„Revendicarea“: un cartier din judeţul Braşov aşteaptă de cinci ani racordarea la electricitate

„Revendicarea“: un cartier din judeţul Braşov aşteaptă de cinci ani racordarea la electricitate

Mihai Ursu, realizatorul emisiunii „Revendicarea“, alături de Ioan Neaga FOTO Prima TV

În această seară, de la 20:30, la Prima TV, emisiunea „Revendicarea“ prezintă cazul unui întreg cartier din judeţul Braşov care aşteaptă de cinci ani racordarea la electricitate din cauza unui „scurtcircuit“ la Primărie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un nou cartier de case din comuna Sânpetru, din judeţul Braşov, aşteaptă de cinci ani racordarea la utilităţi, iar echipa „Revendicarea“ caută soluţii, azi de la 20.30, la Prima TV. Această problemă este tot mai des întâlnită în ţara noastră, iar autorităţile locale sunt depăşite de situaţie, fie din lipsă de fonduri, fie din ignoranţă. 
 
Ioan Neaga, în vârstă de 62 de ani, s-a apucat, în 2011, de construcţia unei case, dar Primăria întârzie formalităţile necesare pentru racordarea la utilităţi. Asta în ciuda faptului că, de cinci ani, există o hotărâre a Consiliului Local în care se menţionează că proprietarii sunt obligaţi să cedeze o parte din terenul lor pentru lucrări de dezvoltare. Totuşi, Primăria spune că nu dispune de fonduri pentru astfel de proiecte. 
 
Domnul Neaga a făcut sesizări la Prefectură, la Consiliul Judeţean, la Ministerul Dezvoltării şi chiar la Preşedinţia României. Însă toate forurile superioare întorc problema în local. În aceeaşi situaţie se află încă 50 de vecini, plătitori de impozite şi de credite grele la bănci pentru construcţia locuinţelor de care nu se pot bucura. Omul a cerut ajutorul emisiunii „Revendicarea“, iar echipa caută răspunsuri la edil. „Ai bani, te-ntinzi cât poţi. Nu ai bani, nu poţi face nimic“, spune primarul. „E uşor să veniţi să-mi daţi soluţii cu televiziunea după dumneavoastră“. Ba chiar încearcă să facă schimb de locuri cu domnul Neaga, care îi sugerează că ar putea candida pentru postul de primar. 
 
  
Tot în această ediţie, un bunic din Slatina, judeţul Olt, încearcă să recupereze de ani de zile alocaţia nepotului său, care între timp s-a mutat în Spania. Deşi a demonstrat cu acte în regulă că acesta îşi continuă studiile şi nici nu primeşte alocaţie în statul iberic, până acum nu a primit banii pe care îi aşteaptă de mai bine de trei ani. 
 
Urmăriţi azi şi povestea unui bărbat din Filiaşi, care a fost executat silit pentru neplata unor amenzi primite de o altă persoană. Bărbatul a observat că în dosarul său ar fi vorba de o coincidenţă de nume şi încearcă să convingă ANAF-ul că la mijloc se află o nedreptate. Bărbatul este convins că de fapt ar fi vorba despre vărul său, decedat în urmă cu câţiva ani şi care avea acelaşi nume.  

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: