Prostim poporul cu televizorul? Sau invers?

Prostim poporul cu televizorul? Sau invers?

În filmul „Fahrenheit 451“, televiziunea avea un efect hipnotizator asupra telespectatorilor

Toată lumea deplânge cât de nociv a ajuns privitul la televizor – totul e deşertăciune şi exhibiţionism deşănţat. Toată lumea se întreabă unde sunt emisiunile culturale de altădată şi când a avut loc victoria tabloidului fără frontiere. Şi totuşi, există numeroase emisiuni de divertisment cu milioane de privitori. Apare, astfel, dilema: poporul cere distracţia facilă sau doar se complace situaţiei şi îmbrăţişează călduros grilele de programe?

Ştiri pe aceeaşi temă

În decembrie 2015, spaţiul public de dezbatere lua foc: pe forumuri, pe canale de televiziune, pe bloguri şi prin birouri private, în pauzele de cafea, oamenii discutau revoltaţi despre ultima lovitură dată culturii de pe micul ecran – emisiunea „Omul care aduce cartea“, prezentată de Dan C. Mihăilescu timp de 15 ani la ProTv, era scoasă din grila de programe. Din motive financiare! Adio, a mai căzut un bastion al rezistenţei prin cultură şi uite-aşa ne afundam încă puţin în mlaştina media, populată de emisiuni de divertisment de calitate îndoielnică. Acestea au fost reacţiile la cald. Nimeni n-a aruncat, totuşi, televizorul pe geam de ciudă că nu mai are la ce privi şi, după o vreme, s-a aşternut acalmia. Oamenii s-au liniştit, iar criticul literar Dan C. Mihăilescu şi-a făcut loc în spaţiul larg al internetului. Era bine din nou, cui îi trebuia cultură ştia ce butoane să apese.

O activitate foarte plăcută

Pe televiziunile generaliste au continuat să se difuzeze aceleaşi programe de divertisment aducătoare de rating, acest element primordial al existenţei şi ordinii universale în media. Vinzi, deci exişti – dacă nu, nu. Şi vând televiziunile, şi-şi desfăşoară activitatea fără prea multe emoţii, căci românilor le place să-şi petreacă timpul liber în faţa televizorului. Privitul la TV este prima între activităţile preferate a 96% din români, conform „Barometrului de Consum Cultural 2015. Preferinţe, practici şi tendinţe“, studiu lansat în septembrie 2016 de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală (INCFC). Pentru a avea o imagine de ansamblu, este bine de menţionat că 66% preferă radioul, 42% – ziarele, 32% – revistele. Cărţile sunt pe ultimul loc. Pofta aceasta de a sta pe canapeua personală în faţa micului ecran este reflectată şi la nivelul Capitalei: mai mult de un sfert dintre bucureşteni (26,9%) privesc la televizor în medie două ore pe zi, 24,7% – în medie o oră pe zi, în timp ce 19% petrec trei-patru ore în faţa televizorului în timpul săptămânii de lucru, conform „Studiului de consum cultural pentru Bucureşti“, realizat de INCFC în 2016.

Goana după rating

Televiziunile se află într-o cursă lungă pentru a reţine atenţia spectatorului. Grilele de programe sunt actualizate periodic, sunt realizate emisiuni cu formate împrumutate din afară, cât mai dinamice, cât mai entertaining. Pare să se fi găsit cheia succesului: sunt producţii cu mult umor – desigur, apreciat diferit de fiecare, „după facultăţi“, vorba lui Moromete – sau emisiuni bazate pe concepte de tip competiţie – în general, de talente (la gătit, la cântat, la supravieţuit în sălbăticie etc.).

Pentru a înţelege exact ce văd românii la TV ne-am uitat pe audienţele din săptămâna 3-9 octombrie 2016, publicate de Pagina de media (www.paginademedia.ro). Aşadar, emisiunile care au fost lider de audienţă sunt următoarele: „Te cunosc de undeva“ (Antena 1, 1,35 milioane), „Chefi la cuţite“ (Antena 1, 1,4 milioane), „iUmor“ (Antena 1, 1,7 milioane), „Vocea României“ (ProTv, 1,75 milioane), „Visuri la cheie“ (ProTv, 1,8 milioane) şi, în final, serialul „Las Fierbinţi“ (ProTv, 1,9 milioane). S-ar putea spune că e aceeaşi muzică, doar textul diferă puţin. Programele televiziunilor generaliste sunt construite, în general, după aceeaşi reţetă: talk-show-uri mondene, reality-show-uri, câteva seriale şi filme. Orişicât, genul programului: divertisment. Singurele emisiuni informative au rămas jurnalele de ştiri şi câteva emisiuni de weekend. Clasamentul audienţelor din luna septembrie, în mediul urban, după ratingul din prime-time, dă primii trei câştigători, detaşaţi de restul canalelor de televiziune: ProTv (7.6), Antena 1 (5.5), Kanal D (4.1). Departe, posturi precum National Geographic şi Discovery ating un rating de 0.1 sau chiar 0.0 (Animal Planet). Numai canalele de sport prind avânt până la un rating de 0.2-0.3, cel mult 1.1 (DigiSport 1). O categorie aparte este reprezentată de posturile de ştiri, care se desfăşoară într-o dinamică diferită faţă de cele generaliste – nu că nu ar cuprinde în programe şi divertisment cu violenţă şi referinţe sexuale –, şi care captivează un public mai nişat, dar semnificativ: de pildă, în topul audienţelor pe locurile patru şi cinci se situează Antena 3 (2.6), respectiv România TV (2.2).

Încotro?

Rămân, în final, câteva întrebări neelucidate: a devenit televiziunea refugiul din cotidian al românului? Divertismentul a învins definitiv cultura? Şi de unde ar putea veni schimbarea: de la privitor sau de la emiţător? Un punct de vedere şi un răspuns la o parte din aceste întrebări l-a dat îndrăgitul prezentator Mircea Radu, în cadrul unui interviu la Adevărul Live: „Eu nu cred în chestiunea «asta se cere». Ai încercat să dai altceva? Asta justifică lenea şi lipsa de imaginaţie a celor care fac programele. Când auzi o astfel de justificare, ceva e în neregulă cu ăla care susţine asta, nu cu telespectatorul. A încercat cineva să vadă că telespectatorul nostru nu este chiar imbecil? Poate că vrea şi altceva“. S-a aruncat mănuşa către directorii de programe: să se încerce, într-un final, şi altceva. Între timp, pe Mircea Radu îl veţi putea urmări pe TVR 1, unde va prezenta emisiunea „Femei de 10 – Bărbaţi de 10“, alături de Marina Almăşan. Vizionare plăcută! 


Pentru a avea un tablou cât mai larg al situaţiei divertismentului televizat şi al modurilor în care acesta poate influenţa publicul, am întrebat o serie de specialişti şi analişti media. Textele integrale pot fi consultate pe blogurile adevarul.ro.

 

MIRCEA MORARIU, Critic de teatru

Cum e tratată cultura în vizualul românesc?

Un lucru este în afara oricărei îndoieli. Tatăl televiziunilor româneşti se cheamă Rating, iar mama, Share. Indiferent că vorbim despre TVR ori despre televiziunile zise comerciale. Unele pretins de ştiri. 

Niciuna dintre aşa-zisele noastre televiziuni de ştiri nu mai e demult astfel, toate transformându-se în instrumente de luptă politică, de desfiinţare a adversarului politic tratat drept inamic. O caracteristică ce sunt sigur că va dobândi aspecte tot mai groteşti în zilele campaniei electorale viitoare. TVR, televiziune zisă generalistă, a cărei misiune ar fi aceea de a informa, de a educa şi de a produce emisiuni de divertisment, nu face defel excepţie în punerea în cui, în eludarea ori ignorarea majorităţii obiectivelor ce i-ar justifica existenţa.

Aceasta fiind, în linii mari, situaţia din câmpul tactic al televiziunilor româneşti, am avea suficiente argumente spre a susţine că ar fi cu totul inutilă orice discuţie despre caracterul moral sau imoral al tratamentului de care are parte cultura în media electronică din România. Cu toate acestea, nu pot să nu mai spun o dată că mi se pare complet imoral să te prevalezi de faptul că TVR ar plasa la loc de cinste cultura doar când organizezi o serie de emisiuni în care te dai de ceasul morţii spre a convinge lumea, contribuabilii, politicienii, guvernanţii că TVR e „una pe pământ şi mândră-n toate cele“, îndeosebi la capitolul producător şi difuzor de cultură, spre a trata mai apoi cultura ca pe o Cenuşăreasă pe care te pregăteşti să o goneşti din casă.  La fel cum mi se pare imoral să te slujeşti de cultură şi oamenii ei de vârf numai spre a-ţi asigura o aură de respectabilitate şi spre a-ţi mai răscumpăra din păcatele curente, aşa cum face, periodic, postul Realitatea Tv.

Text integral pe blogul adevarul.ro al lui Mircea Morariu.

DORU POP, Conf. univ. la Facultatea de Teatru şi Televiziune

„În loc să fie un spaţiu al informării, televiziunea este o zonă grotescă a dez-informării“

E evident că românii sunt ahtiaţi după televiziune pentru că, după cum arată datele furnizate de cel mai recent Barometru Cultural, 96% din concetăţenii noştri se zgâiesc la televizor mai bine de trei ore zilnic. E relevant faptul că, oricât de săracă ar fi locuinţa, antena parabolică nu lipseşte de pe nicio casă. Lipsesc însă cărţile şi cititul. Prin urmare, pentru că românii nu citesc şi nici nu merg la evenimente culturale, România s-a transformat într-o cultură a telespectatorilor mitocanizaţi.

Aceasta pentru că la noi, televiziunea se practică mai ales în varianta de divertisment, ca formă vulgară de hăhăială, unde interacţiunile bazate pe înjurătură şi relaţii groteşti interumane sunt prezentate ca nişte modele sociale. Nu doar închiderea TVR Cultural, dar mai ales absenţa oricăror programe cu valoare educaţională transformă gestul de a privi la televizor într-o activitate primitivă.

În plus, asistăm la abandonarea limbii române – emisiunile sunt „live“, „prime time“, „breaking news“, păsăreasca romgleză fiind principalul mijloc de comunicare. Ce să mai vorbim de faptul că prezentatorii şi invitaţii nu sunt uneori în stare să facă acordul între subiect şi predicat şi că cei mai mulţi abandonează uşor acuzativul cu „pe“. Astfel, „televiziunea care este“ se transformă într-un mijloc de dez-educare. În loc să fie un spaţiu al informării, televiziunea este o zonă grotescă a dez-informării. De fapt, avem cel mai mare număr de televiziuni pe cap de locuitor din Uniunea Europeană, dar cel mai mic nivel de alfabetizare.

O altă trăsătură a lipsei de profesionalism este practicarea jurnalismului „de urlătură“, în care moderatorul zbiară mai tare decât invitaţii şi chiar îi dă afară din platou, atunci când nu-i convine ce spun aceştia. Această formă de paroxism al interacţiunii este cauzată de goana după senzaţional. Peste tot se caută ştirea „bombă“, materialul „exploziv“, dezvăluirea „şocantă“.

Conţinuturile sunt simpliste şi lipsite de creativitate, programe de tip „magazin duminical“. Domină talk-show-ul, unul dintre genurile jurnalistice cele mai „uşoare“, chiar uşuratice, aşa cum este practicat la noi. Un alt gen neserios este din categoria „reality“, unde, după cum ar trebui să ştim, se practică înscenarea şi forme groteşti de distracţie cu caracter grosolan. În lipsa unor programe „serioase“, din categoria documentarelor informative, a reportajelor economice şi sociale bine documentate sau a programelor cu caracter educaţional, cultural ori ştiinţific, suntem expuşi zilnic unei avalanşe de prost gust, vorbe goale şi trivialitate. 

Text integral pe blogul adevarul.ro al lui Doru Pop.

DIANA NICOLESCU, Psiholog

„Emoţiile negative se formează mai repede şi sunt mai rezistente“

Oricât de sofisticaţi ne place să credem că suntem, în cele din urmă, oamenii au nevoie de violenţă, aşa cum au nevoie de sex sau de mâncare. Ne place să ne batem (intrăm repede în stare de „luptă sau fugi“) şi, când nu o putem face, îi delegăm pe alţii să o facă: în filme, la ştiri etc. Agresivitatea este o trăsătură importantă în lumea animală, pentru că ea îţi permite să-ţi păstrezi resursele, partenerii, teritoriul şi mâncarea. Mai mult decât atât, se pare că atunci când suntem agresivi, se activează centrul răsplăţii în creier şi se eliberează o cantitate semnificativă de dopamină.

Ştirile funcţionează pe pricipiul proximităţii şi răspund rapid la câteva întrebări vitale: cine, ce, unde, când şi cum. „Ştirile de la ora cinci“ au calitatea de a activa emoţional şi de a pune spectatorii în alertă (sistemul „luptă sau fugi“ se activează când auzi de pericole în zonă) tocmai datorită proximităţii. Principiul proximităţii este şi cel care ne face să trecem cu uşurinţă peste o ştire din care aflăm că au murit 200 de oameni într-o explozie în Bagdad, dar ne activează dacă auzim că există un violator în serie în vecinătate. Ele au succes pentru că ne menţin într-o stare de vigilenţă, vitală pentru siguranţa personală, pe când ştirile bune nu au această putere de a ne activa emoţional pe termen lung. Emoţiile negative se formează mai repede şi sunt mai rezistente la deconstrucţie decât cele pozitive.

La nivel neuronal, televiziunea este mijlocul prin care obţinem recompense imediate pentru atenţia pe care o acordăm, în creier eliberându-se o cantitate semnificativă de dopamină. Aceasta este un neurotransmiţător eliberat în arii specifice din creier şi joacă un rol important în cogniţie, gratificaţie sexuală şi răsplată. Dar toate acestea nu pot fi susţinute dacă nu trezim emoţii în oameni. De aceea, telespectatorii vor ajunge să iubească sau să urască anumite personaje, pe care le vor delega să întreprindă diverse acţiuni. Aşa cum se întâmplă cu orice lucru repetitiv, frecvenţa crescută a acestor episoade va loializa în cele din urmă un segment de audienţă. Dacă simplificăm puţin explicaţia, o parte din „dependenţa“ pe care o dau serialele este o condiţionare de tip clasic: în fiecare zi, la ora 16.00, telespectatorului îi este stimulată o emoţie, pe care va dori să o resimtă în mod constant, fie că e bucurie, tristeţe, furie sau frică.

Text integral pe blogul adevarul.ro al Dianei Nicolescu.

LAURENŢIU ION, Specialist în comunicare

„Televiziunea a murit, trăiască televiziunea!“

Suntem în toamna anului 2016, când peste 70% din români se uită zilnic la televizor, conform celui mai recent studiu. Printre ei, sunt bunicii şi părinţii noştri care, după mai bine de 20 de ani, încă par să se bucure pentru programul nelimitat de la televizor. Imaginea bunicilor noştri uitându-se la o emisiune tabloid de noapte, de sub ochelarii ce reţin dansul unor fete aproape dezbrăcate, este proiecţia unei generaţii care va muri în faţa televizorului. Publicul telespectator, tot mai mic de la an la an, chipurile, preferă oamenii „simpli“ care plâng şi se ceartă sub lumina de spital a studiourilor TV. Cazurile sociale au luat treptat locul celebrităţilor autohtone, iar audienţele încă înregistrează un număr uriaş de oameni care nu-şi pot dezlipi ochii de micul ecran. Noul divertisment este însăşi lipsa divertismentului.

La celălalt capăt, noul rol jucat de internet pune sub semnul întrebării puterea micului ecran în noua democraţie electronică. Oamenii tineri, născuţi puţin înainte de Revoluţie sau după, au alte mijloace de divertisment. Televiziunea a murit, trăiască televiziunea! Capacitatea sa de a se reconfigura şi repoziţiona, conform cerinţelor publicului telespectator, este nebănuit de perversă. Emisiunile de divertisment difuzate după-amiază şi-au schimbat doar invitaţii: în locul unor personaje dubioase promovate drept vedete autohtone, scaunele din platourile TV sunt ocupate acum de oameni simpli cu poveşti fabricate, care ar trebui să constituie cazuri sociale. Dar nu în totalitate, şi nu mereu.

Jean-Luc Godard, regizor de film, scenarist şi critic, spunea că spectatorul ridică privirea pentru a se uita la marele ecran, pe când în faţa televizorului, el o coboară. Noua specie umană, Homo telespectator, care şi-a petrecut întreaga viaţă în faţa televizorului, se poate reorienta deopotrivă: cine spune că internetul nu poate funcţiona ca o televiziune? 

Text integral pe blogul adevarul.ro al lui Laurenţiu Ion.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările