Stefan Bănică Jr, pentru prima oară în lacrimi la „X Factor“

Stefan Bănică Jr, pentru prima oară în lacrimi la „X Factor“

Ştefan Bănică Jr, alături de Rafaelo, concurentul în vârstă de 16 ani care a cântat piesa „Cum am ajuns să te iubesc“, din repertoriul tatălui artistului FOTO Antena 1

Ştefan Bănică Jr, unul dintre componenţii juriului „X Factor“, a rămas impresionat de povestea de viaţă a unui concurent de 16 ani cu o situaţie dificilă care a interpretat o melodie din repertoriul tatălui său.

Trăită cu pasiune pe scenă şi împletită cu o poveste de viaţă extraordinară, muzica reuşeşte să transmită emoţii puternice, care sensibilizează chiar şi cele mai puternice persoane. I s-a întâmplat chiar rock-starului Ştefan Bănică într-una din zilele de audiţii pentru show-ul „X Factor“, care va începe în această toamnă la Antena 1.

În faţa celor trei componenţi ai juriului şi-a făcut apariţia Rafaelo, un tânăr de 16 ani din Satu Mare, plin de sensibilitate, care a reuşit imediat să le transmită o puternică emoţie tuturor celor prezenţi în sală. În clipa în care i-a văzut atât de aproape pe cei trei, tânărul a izbucnit în lacrimi, moment în care Ştefan Bănică a pornit către el pe scenă şi l-a îmbrăţişat.

„Să ştii că eu nu vin prea des pe scenă, la concurenţi“, i-a mărturisit Bănică Jr lui Rafaelo, încurajându-l să le spună tuturor povestea lui. Astfel, juriul a aflat că viaţa nu a fost tocmai blândă cu el; fiind abandonat încă de mic, tânărul trăieşte la o casă de copii din Satu Mare. Acest lucru nu l-a împiedicat însă să îşi urmeze visul şi, sprijinit de conducerea centrului, a reuşit să ajungă pe scena „X Factor“.

FOTO Antena 1

Printre piesele pregătite de Rafaelo pentru concurs s-a numărat şi una din repertoriul tatălui lui Ştefan Bănică, „Cum am ajuns să te iubesc“, În momentul interpretării, rock-starul a avut, pentru prima oară în concurs, lacrimi în ochi: „Complexitatea asta de sentimente nu am mai văzut-o până acum la X Factor“, i-a mai zis Ştefan Bănică.

Întregul moment va putea fi urmărit în această toamnă, la Antena 1, când telespectatorii vor putea afla şi dacă Rafaelo a a trecut mai departe, în următoarea etapă a emisiunii „X Factor“.

FOTO Antena 1

Show-ul „X Factor“ va debuta cu două premiere în viitorul sezon: ziua de difuzare va fi vineri, în loc de duminică, iar componenţa juriului va di asigurată de Horia Brenciu, Ştefan Bănică Jr şi Delia Matache. Este pentru a treia oară când juriul show-ului „X Factor“ suferă modificări, dar de această dată se produc într-un context diferit, în vremea unor mutări majore pe piaţa media, când vedetele postului Pro TV au migrat masiv către principalul concurent, Antena 1. Marii câştigători ai celor trei ediţii „X Factor“ au fost Andrei Leonte, Tudor Turcu şi Florin Ristei. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: