Reacţii după ce TVR nu va transmite Euro 2016: „Cum îşi mai poate îndeplini misiunea de serviciu public în condiţiile în care e într-un faliment nedeclarat?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălin
Tolontan, redactor-şef al ziarului sportiv „Gazeta Sporturilor“,
spune că nu este obligatoriu ca televiziunea publică să transmită
turneele finale FOTO Mediafax
Cătălin Tolontan, redactor-şef al ziarului sportiv „Gazeta Sporturilor“, spune că nu este obligatoriu ca televiziunea publică să transmită turneele finale FOTO Mediafax

După ce TVR a pierdut drepturile de difuzare a competiţiei sportive Euro 2016 în defavoarea Dolce Sport, deţinut de Telekom România, reacţiile la adresa postului public au fost dintre cele mai virulente. Cătălin Tolontan, redactor-şef „Gazeta Sporturilor“ spune că TVR nu îşi mai poate exercita misiunea de serviciu public dacă este în faliment, în timp ce Dan Negru arată că nu este ogligatoriu ca meciurile să fie transmise de TVR.

Destinul ca-n filme a lui Florin Salam, prezentat la TVR 2

Între timp, postul public a emis un comunicat în care a specificat că în cadrul emisiunii „Destine ca-n filme“, prezentată de Iuliana Marciuc, invitat este cântăreţul de manele Florin Salam care povesteşte cum a depăşit dependenţa de droguri şi alcool, dar şi cum a trecut peste moarte prematură a soţiei sale.

„Îl descoperim altfel decât îl cunoaştem, altfel decât îl cataloghează lumea. Acum, Florin Salam îşi continuă viaţa alături de copiii săi şi vorbeşte despre capcana pe care o reprezintă drogurile - dând un puternic semnal pentru pericolul «morţii albe»“, specifică reprezentaţii TVR.

Emisiunea va fi difuzată marţi, 31 martie, de la ora 21:00, la TVR 2. 

image

Iuliana Marciuc, alături de Florin Salam FOTO TVR

Serviciu public în faliment nedeclarat

Unul dintre primii care a reacţionat a fost Cătălin Tolontan, redactor-şef al ziarului sportiv „Gazeta Sporturilor“, acesta scriind de coincidenţa anunţului potrivit căruia TVR 2 va difuza interviul cu Florin Salam chiar în clipa aflării veştii pierderii drepturilor TV asupra competiţiei sportive. „Discuţia face parte din ciclul «Destine ca-n filme», Salam urmând să vorbească despre lupta sa cu drogurile. Dincolo de subiectul nobil al ediţiei cu Salam şi de realitatea că nu e obligatoriu ca televiziunea publică să transmită turneele finale, o întrebare rămâne: cum îşi mai poate îndeplini TVR misiunea de a fi în serviciul public în condiţiile în care e într-un faliment nedeclarat?“, scrie Tolontan pe blogul său.

Acesta ridică şi problema datoriilor postului public din cauza cărora românii nu pot vedea Euro 2016. „Duminică seară, TVR ar fi trebuit să difuzeze rezumatele meciurilor din preliminariile CE. Din cauza datoriilor, UEFA le-a blocat accesul la transmisia internaţională şi telespectatorii români n-au mai putut vedea ce s-a întâmplat în meciurile din Europa“, a mai spus el.

Dincolo de subiectul nobil al ediţiei cu Salam şi de realitatea că nu e obligatoriu ca televiziunea publică să transmită turneele finale, o întrebare rămâne: cum îşi mai poate îndeplini TVR misiunea de a fi în serviciul public în condiţiile în care e într-un faliment nedeclarat? Cătălin Tolontan, redactor-şef al ziarului sportiv „Gazeta Sporturilor“

Jurnalistul Robert Turcescu arată că ANAF (Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală) ar trebui să efectueze controale la TVR din moment ce în joc sunt bani publici. „TVR are datorii uriaşe, de milioane de euro, şi emite încă, Fiscul închide restaurante şi cluburi găsite în neregulă pentru 100 de lei. TVR nu transmite CE de Fotbal din 2016. Noi plătim toţi abonament la TVR. Şi-i plătim şi pe ăia de la Fisc. Ce facem: un protest la TVR sau un protest în faţa ANAF? Sau în faţa ambelor instituţii plătite din bani publici?“, a scris şi Robert Turcescu pe contul său de Facebook.

Ajutor de la stat pentru transmisiile evenimentelor importante

Totuşi, postul public a precizat în cadrul unui alt comunicat că „rămâne în cursă“ pentru transmiterea unui pachet care conţine 23 de meciuri de la Euro 2016. „Televiziunea Română rămâne în cursa pentru achiziţionarea drepturilor de difuzare TV a opţiunii free to air (n.r. - liber la retransmisie) pentru Campionatul European de Fotbal din 2016. Pachetul vizat conţine 23 de partide şi include obligatoriu meciurile echipei Naţionale, în cazul în care aceasta se califică, precum şi pe cele din fazele eliminatorii (sferturi, semifinale, finala)“, specifică TVR.

Mai mult, comunicatul arată că în ciuda „situaţiei financiare extrem de dificile, televiziunea publică face toate diligenţele necesare pentru ca toţi telespectatorii din România să aibă acces la evenimentele de importanţă majoră, aşa cum sunt ele definite în Hotârârea Guvernului nr. 47/2003“. „În acest sens, TVR a transmis Guvernului României, prin Ministerul Culturii, în vederea însuşirii lui ca iniţiativă legislativă, o propunere legislativă de modificare a Legii nr. 41/1994 de organizare şi funcţionare a TVR, în sensul asigurării de la bugetul de stat a surselor financiare necesare achiziţionării drepturilor privind transmisiile evenimentelor de importanţă majoră stabilite prin HG nr. 47/2003“, conchid reprezentanţii TVR.

„Cel puţin nea Puiu va fi la TVR în vara lui 2016“

Realizatorul TV Dan Negru demonstrează că nu e obligatoriu ca cele 23 de meciuri, anume pachetul vizat de TVR pentru transmisie, să fie obligatoriu transmise „la liber“ de un post generalist. „Lipsa de PR a TVR se vede în orele astea când netul şterge pe jos cu televiziunea publică pentru că Dolce a câştigat transmisia celor 51 de meciuri de la Europene. Totuşi, nimeni nu spune că e obligatoriu ca 23 de meciuri din cele 51 să fie difuzate «la liber» - free to air - de o televiziune generalistă, cel mai probabil TVR. Dacă TVR nu va fi «generalista» care va da la liber meciurile României la Euro va îmcepe masacrul. Eu pariez că cel puţin nea Puiu va fi la TVR în vara lui 2016“, arată Negru.

Dacă TVR nu va fi «generalista» care va da la liber meciurile României la Euro va îmcepe masacrul. Eu pariez că cel puţin nea Puiu va fi la TVR în vara lui 2016 Dan Negru, realizator TV

În tot acest context, Stelian Tănase, preşedintele director-general al TVR a declarat pentru „Evenimentul Zilei“ că a fost în concediu, fără a lămuri cu adevărat situaţia: „Vă dau mai multe lămuriri după şedinţa de mâine, pe care o am cu Comitetul Director, şi unde va fi ridicată această problemă“, a spus acesta.

Dolce Sport va transmite integral şi exclusiv toate meciurile de la Campionatul European de fotbal din 2016, la care România este aproape calificată. După ce şi-a asigurat, pentru următorii trei ani, drepturile de televizare a partidelor din Liga Campionilor şi Liga Europa, grupul Telekom a cumpărat şi drepturile TV pentru Campionatul European de Fotbal care va avea loc anul viitor, în perioada 10 iunie - 10 iulie, în Franţa. 

Astfel, cele 51 de partide de la turneul final vor fi transmise în direct de cele patru canale Dolce Sport, informează dolce-sport.ro. Meciurile vor putea fi urmărite în direct şi pe site-ul www.telekomtv.ro.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite