Rectorul Universităţii Bucureşti cere demiterea prodecanului de la Teologie pentru declaraţiile referitoare la sarcina după viol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rectorul Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru, a solicitat demisia prodecanului Vasile Răducă, după ce acesta a susţinut că o femeie rămâne însărcinată după un viol dacă i-a plăcut sau dacă nu a respectat regulile de igienă, în cadrul unei emisiuni la radio Trinitas.

Rectorul Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru, a solicitat decanului Facultăţii de Teologie să-l demită pe prodecanul Vasile Răducă după ce acesta a susţinut, printre altele, că o femeie rămâne însărcinată după un viol dacă i-a plăcut sau dacă nu a respectat regulile de igienă, notează hotnews.ro.  

„I-am solicitat decanului Facultăţii de Teologie Ortodoxă «Justinian Patriarhul», prof. Ioan Moldoveanu, demiterea şi înlocuirea prof. Vasile Răducă din funcţia de prodecan. Universitatea din Bucureşti se delimitează public de declaraţiile profesorului Vasile Răducă, pe care le considerăm inacceptabile. Comunitatea universitară a Universităţii din Bucureşti îşi respectă misiunea de a promova şi de a susţine valori şi principii care să consolideze o societate democratică modernă, în care respectarea şi cultivarea demnităţii umane şi a valorilor umaniste, precum şi a rolului ştiinţei în evoluţia umanităţii reprezintă piloni fundamentali”, a scris Mircea Dumitru, pe Facebook.

Vasile Răducă, preot profesor doctor la Facultatea de Teologie, a făcut mai multe afirmaţii controversate într-o emisiune la radio Trinitas, difuzată pe 27 mai şi somată ulterior de CNA. 

Întrebat dacă pruncii proveniţi în urma unor violuri sunt tot daruri de la Dumnezeu, preotul a răspuns: „Sunt rarisime cazurile în care violul se soldează cu graviditate. Când se soldează cu graviditate, sunt mai multe cauze: fie că este vorba de un viol la care ai consimţit şi care ţi-a plăcut să se repete, fie că te-ai găsit în imposibilitatea de a interveni, prin măsuri igienice, încât să facă de aşa manieră încât spermatozoizii să nu atingă ovocitul, care stă acolo, aşa, ca-ntr-o floare, în trompele falopiene (...). Dacă s-a produs şi aşa, luaţi-l ca pe un dar al lui Dumnezeu“. 

Preotul a dat şi alte răspunsuri halucinante, fără ca moderatorul, preotul Narcis Stupcanu, să intervină în vreun fel. Alte afirmaţii ale preotului Vasile Răducă sunt legate de sexul cu prezervativ, dar şi despre relaţia dintre o tânără şi un partener de religie musulmană, potrivit  Pagina de Media. 

De asemenea, reprezentanţii Patriarhiei şi ai postului Trinitas s-au delimitat de afirmaţiile preotului care a fost invitat în studio. Postul s-a ales cu o somaţie de la CNA. 

„Nu pot decât să exprim foarte clar, de la început, că ne aflăm într-o situaţie deplorabilă. Părintele profesor Răducă, pe care şi eu l-am avut profesor, este un om care atunci când se implică într-o discuţie devine destul de pătimaş. N-am venit să-l scuz, chiar mă detaşez radical de absolut toate afirmaţiile făcute de acesta. El a fost invitat rarisim la posturile noastre de televiziune şi radio, iar după un acest context în care a făcut afirmaţii absolut discutabile, criticabile şi autoincriminante pentru el, nici nu va mai putea fi invitat în emisiuni“, a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

TV



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite