Prima ediţie live SuperStar România. Cine a trecut mai departe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhiva Adevărul
FOTO: Arhiva Adevărul

Prima gală live a emisiunii de talente SuperStar România a avut loc miercuri seară la PRO TV. Zece concurenţi au dat tot ce au avut mai bun pentru a trece mai departe, însă numai opt dintre ei au convins publicul.

Care sunt concurenţii care au urcat pe scenă în primul live SuperStar România

Cei care au urcat pe scenă în primul live, cel din 1 decembrie, sunt: Alexandru Precup, Alessandro Mucea, Ana Stănciulescu, Daniel Şveţ, Maria Jugănaru, Naomi Prie, Romina Apostol şi Victoria Peşterean. Acestora li se vor adăuga 2 dintre cei 4 concurenţi care au obţinut wild card şi care au obţinut cele mai multe voturi de la telespectatori (Bianca Bîsceanu, Artiom Topal, Mădălina Ţurcan, Maria Ojică). 

După primele emoţii live, cei opt care au reuşit să treacă mai departe în etapa următoare de la SuperStar sunt: Maria Jugănaru, Maria Ojică, Alexandru Precup, Romina Apostol, Alessandro Mucea, Artiom Topal, Victoria Peşterean şi Naomi Prie.

Află mai multe despre cei care au trecut mai departe în prima gală live SuperStar România pe click.ro

Cum s-au ales concurenţii pentru live-urile SuperStar România

SuperStar România a avut patru semifinale, iar în fiecare dintre ele au intrat câte opt concurenţi. Fiecare a interpretat câte două piese, alături de band-ul care se afla pe scenă, la Arenele Romane.

Din fiecare semifinală au fost selectaţi câte doi concurenţi care s-au calificat direct în live-uri. Un al treilea concurent a fost ales de juriu pentru a intra la votul publicului. Concurenţii aleşi de juriu au primit wild card-uri, fiecare jurat acordând câte unul. 

La finalul celor patru semifinale, opt concurenţi au fost deja calificaţi, iar ceilalţi patru, care au primit wild card-uri, au ajuns la votul publicului pentru a obţine unul dintre ultimele 2 locuri. În etapa live-urilor au ajuns doar 10 concurenţi.

Următoarele ediţii live vor avea loc pe 3, 10 şi 17 decembrie. Marele câştigător al emisiunii Superstar România 2021 se va afla în ultima gală live, care va avea loc pe 17 decembrie 2021. 

Superstar România a debutat în luna septembrie 2021 şi îi are ca juraţi pe patru dintre cei mai mari muzicieni ai României: Carla's Dreams, Smiley, Marius Moga şi Raluka.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite