România TV, somată de CNA pentru rasism: „Termenul de «ţigănie» este foarte dur, dar este asumat de noi toţi“

România TV, somată de CNA pentru rasism: „Termenul de «ţigănie» este foarte dur, dar este asumat de noi toţi“

FOTO Pagina de Media

România TV a fost sancţionată pentru câteva burtiere rasiste, date pe post la începutul lunii mai. Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a votat, cu unanimitate de voturi, o somaţie publică pentru două emisiuni de la RTV.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sancţiunea CNA s-a îndreptat, în principal, asupra unui singur aspect: cuvântul „ţigănie“, folosit pe burtieră. 
 
Printre titlurile RTV s-au numărat: „Luis Lazarus transmite din mijlocul ţigăniei“, „Armata a intrat în cartierul grupărilor ţigăneşti violente“ şi „Jurnalistul care a anchetat clanurile transmite din ţigănie“.
 
În vizor au fost luate emisiunile „Newsline“ şi „România te vede“, ambele de la începutul lunii mai, potrivit Pagina de Media. 
 

Cum se apără postul TV: 

 
Principalul reproş adus de CNA staţiei de ştiri a fost legat de termenul „ţigănie“, folosit pe burtiere. 

Reprezentantul postului a venit cu o explicaţie: „Termenul de „ţigănie“ este foarte dur, dar este asumat de noi toţi. Noi vorbim în limbaj cotidian despre «ţigănie». Dacă se consideră un termen jignitor, ne cerem scuze. Nu am avut în intenţie să jignim comunitatea romă”, a spus Roxana Niculescu în şedinţa CNA. 
 
Radu Herjeu, cel care a şi propus somaţia, a fost una dintre cele mai dure poziţii pe acest subiect:
 
„Televiziunea are nişte standarde, pe care nu le avem toţi. Nu e un argument să folosim un temren precum „ţigănie”, ca într-un birt. Televiziunea nu trebuie să întărească nişte stereotipuri la adresa anumitor comunităţi. «Ţigănie» are cu totul altă conotaţie şi a fost pus acolo special pentru această conotaţie. Nu a fost întâmplător. Dacă pe mine m-a deranjat termenul «ţigănie», îmi imaginez pe ei”, a subliniat el. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: