Reacţii ironice de la „agenţii de influenţă“ ai lui Soros „deconspiraţi“ de România TV: „Am ataşat şi momentul întâlnirii mele cu Soros“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tudor Chirilă, Raluca Feher, Oana Pellea, Victor Rebengiuc, Marian Godină şi Mihai Şora FOTO Captură România TV
Tudor Chirilă, Raluca Feher, Oana Pellea, Victor Rebengiuc, Marian Godină şi Mihai Şora FOTO Captură România TV

Câteva dintre persoanele publice „deconspirate“ de postul România TV ca fiind „agenţi de influenţă“ ai unei presupuse „reţele“ prin care miliardarul George Soros operează în România au reacţionat. Unii au ironizat „ştirea“, alţii au criticat-o în termeni duri, în timp ce majoritatea a rămas fără cuvinte.

Victor Ciutacu a prezentat la România TV o listă lungă de nume care ar fi primit „burse, finanţări sau locuri de muncă“ de la Soros. Nu au fost prezentate documente care să sprijine afirmaţiile, singurul lucru avut în comun de persoanele numite fiind reacţiile critice la adresa partiduluiaflat la Guvernare şi susţinerea protestelor de stradă.

Pe „lista neagră“ a postului s-au aflat actori (Tudor Chirilă, Oana Pellea şi Victor Rebengiuc), filosofi şi scriitori (Ana Blandiana, Mihai Şora, Mircea Cărtărescu, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi Cristian Tudor Popescu), jurnalişti (Liviu Avram, Moise Guran, Vlad Petreanu, Alex Costache şi Ionel Stoica), dar şi celebrul poliţist Marian Godină.

Câţiva dintre ei au şi reacţionat. Un prim comentariu scurt şi la obiect a venit de la Marian Godină, cel care a şi publicat pe Facebook captura din emisiunea România TV. În dreptul postării, poliţistul a scris: 1984, trimitere la romanul distopic al lui George Orwell, o carte a cărei acţiune se petrece într-un regim totalitar.

Actriţa Oana Pellea a precizat că nu se numără printre telespectatorii România TV, dar a subliniat că este vorba despre o manipulare: „Nu mă uit la acest post. Am câteva la care nu mă uit. Alegerea mea. Domnul Marian Godină m-a atenţionat trimiţându-mi această captură TV. Afirmaţiile trebuiesc susţinute cu probe. Altfel ele nu sunt decât dezinformare şi manipulare. P.S. 1984 de Orwell e o carte foarte bună, recomand.“

Jurnalistul Moise Guran a tratat „dezvăluirea“ cu ironie: „Ăştia din reţea...cum ar putea un om să vă scoată la o bere? Întreb pentru un prieten care zice că ar avea multe de discutat cu voi.“

Şi jurnalista Oana Dobre-Dimofte a ironizat situaţia: „Este ora 2:54. Agentu' de influenţă se duce la culcare. Rugăm a nu deranja până după ora 11:00. După această oră, agentu' de influenţă contează pe buna colaborare în reţea cu agentu' termic.“

Mircea Marian, de la Newsweek România, a dat la rândul lui o replică şi chiar a recunoscut „o întâlnire conspirativă“: „Deşi de zece zile sunt în vacanţă într-un sat pustiu din sudul Cretei, unde se dă internet cu linguriţa, continui să activez în slujba statului paralel. RTV, Ciutacu şi Maestru’ m-au demascat. De unde are Mircea Marian bani să plece în Creta? De la Soros personal, bineînţeles! PS: Am ataşat şi momentul întâlnirii mele conspirative cu Soros, camuflat în ţap.“

Raluca Feher: „Parcă suntem rezervele în semifinala cu Belgia. Idioţii mai aveau un pătrăţel liber şi m-au băgat pe mine. Eminenţa cenuşie, mâna cu 7 degete a lui Soros. Mulţumesc România TV. Cred că e timpul să spuneţi că Firea este Sorosul vostru şi vă dă bani să otrăviţi minţile amărâţilor care se uită la voi.“

În schimb, Tudor Chirilă a fost „no comment“. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite