Sonia Simionov, reporter Observator, va prezenta show-ul „Am ceva să-ţi spun“

Sonia Simionov, reporter Observator, va prezenta show-ul „Am ceva să-ţi spun“

Sonia Simionov a realizat o serie de reportaje despre satele îngropate în nămeţi FOTO Antena 1

Jurnalista Sonia Simionov, care timp de peste patru ani a acoperit evenimentele interne şi internaţionale în cadrul Observatorului şi al jurnalelor de ştiri Antena 3, va prezenta din această toamnă emisiunea „Am ceva să-ţi spun“, show ce va aduce în faţa telespectatorilor o serie de poveşti de viaţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Jurnalist cu experienţă, Sonia Simionov a relatat poveşti precum accidentul din Muntenegru, povestea lui Max – câinele-erou al Armatei Române –, tragedia de la Rovinari şi reportaje despre satele îngropate în nămeţi. Drumul ei în televiziune continuă tot în sfera emoţiilor şi al evenimentelor, însă de această dată la nivel personal, întrucât „Am ceva să-ţi spun“ este show-ul în care se va implica direct în poveştile de viaţă ale invitaţilor săi, iar rolul ei va fi să construiască punţi între oameni, să înlăture prejudecăţi şi să demonstreze ce înseamnă forţa lui „Îmi pare rău!“. 

„Sunt obişnuită să mă implic în lucruri pe care consider că pot să le fac. Îmi place să cred că ştiu să aleg în aşa fel încât să nu greşesc. Evit cuvintele «sper, poate, încerc». Am încredere în mine şi în echipa cu care voi lucra că vom face diferenţa în trend-ul formatelor care sunt deja pe posturile de televiziune din România. Am încredere că tot ceea ce au oamenii să-şi spună, aşa cum o zice şi numele emisiunii, vor putea să exprime în studioul nostru, unde nimeni nu îi pune la zid sau îi judecă în vreun fel“, a declarat jurnalista. 

„«Am ceva să-ţi spun» este un format internaţional bazat pe criterii simple şi curate. Este vorba despre emoţie în stare pură. O punte între oameni. Acei oameni care se uită zilnic la televizor şi care, chiar dacă nu vor participa toţi în platou, se vor regăsi cu siguranţă, cei mai mulţi dintre ei, în poveştile invitaţilor noştri. Înainte de toate eu sunt jurnalist, iar structura mea profesională îşi va pune amprenta şi asupra formatului. Voi lucra, în opinia mea, cu cea mai bună echipă“, a mai adaugat ea.
 
Sonia Simionov are 29 de ani, s-a născut în Medgidia şi, din anul 2011, este reporter de ştiri pentru Antena 1 şi Antena 3, la secţia Eveniment. A absolvit Facultatea de Administraţie Publică din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative şi a obţinut masterul în Comunicare şi Relaţii Publice, în cadrul aceleiaşi SNSPA. 

„Am ceva să-ţi spun“ este şansa pe care Antena 1 o oferă celor care doresc să încheie un conflict cu cineva apropiat lor, celor care sunt dispuşi să-şi recunoască greşelile ce le tulbură liniştea, celor care doresc să-şi arate recunoştinţa sau celor care ar face orice pentru a recuceri persoana iubită. Castingul este în plină desfăşurare, iar poveştile românilor sunt aşteptate pe adresa povesteata@antena1.ro sau la numărul de telefon 0756/144.143. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările