RCS&RDS lansează, în noiembrie, postul de radio Digi FM: jurnalistul Lucian Mîndruţă va face parte din echipă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania de telecomunicaţii RCS&RDS va lansa, cel mai probabil pe 11 noiembrie, postul de radio informativ Digi FM, care va înlocui Info Pro, după cum au declarat, pentru Mediafax, mai multe surse.

RCS&RDS nu a făcut încă un anunţ privind data lansării oficiale a Digi FM, însă, potrivit Mediafax, în şedinţa din 23 iulie a Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Cosmin Prelipceanu a spus că acest post de radio va fi lansat în această toamnă.

„Suntem în grafic, ne respectăm promisiunea. (...). Reţeaua este cum o ştiţi, Info Pro şi Pro FM sunt împreună (la data de 23 iulie, n.r.). Digi FM va exista de la toamnă“, a spus atunci Cosmin Prelipceanu, care este responsabil de reţeaua Digi FM. Din echipa proiectului va face parte şi jurnalistul Lucian Mîndruţă. 

Pe de altă parte, Pro FM va continua să realizeze acelaşi program ca şi până în prezent - cu muzică, programe de informare şi de divertisment -, dedicat unui public larg.

RCS&RDS a anunţat, pe 29 mai 2015, că a finalizat preluarea posturilor de radio din România ale companiei Central European Media Enterprises (CME).

Pe 24 februarie 2015, CNA a aprobat preluarea de către RCS&RDS a tuturor radiourilor deţinute de CME în România - Pro FM, Info Pro, Pro Clasic, Music FM şi Dance FM -, urmând ca Pro FM să aibă în continuare un profil muzical, iar Info Pro să se transforme în reţeaua informativă Digi FM.

Cedarea tuturor acestor licenţe de radio către RCS&RDS a fost echivalentă cu ieşirea CME de pe piaţa de radio din România. Valoarea tranzacţiei prin care CME a cedat toate radiourile sale din România companiei RCS&RDS nu a fost făcută publică.

Pe de altă parte, în ultimii ani, RCS&RDS şi-a dezvoltat şi propriile televiziuni. Astfel, în prezent compania deţine televiziunea de ştiri Digi 24 HD (cu staţiile aferente din teritoriu), televiziunile de filme Digi Film, televiziunile de sport Digi Sport, dar şi televiziunile de documentare Digi Animal World, Digi Life şi Digi World (cu variantele „secundare“ Animal World Channel, Life Channel şi World Channel). De asemenea, RCS&RDS este acţionar la posturile muzicale Music Channel, H!T Music Channel şi UTV.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite