Pro TV pierde telespectatori cu „Supravieţuitorul“: „Chefi la cuţite“ pune Antena 1 pe primul loc în audienţe

Pro TV pierde telespectatori cu „Supravieţuitorul“: „Chefi la cuţite“ pune Antena 1 pe primul loc în audienţe

„Supravieţuitorul“ nu „supravieţuieşte“ în audienţe contra Antenei 1 FOTO Pro TV

Pro TV pierde prime-time-ul (n.r. - interval orar de maximă audienţă, cuprins între 19:00 şi 23:00) în detrimentul Antenei 1, în seara de luni, atunci când cele două posturi au difuzat „Supravieţuitorul“, respectiv „Chefi la cuţite“.

Astfel, în prime-time, la nivel naţional, Antena 1 a avut 1,1 milioane de telespectatori, iar Pro TV a înregistrat cu 100.000 de telespectatori mai puţini, arată paginademedia.ro. Kanal D a venit pe locul trei cu 867.000 de telespectatori. Mai mult, Antena 1 a înregistrat un record de audienţă şi aproape 2 milioane de telespectatori din toată ţara au urmărit „Chefi la cuţite“ în minutul de maximă audienţă de la 21:20, transmite postul de televiziune.

Şi la oraşe, Antena 1 a fost pe poziţia de lider, cu o medie de 706.000 de telespectatori, media serii. Pro TV a avut, pe acelaşi interval, 633.000 de telespectatori, arată aceeaşi sursă citată.

Pe publicul comercial, cu vârste între 18 şi 49 de ani, Antena 1 a avut o medie de puţin peste 405.000 de telespectatori, iar Pro TV a venit pe locul doi cu o medie de aproape 320.000 de persoane. Kanal D a avut cifre la jumătate faţă de Pro TV, fiind pe locul al treilea în clasamentul audienţelor.

Pe intersecţia show-urilor „Supravieţuitorul“ - „Chefi la cuţite“, Antena 1 a fost peste Pro TV pe toate cele trei targeturi. Antena 1 a avut o medie de 1,2 milioane de privitori, la nivelul întregii ţări. În schimb, Supravieţuitorul a avut puţin peste un milion de persoane, aproape la egalitate cu locul al treilea, pe care se afla Kanal D.

Şi la oraşe, Antena 1 a fost la distanţă de Pro TV. Postul Intact a avut 144.000 de orăşeni peste Pro TV, cu o medie de 771.000 de telespectatori, pe intervalul „Supravieţuitorul“.

Distanţa dintre cele două posturi s-a menţinut şi pe publicul comercial: 481.000 la Antena 1 şi 331.000 la Pro TV.  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: