Pro TV va difuza o nouă emisiune de dans: cine sunt prezentatorii şi primele declaraţii FOTO

Pro TV va difuza o nouă emisiune de dans: cine sunt prezentatorii şi primele declaraţii FOTO

Show-ul „Dancing with the stars“ este în producţie în peste 49 de ţări şi se bucură de audienţe remarcabile FOTO ABC

Reprezentanţii Pro TV au anunţat că au achiziţionat celebrul format BBC „Dancing with the stars“ şi au dezvăluit şi numele celor doi prezentatori.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mihaela Rădulescu şi Cabral Ibacka vor prezenta în această primăvară noua emisiune de dans pregătită de Pro TV, care a achiziţionat licenţa de producţie a formatului „Dancing with the stars“, de la BBC Production. 
 
Reprezentanţii televiziunii promit „un show grandios, un spectacol extraordinar, foarte multă distracţie şi emoţie şi cele mai spectaculoase coregrafii“. Cu peste 30 de premii la nivel global, show-ul este o competiţie de dans între 12 perechi formate din dansatori profesionişti şi celebrităţi. Cuplurile se întrec live în fiecare ediţie a show-ului şi prezintă, de fiecare dată, noi stiluri de dans, până ce sunt eliminate din competiţie. 
 
„Pentru dans trebuie să ai pasiune, chef, stare, talent, îndrăzneală, libertate, încredere în tine. Dansul n-a făcut niciodată rău nimănui, dansul e bucurie şi emoţie, distracţie şi flirt. Cine nu dansează, nu iubeşte, nu simte. Mă bucur enorm că dansul revine în prim plan şi că va face, la Pro TV, un show fantastic. Distribuţia e super provocatoare, echipa e de milioane, iar prezentatorii... vis“, a declarat Mihaela Rădulescu, în acelaşi timp membră a juriului „Românii au talent“. 
 
 
„Ani de-a rândul, oamenii au arătat că apreciază emisiunile de dans, aşa că decizia de a oferi un spectacol bazat pe dans nu e o surpriză. Rămâne să vedem dacă şi de data asta vom reuşi să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor românilor, dacă muzica şi dansul, decorul, concurenţii şi prezentatorii vor însemna, laolaltă, un spectacol de zile mari. Noi aşa sperăm“, a completat şi Cabral, care prezintă la Pro TV şi game show-ul „Ce spun românii“. 
 
 
Show-ul „Dancing with the stars“ este în producţie în peste 49 de ţări, printre care Argentina, Australia, Croatia, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Turcia, Suedia şi Statele Unite ale Americii. Rezultatele de audienţă pentru versiunea difuzată în Marea Britanie au crescut în fiecare an, ajungând acum să fie cu 65% mai mari decât în momentul debutului, în anul 2003, iar în Statele Unite ale Americii audienţa atinge 25 de milioane de telespectatori. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările