Prima reacţie din CNA, după scrisoarea Oanei Stancu adresată fiicei lui Dan Tăpălagă: „E o nemernicie să ai răfuieli prin intermediul unui copil minor“

Prima reacţie din CNA, după scrisoarea Oanei Stancu adresată fiicei lui Dan Tăpălagă: „E o nemernicie să ai răfuieli prin intermediul unui copil minor“

Scrisoarea Oanei Stancu a fost publicată în „Jurnalul Naţional“ şi mai multe fragmente au ajuns şi pe post FOTO Pagina de Media

Valentin Jucan, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), a reacţionat după ce Antena 3 a difuzat fragmente dintr-o scrisoare pe care Oana Stancu a adresat-o fiicei minore a jurnalistului Dan Tăpălagă, de la HotNews.

Ştiri pe aceeaşi temă

Derapajul Antenei 3 a fost taxat de jurnalişti, dar şi de unul dintre membrii CNA, Valentin Jucan, care cere forului audiovizual să analizeze cazul invocând legislaţia privind protecţia minorilor. 
 
Contactat de reporterii „Adevărul“, Valentin Jucan a precizat că nu mai este surprins de modalitatea în care unii înţeleg să facă presă, subliniind că Antena 3 nu este la prima abatere de acest tip. „Mă refer chiar la atacuri prin intermediul minorilor. Nu-mi mai aduc aminte cu exactitate anul, dar cred că în 2008, în emisiunea Gabrielei Vrînceanu Firea, fosta mea colegă de Consiliu, Narcisa Iorga, era atacată prin intermediul copilului ei. Deci nu este o noutate“, a declarat membrul CNA. 
 
Acesta a sesizat Consiliul, însă având în vedere modul în care instituţia a ales să se raporteze la derapajele Antenei 3 până acum, Jucan nu crede că se va obţine o aplicare justă a legii. 
 
Ce riscă Antena 3? „Sancţiunile încep de la somaţie şi merg până la amendă, depinde de modul în care Consiliul va aprecia respectarea legii, respectiv încadrările pe articole. Nu aş dori să mă ante pronunţ, pot să vă spun că este un derapaj extrem de grav“, a explicat Valentin Jucan pentru „Adevărul“.
 

În mod normal, Antena 3 ar trebui să primească o sancţiune severă 

Membrul CNA a catalogat gestul Oanei Stancu drept „un act de nemernicie“: „Să ajungi să ai nu dispute, ci răfuieli cu un jurnalist sau cu alte persoane, nu contează, prin intermediul copilului minor este un act de nemernicie. Nu se poate să te foloseşti de copil pentru a ataca părintele. Ăsta nu e jurnalism. Nu aş dori să mă pronunţ în legătură cu cuantumul, vă daţi seama că ar trebui să fie o sancţiune severă, dar depinde de cum vor aprecia şi membrii Consiliului şi depinde dacă vor aprecia într-un mod corect.“
 
Valentin Jucan a mai precizat că, cel mai probabil, săptămâna viitoare, în şedinţa de marţi pe care o va conduce, vor fi puse pe masă rapoartele de monitorizare şi în cazul altor derapaje înscrise de Antena 3 în ultimele două săptămâni, respectiv declaraţiile scoase din context ale procurorului-şef al DNA Laura Codruţa Kövesi şi linşajul mediatic la care a fost supusă judecătoarea Camelia Bogdan. 
 

De ce a simţit Oana Stancu nevoia de a scrie o scrisoare

Precizăm că scrisoarea Oanei Stancu se vrea a fi un răspuns la un articol publicat de Dan Tăpălagă, în care jurnalistul vorbea despre publicul prezent la mitingul organizat de Antena 3 în Piaţa Constituţiei. „Vă bateţi joc de amărâţii ăia în ultimul hal cu mascarada voastră (...) Aţi scos sărmanii âia în stradă sperând că veţi pune statul în genunchi cu totul“, a scris jurnalistul în articolul „Mulţumim, Antena 3“
 
La scurt timp, reprezentanţii Antenei 3 au anunţat că vor înainta o plângere împotriva jurnalistului HotNews la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Tăpălagă a revenit cu lămuriri într-un alt articol, „Antena 3 despre voi, cei de pe net: cretini, imbecili, jivine viermănoase, puţoi şi drogaţi“: „Pe scurt, în acest mic pamflet cu rugăciune, cum l-am botezat, condamnam manipularea fără scrupule a unui public demn de milă şi compasiune, batjocorit de măscările şi minciunile lui Gâdea&co. Antena 3 a scos mulţimi de pensionari în stradă sperând să apere averea unui condamnat penal, gest de un cinism fără margini, asezonat cu numere groteşti de circ. Asta voi spune şi la CNCD, în caz că mă vor chema, fără să retrag un cuvânt de acolo. Am spus  expresis verbis că nu râde nimeni de publicul lor, dimpotrivă, e trist cum se comportă o televiziune cu el.“
 
Plângerea la CNCD însă nu pare a fi suficientă, întrucât Oana Stancu a reacţionat printr-o scrisoare adresată nu jurnalistului, ci fiicei acestuia, în vârstă de zece ani. Textul a fost publicat în „Jurnalul Naţional“, iar fragmente au fost difuzate în repetate rânduri şi pe post. Redăm doar un scurt pasaj din scrisoarea Oanei Stancu: „Întreabă-l (n.r. - pe tatăl ei, Dan Tăpălagă) dacă nu cumva «adunătura asta de zombie» cu ale ei «cupoane de pensie, proteze, bastoane, băşti, căciuli cu urechi, pastile şi reţete compensate» în urmă cu 26 de ani câştiga libertatea pe seama căreia el, tatăl tău, şi-a câştigat pâinea. Întreabă-l dacă adunătura de zombie nu avea atunci chiar vârsta lui de azi: 40 de ani! (...) Îţi doresc ca aceste întrebări să-ţi aducă un tată care să îmbătrânească mai frumos decât trăieşte azi!“.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările