Câteodată, mi se face un dor nebun de ”Albumul duminical” socialist. Cenzurat de tovarăşii de la Cultură, puricat de toţi securiştii sub acoperire şi realizat în condiţii materiale lamentabile, tot era mai bun decât multe dintre emisiunile care se repetă obsedant şi care au netezit creierii telespectatorului modern. De exemplu, mă uitam deunăzi la Top Chef (Antena1) – ce vreţi, încă mai sper să învăţ să gătesc. Dacă lipeam un plasture pe siglă, aş fi crezut că sunt la ProTV, la MasterChef. Format identic, de zici că şi-au şmanglit unul altuia documentele secrete din calculator. Ştiu, o să-mi spuneţi că nu e vina lor, că sunt scheme internaţionale, preluate pe bază de nu ştiu ce licenţe. Dar dincolo de asta, de ce căscăm gura la programe gemene? Era o întrebare retorică.

Dacă vreţi un show bun...

La început, juraţii de la Top Chef erau blânzi ca nişte buburuze, dar au băgat ei de seamă că mieluşeala asta nu le aduce prea mulţi telespectatori. Aşa că au început să latre şi ei la concurenţi, ca să-i ajungă din urmă p-ăia de la MasterChef. Gustă din mâncăruri cu mimica brevetată de Florin, Cătălin şi Sorin (juriul protevist). Se strâmbă, mârâie, comentează maliţios. De fapt, nu e vina lor, românul nu se uită la televizor dacă nu aude un pui de ciondăneală, indiferent că e vorba de mâncare, muzică sau sport.      

Apropo de muzică, bine că am pierdut Mamaia, Cerbul şi încă douăzeci de festivaluri, pe considerentul că, vezi, Doamne, nu ne mai interesează formatul, pentru ca acum să urmărim tot concursuri peste concursuri. Deci ne interesează, până la urmă!

Recunosc, şi eu fac parte din juriul unui concurs (de muzică, dans şi actorie), la emisiunea ”8 într-o barcă” (TVR) şi, în consecinţă, ar fi obiectiv din partea mea să comentez mai indulgent atitudinea poporului faţă de competiţiile scenei. Îndrăznesc să formulez această opinie pentru că, spre deosebire de alte concursuri, ”8 într-o barcă” (emisiune realizată de Titus Munteanu, cu sprijinul producătoarei Camelia Boştină, al coregrafei şi actriţei Ioana Macarie, al compozitorului Dan Dimitriu şi, în general, al unei echipe pe care o invidiez pentru energie şi creativitate) a adunat în platou nişte tineri atât de talentaţi, încât era să mă bat cu cei doi dragi colegi din juriu (Paula Seling şi Cornel Patrichi), în opintirea de a-i departaja cumva. Lăsând gluma la o parte, mi-e din ce în ce mai greu să dau note cu zecimale, îmi vine să le ofer tuturor nota maximă. Doar că şi publicul, şi concurenţii s-au obişnuit cu suspansul, vor adrenalină, vor să nu ştie până-n ultima clipă cine va căra acasă premiul cel mare. Şi nici nu vor şti.

Mi-e groază câteodată să mă duc la filmări, pentru că mă întâlnesc cu concurenţii la cabina de machiaj, iar eu mă simt cumva datoare să le spun că, din păcate, nu pot lua toţi premiul întâi cu coroniţă. Ştiu, pe vremuri eram mai a naibii, aveam detector natural de noduri în papură, dar după ce-am văzut atâtea prostii de concursuri aşa-zis muzicale, reconsider totul. ”8 într-o barcă” este un show palpitant şi de calitate, difuzat în fiecare miercuri seara, la 20.10, pe TVR2.

De ce? Până când? Cu ce-am greşit?

Cu toată sinceritatea vă spun că aş mai scrie şi altceva, dar n-am încotro. Atâta vreme cât o văd pe Drăguşanu – sau Slav, cum o cheamă acum (deocamdată) – pe toate canalele, mi-e imposibil să dezvolt alte subiecte fără să mă simt vinovată că neglijez păpuşa preferată a românului. Am senzaţia că am văzut-o într-o zi şi pe Animal Planet, se confesa melancolic unor girafe. La Discovery, în mijlocul unui documentar despre Hitler, mă aştept în orice clipă s-o văd pe Bianca ieşind din turela unui tanc. Ţip noaptea în somn, visez că a venit Bianca la Măruţă şi i-a mărturisit că se sinucide. Şi nu de alta, dar ar fi păcat s-o pierdem. Paradoxal, după ce mi-a tocat nervii, a ajuns să-mi lipsească. Dacă n-o văd cinci minute pe niciun canal, intru în panică. E ca un hamster la care iniţial m-am uitat chiondorâş, apoi mi-am dat seama că nu e vina lui dacă e nătăfleţ. Asta-i o glumă de-a geneticii, în fond.   

La ”Răi, da’ buni” – Bianca. La ”Acces direct” – Bianca. Barem în emisiunea Simonei Gherghe, omniprezenta a fost citată pe burtieră, cu o pompoşenie letală: ”Niciodată nu eşti prea slab”. Corect, aşa cum niciodată nu eşti prea tâmpit, întotdeauna mai e loc pentru un pic de sticleală. Antena1 ilustra acest panseu cu nişte imagini oribile, cu anorexice din toată lumea. S-a ajuns la o patologie a senzaţionalului. În altă ţară, ar fi fost dată în judecată, pentru instigare la foame cauzatoare de moarte. Dar la noi, e în afara oricărui pericol.

Pe această cale, mă aştept ca toţi reporterii de teren pe care i-am cruţat în rubrica de azi să-mi fie recunoscători. Nu că n-ar fi ouat celebrele lor nestemate verbale, dar m-am gândit să le economisesc, le păstrez pentru săptămânile următoare.