Ca în orice comedie, în Silicon Valley vedem lucruri care sunt în mod natural comice şi lucruri care nu sunt comice, dar prezentate într-o manieră comică. Amestecul lor face comedia acceptabilă audienţei şi oferă poetului şansa de a-şi folosi talentul pentru invenţie. Această distincţie este oarecum folosită de noi toţi--este distincţia dintre lucrurile pe care le luăm în serios şi lucrurile pe care le dispreţuim. Voi încerca mai departe să arăt în ce fel opinia publică este neserioasă şi opinia comică este serioasă.

Am încercat în articolul precedent să sugerez că ar trebui să inversăm felul în care vedem lucrurile, pentru că ne confruntăm cu ceva mult mai ciudat decât ne place să credem. Îndeobşte, am spune că puterea tehnologică şi ştiinţa sunt lucrurile serioase şi faptul că sunt produse de oameni care nici măcar nu arată convingător a oameni--oameni întregi la minte--este ceea ce dispreţuim sau privim cu milă. Poate că ar trebui să ne gândim ca în Brave new world sau The time machine sau alte asemenea poveşti SF că ştiinţa este un lucru mult mai puţin serios decât efectul pe care îl are asupra oamenilor şi că, departe de ne folosi noi de creaţiile acestor oameni pentru a trăi cum vrem, ei ne transformă pe noi sau pe copiii noştri în creaturi asemenea lor.
 
Evident, asta nu este ceva comic. Comică este pretenţia noastră că democraţia controlează ştiinţa--asta este discutabil. Şi alte regimuri s-au folosit de ştiinţă. Dacă urmărim opinia democratică după care ştiinţa este doar o unealtă sau un instrument, ar fi bine să ne întrebăm--la ce o folosim şi la ce poate fi folosită. Să nu ne minţim: Când construim un instrument, avem un scop în minte. Care este scopul ştiinţei? Comică este de asemenea pretenţia oamenilor de ştiinţă că nu vor să ne controleze vieţile. O dată ce ştiinţa demonstrează că ceva este sănătos sau dăunător, ce autoritate va sta în calea concluziei evidente?
 
Dar totul este pus împreună în comedia unor oameni mici care se dedică unei mari revoluţii. În cazul acesta, vedem un miliardar care conduce o versiune comică a gigantului Google. Este un om ridicol--caută înţelepciune la un fel de guru pe care îl plăteşte cu ora--înţelepciunea acestui guru se reduce la a flata oamenii care te plătesc, ceea ce cere talentul de a afla cum vor să fie flataţi şi de cine şi discreţia de a-i flata fără a părea vulgar. Nu asta ne dorim toţi? Dacă nu, de ce ar exista muzică populară sau cărţi şi conferinţe despre cum să ne descoperim, să ne inventăm, să fim cine suntem sau altcineva--cineva care nu ar da doi bani pe cine suntem?
 
Criza identităţii în epoca modernă şi obsesia modernă cu exotism spiritual sau religios este la vedere aici. Dar în acelaşi timp, nevoia de a afla ce facem cu vieţile noastre, care nu sunt acelaşi lucru cu slujba sau cu opinia democratică cu care toţi trăim. La nivelul revoluţiei tehnologice, acest om a descoperit adevărul: Trebui să faci bani flatând oamenii că Google este moralitate şi progres, nu exploatare a viciilor şi slăbiciunilor. Google este un guru pentru noi, aproape...
 
Celălalt miliardar este un personaj mai interesant, antiteza acestuia--nu are nici un interes vulgar în a flata, pentru care motiv nu poate vorbi cu nimeni, ci angajează o asistentă care tălmăceşte oracolul acestei lumi pentru om şi oracolul acestui om pentru noi. Acest om crede în individualism atât de mult încât nu este capabil să vadă oamenii. Dacă duşmanul lui a trădat idealul de dragul puterii, acesta trăieşte idealul în detrimentul lumii în care trăim noi ceilalţi. Dar nu avem de ce să ne speriem--este inofensiv--până începe să construiască lumi artificiale în care roboţii nu te fac să te simţi prost, pentru că iau ordine şi nu simt nimic.
 
Şi aici vedem o criză de identitate. Ca să ştii cine eşti, contează familia, ţara şi religia--altfel eşti o creatură abstractă. Peste tot în serial vedem că trăim într-o lume fără de corp, o lume plină de idei abstracte şi de puteri enorme, dar incapabile de a înţelege criza vremii noastre--faptul că suntem muritori şi nu avem nici o idee de ce. Asta este în regulă, întrucât şi noi suntem la fel ca aceşti oameni importanţi. În alt sens, ce este amuzant este că idealul nostru este corpul: Puterea ştiinţei se concentrează pe a ne apăra corpurile, a ne prelungi vieţile, a ne oferi confort şi plăcere. Apoi, suprinzător, murim, inclusiv oamenii de ştiinţă.