programelor şi a tehnologiei de televiziune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
TVR va găzdui timp de o lună evenimentul interactiv EXPO TVR60
TVR va găzdui timp de o lună evenimentul interactiv EXPO TVR60

Televiziunea Română inaugurează, sâmbătă, 17 decembrie, EXPO TVR60, organizată cu ocazia aniversării a şase decenii de la prima transmisie.

La 60 de ani de la prima transmisie, TVR va găzdui, timp de o lună, un eveniment interactiv dedicat publicului de toate vârstele. Expoziţia conturează un tablou al ultimilor şase decenii din istoria României, prin prisma evoluţiei conţinutului programelor şi a tehnologiei de televiziune.

O premieră absolută, EXPO TVR60 ne propune o viziune actuală a tranziţiei de la alb/negru la color, care vă va purta într-o călătorie în timp, alături de vedetele TVR, aparatură, materiale foto şi video, costume, un cinematograf, un spaţiu dedicat Revoluţiei din 1989 şi studiouri interactive.

Atmosfera studiourilor de producţie moderne va fi redată în cele două spaţii interactive, unde publicul va putea realiza flash interviuri, jocuri de lumini, fotografii în decorurile emisiunilor şi interacţiona cu vedetele TVR.

Turul cuprinde şi un spaţiu destinat Revoluţiei din 1989, prima din lume transmisă în direct la televizor, dar şi un cinematograf în care vor fi proiectate producţii care au scris istorie pe micile ecrane, precum „Toate pânzele sus“, „Gloria nu cântă“ sau „Pistruiatul“.

Accesul în Televiziunea Română se face prin intrarea din strada Ermil Pangrati nr. 8-10, între orele 10.00-17.00. Grupurile de vizitatori se vor forma din jumătate în jumătate de oră, respectiv la orele: 10.00, 10.30, 11.00, 11.30, 12.00, 12.30, 13.00, 13.30, 14.00, 14.30, 15.00, 15.30, 16.00 şi 16.30. Vizitatorii vor avea asupra lor un act de identitate. 

După Ziua porţilor deschise de sâmbătă, 17 decembrie, expoziţia va putea fi vizitată în continuare de publicul larg, în grupuri organizate, în perioada 19 decembrie-13 ianuarie, de luni până vineri, între orele 10.00-17.00. Accesul se va face în baza programărilor, la telefon 021.3199111 – sau online, la adresa de e-mail tvr60@tvr.ro. 

TV



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite