„Seinfeld“ revine la Pro Cinema din 1 septembrie: două episoade pe seară

„Seinfeld“ revine la Pro Cinema din 1 septembrie: două episoade pe seară

Kramer, Jerry, Elaine şi George, cei patru prieteni din „Seinfeld“

Din 1 septembrie Pro Cinema redifuzează „Seinfeld“, considerat unul dintre cele mai bune seriale de comedie realizate vreodată. Sitcomul va fi transmis de luni până joi, de la ora 21.00, în „porţie“ dublă.

Considerat serialul care a schimbat umorul, „Seinfeld“ a împlinit anul acesta 25 de ani de la lansare.
Atunci când comediantul Jerry Seinfeld a spus că va face „un serial despre nimic“ – astăzi cel mai des întâlnit clişeu despre producţia de la NBC – nimeni nu s-a gândit că totul se va transforma într-un fenomen. De fapt, despre „Seinfeld“ se spune că a schimbat faţa umorului.

„Nu se întâmplă nimic în acest show. Vedeţi, e ca în viaţă. Mănânci, mergi la cumpărături, citeşti, mănânci, mergi la cumpărături“, spune personajul George, într-unul dintre episoade.

Această poveste simplă, în care s-au regăsit atât de mulţi oameni din lumea întreagă, este ingredientul principal al succesului sitcomului care prezintă aventurile new yorkeze a patru prieteni: Jerry, Seinfeld, George Constanza, Elaine Benes şi (Cosmo) Kramer. Iar Jerry este „creierul“ care disecă realitatea cotidiană cu mult umor, fie că este vorba despre lenjerie intimă, iubite, pensionari sau maşini.

Serialul a cucerit şi publicul din România, unde a fost difuzat de mai multe ori de-a lungul anilor (cu audienţe notabile chiar şi la reluări), nu a făcut excepţie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: