Românii au talent. Povestea tânărului răsplătit de Andra cu „butonul de aur“: „Vreau să câştig pentru a o ajuta pe mama. Nu suport să văd cum se chinuie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Manuel Chivari a mărturisit că cel mai mare regret este că nu a reuşit să împiedice divorţul părinţilor FOTO Pro TV
Manuel Chivari a mărturisit că cel mai mare regret este că nu a reuşit să împiedice divorţul părinţilor FOTO Pro TV

Manuel Chivari (foto) a încheiat ediţia de vineri a show-ului de la Pro TV în stil mare, convingând-o pe Andra să apese „butonul auriu“ cu interpretarea piesei „Sunday Morning“, a trupei americane Maroon 5. „Eu de multe ori mă las dusă de emoţie şi de ce se întâmplă pe moment“, şi-a motivat Andra decizia.

Cântăreaţa a fost în asentimentul tuturor celor prezenţi, tânărul fiind aplaudat în picioare de public şi reuşind să-l impresioneze chiar şi pe Smiley. „Bă, eşti nebun la cap? Cum cântă!“, a exclamat artistul. 

„Un moment extrem de proaspăt şi neaşteptat. Aşa cum ar trebui să fie momentele de golden buzz în emisiunea «Românii au talent»“, a comentat şi Andi Moisescu. La rândul ei, Mihaela Rădulescu l-a rugat pe concurent să le mai cânte încă o dată, dar de această dată Manuel a fost acompaniat de Andra. 

Andra, o femeie cumsecade cu o voce superbă

Extrem de emoţionat, tânărul i-a mulţumit Andrei: „Nu-mi vine să cred, e un vis, nici în vis nu m-am gândit la aşa ceva.“ 

„Atunci când am urcat prima dată pe scenă mă aşteptam la maximum patru de «DA», dar când am văzut că Andra a apăsat butonul auriu, am rămas stană de piatră. Mă bucur nespus de mult că i-a plăcut cum am cântat şi ţin să spun că mi-e foarte dragă pentru că e o femeie foarte cumsecade, are o voce superbă şi chiar aş vrea să o cunosc personal“, a adăugat tânărul.


Romanii au talent 2016: Manuel Chivari - Interpreteaza piesa Sunday Morning pe vocearomaniei.protv.ro

Vrea premiul cel mare pentru mama sa

Bucuria a fost cu atât mai mare pentru el cu cât a mărturisit că s-a decis să participe la „Românii au talent“ pentru a câştiga marele premiu, în valoare de 120.000 de euro, şi astfel să-i ofere sprijin mamei lui, care îl creşte singură. „Cu banii câştigaţi aş ajuta-o în primul rând pe mama mea deoarece îi merge foarte greu de când a divorţat şi nu suport să văd cum se chinuie zilnic la locul de muncă“, a declarat concurentul. 

Băiatul a povestit că tatăl lui i-a părăsit în urmă cu opt ani, când s-a stabilit în America: „A plecat când eram în clasa a II-a cu scopul de a ne oferi un trai mai bun. A promis că se va întoarce după trei luni, dar nu a mai revenit niciodată.“

De altfel, marele regret al lui Manuel este legat de divorţul părinţilor: „Regret cel mai mult că nu am putut să-mi împac părinţii, să poată fi din nou împreună.“

A fost greu să accept faptul că nu mai e lângă noi şi prin muzică îmi găsesc alinare mereu. Atunci când cânt mă eliberez de toate tristeţile, de tot ce mă supără   Manuel Chivari, semifinalist „Românii au talent“

Totuşi, copilul spune că a avut şi de învăţat din această experienţă: „După divorţul părinţilor şi alte multe probleme de familie am început să gândesc mai matur deoarece obişnuiam să fiu copilăros şi nu luam nimic în serios.“

Mama lui Manuel, care lucrează la o brutărie, a declarat că soţul ei i-a trimis actele de divorţ fără să-i ofere o explicaţie. Însă ruptura de tată a fost resimţită mult mai tare de către copil, care spune că muzica a fost cea care l-a ajutat să treacă peste această încercare. „A fost greu să accept faptul că nu mai e lângă noi şi prin muzică îmi găsesc alinare mereu. Atunci când cânt mă eliberez de toate tristeţile, de tot ce mă supără“, a explicat Manuel.

Manuel provine dintr-o familie de cântăreţi

Talentul l-a moştenit de la părinţi şi chiar dacă a cântat de mic copil, abia recent a început să se preocupe de muzică, la insistenţele celor din jur. 

„Toţi din familie ştiu să cânte bine. Tata era trompetist, mama mea cânta în corul bisericii, iar bunicul meu cânta la acordeon după ureche, nu ştia teorie muzicală. Şi eu am început să cânt de mic, dar nu am luat niciodată muzica prea în serios, era doar un hobby până când părinţii, colegii, prietenii, toţi mi-au recomandat să încep să fac canto. M-au sfătuit să fac ceva cu acest talent, nu să-l irosesc“, a povestit Manuel. 

Puştiul a recunoscut că cel mai mult a fost încurajat de mama lui, despre care spune că este „viaţa mea“. Pentru Manuel, cel mai important moment pe plan profesional a fost cel în care a cântat pentru prima dată şi a simţit reacţiile oamenilor: „Am realizat că, într-adevăr, oamenii apreciază ceea ce fac şi aşa mi-am dat seama că trebuie să continui să cânt şi să încânt lumea cu talentul meu.“

Smiley, idolul lui Manuel 

Participarea la „Românii au talent“ înseamnă foarte mult pentru Manuel şi în ceea ce priveşte o viitoare carieră în industria muzicii: „Mi-am dorit mereu să particip la un asemenea concurs, deoarece în oraşul meu, Carei, nu prea am avut cum să mă fac remarcat. Eu de mic doream să ajung cântăreţ, doar că nu ştiam ce am de făcut pentru asta.“

Manuel a dezvăluit şi că idolii lui sunt Smiley şi Adam Lambert: „De când a scos Smiley melodia «Pierdut buletin», o ascult mereu. Îmi place foarte mult ce face, este foarte talenta şi chiar mi-ar plăcea să am ocazia să cânt alături de el. Pe plan internaţional, îmi place Adam Lambert, care are o voce extraordinară şi aş da orice să ajung la performanţa lui.“

De asemenea, concurentul a mărturisit că mai are şi o altă pasiune: desenul, însă a luat hotărârea să-şi investească tot timpul, efortul şi dăruirea în muzică.

„Cânt în fiecare zi cel puţin o oră. Încep să fredonez orice piesă pe care o aud. Îmi place să experimentez tot felul de chestii cu vocea mea, să vad ce pot să fac şi ce nu. Eu nu cunosc teorii muzicale, fac totul după auz, profesorul meu de canto tot îmi spune că e posibil să am auz absolut“, a mai declarat semifinalistul de la „Românii au talent“. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite