Revista „Click! pentru femei“ îşi schimbă formatul. Care sunt noutăţile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din 12 octombrie, revista „Click! pentru femei“ este relansată într-un nou format. Paginile mai mari vor găzdui rubrici inedite şi mai incitante.

În noua revistă „Click! pentru femei“ se pune accent atât pe aspectul general, mai modern, mai aerisit, mai dinamic, mai creativ, cât şi pe conţinutul mai bogat şi mai variat. 

Publicaţia va reflecta echilibrul dintre partea de ilustraţie şi cea de text, astfel încât prima impresie vizuală să fie dublată de satisfacţia unor informaţii interesante şi bine structurate. 

În noul format „Click! pentru femei“ se pune un accent mai mare pe interviuri cu oameni obişnuiţi care fac lucruri deosebite, pe interviuri cu personalităţi mai puţin cunoscute publicului larg, pe reportaje realizate pe teren şi pe articole care dezvoltă teme de actualitate. 

Ultimele noutăţi din modă, reţete simple care pot impresiona orice gurmand, descoperiri medicale, dar şi leacuri de sute de ani vor fi în prim planul publicaţiei. 

Aşa cum şi-a obişnuit cititorii, revista anunţă în continuare noutăţi şi evenimente, dă cele mai bune trucuri de frumuseţe, îngrijire, modă şi formă, furnizează remedii din farmacia verde, informaţii despre cele mai frecvente afecţiuni, relatează poveşti de viaţă şi sfaturi legate de familie şi cuplu. 

Reţetele de colecţionat nu vor lipsi, nici reţeta în paşi şi nici concursurile pentru cititori. Revista oferă în continuare articole despre călătorii prin ţară şi prin lume, istorii particulare, portrete ale marilor personalităţi, prezentarea unor obiceiuri şi tradiţii, mistere şi fenomene paranormale, curiozităţi despre plante şi animale, teste, recomandări de timp liber. Articolele de frumuseţe, sănătate, sănătate naturistă vor fi susţinute şi de sfaturile specialiştilor în domeniu. 

Revista „Click! pentru femei“ este disponibilă la toate punctele de difuzare a presei la preţul de 2 lei şi 49 de bani.

Imagine indisponibilă
TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite