Primul trailer oficial al sezonului 7 din „Game of Thrones“ este aici şi dă peste cap teoriile fanilor: protagoniştii sunt Cersei, John Snow şi Daenerys VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul trailer oficial al celui de-al şaptelea sezon al serialului „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones“, ai cărui protagonişti sunt Jon Snow (Kit Harington), Daenerys Targaryen (Emilia Clarke) şi Cersei Lannister (Lena Headey), a fost lansat joi şi lasă fanii cu mari semne de întrebare, informează contactmusic.com, potrivit News.ro.

HBO a publicat joi primul trailer oficial al celui de-al şaptelea sezon „Game of Thrones“, intitulat „Long Walk“, care are o durată de 90 de secunde şi îi arată pe reprezentanţii principalelor facţiuni din acest serial - Jon Snow (Kit Harington), Daenerys Targaryen (Emilia Clarke) şi Cersei Lannister (Lena Headey) - în timp ce se îndreaptă fiecare spre locurile emblematice pentru familiile lor.

Cersei Lannister se aşază pe Tronul de Fier din capitala King's Landing, Jon Snow se bucură să ajungă în sala centrală a castelului Winterfell, iar Daenerys Targaryen se întoarce în ceea ce presupune a fi Dragonstone - reşedinţa ancenstrală a familiei sale.

Trailerul se încheie cu o imagine a reginei Cersei, care expiră îndelung aer îngheţat, după ce se aşază pe tron, urmată de o imagine cu Night King, care se pregăteşte să îşi conducă armata de zombie într-o campanie de cucerire a regatului Westeros. Această ultimă imagine îi face pe fani să dea naştere unor noi teorii neaşteptate despre legătura pe care Cersei ar putea-o avea cu Night King. Fondul muzical al trailerului este asigurat de trupa indie James, care interpretează single-ul „Sit Down“.

Al şaptelea sezon al serialului „Game of Thrones“ va avea premiera pe 16 iulie şi va include şapte episoade, iar cel de-al optulea ar urma să aibă premiera în anul 2018. David Benioff şi Dan Weiss, producătorii serialului „Urzeala tronurilor“, au confirmat faptul că cel de-al optulea şi ultimul sezon ”Urzeala tronurilor/ Game of Thrones” va conţine doar şase episoade, umând să fie şi cel mai scurt sezon al serialului.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite