Preselecţiile „Vocea României“ s-au încheiat: echipele antrenorilor sunt complete. Urmează duelurile FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipele antrenorilor de la „Vocea României“ sunt complete! Vineri, în ultima rundă de audiţii pe nevăzute, concurenţii au urcat pe scenă dornici să impresioneze, iar antrenorii s-au luptat minute în şir pentru cele mai bune voci, cu care vor merge mai departe în competiţie. Românii au avut parte de un show extraordinar, de emoţie, energie, vibraţie, replici şi reacţii spumoase şi foarte multă distracţie.

A şaptea ediţie a noului sezon Vocea României a fost lider de audienţă pe toate categoriile de public şi a înregistrat 12.8 puncte de rating şi 33% share pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, faţă de postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut 7.7 puncte de rating şi 19.7% share.

Pe întreaga durată de difuzare, la nivel naţional, peste 1.7 milioane de telespectatori au urmărit competiţia vocilor, iar în minutul de maximă audienţă de la 21:47, show-ul a adus în faţa televizoarelor aproape 2.5 milioane de români.

Concurenţi cu voci formidabile au luptat în ultima rundă de audiţii pe nevăzute

Cea de-a şaptea ediţie „Vocea României“ a adus confruntarea concurenţilor pentru ultimele opt locuri şi lupta incredibilă a antrenorilor pentru vocile care i-au impresionat. Atmosfera a fost extraordinară, emoţiile au fost depăşite de încredere şi bucurie, iar Tudor, Loredana, Smiley şi Moga şi-au completat echipele cu cele mai bune voci ale acestui sezon şi sunt gata de etapa următoare a competiţiei. Pavel Bartoş a fost într-o formă de zile mari şi a adus distracţia din culise în casele telespectatorilor.

Vlad Constantin face parte din lotul naţional de karate, dar şi-a dorit să încerce ceva nou, aşa că şi-a transferat toată pasiunea către muzică. A cântat în ultima rundă de audiţii pe nevăzute melodia „Whole lotta love“, iar Loredana a fost convinsă rapid de calităţile lui vocale şi s-a întors pentru a-l lua în echipa ei. „Ce bine-mi pare! Vocea ta e fenomenală, incredibilă, atinge stelele. Mă şochează cu câtă uşurinţă poţi să atingi nişte note ameţitoare“, a spus Lori. 

image

FOTO Pro TV 

Lavinia Ştefan a cântat vineri seară, din spatele cortinei, piesa „Un actor grăbit“ şi i-a cucerit pe antrenori cu vocea sa puternică, încă de la primele note atinse. Tudor, Moga, Loredana şi Smiley s-au întors şi au luptat pentru ea. „Mi-ar face plăcere să faci parte din echipa mea şi să lucrăm împreună“, i-a spus Moga, în echipa căruia Lavinia a ales să meargă mai departe în competiţie. 

image

FOTO Pro TV

Mihaela Chisnencu face totul pentru muzică şi a început să cânte de când era mică. Îşi doreşte ca familia să fie mândră de ea şi să ajungă cât mai departe la „Vocea României“. Vineri, în ultima rundă de audiţii pe nevăzute, a interpretat piesa „What is love“ şi i-a fascinat pe Smiley şi Tudor cu vocea ei caldă. „Foarte mult mi-a plăcut alegerea ta. Ai o sensibilitate aparte şi, pe lângă asta, ţi-au ieşit şi melismele pe care ţi le-ai propus. Mi-a plăcut foarte mult. Bravo! M-am întors pentru că îmi doresc o voce ca a ta în echipa mea“, i-a spus Smiley, iar Mihaela l-a ascultat şi a mers în echipa lui. 

image

FOTO Pro TV 

Viorel Grecu face dansuri populare de când se ştie, însă îşi doreşte să îmbine această activitate cu muzica. A urcat pe scena de la „Vocea României“ plin de entuziasm şi a cântat melodia „Radioactive“. Timbrul lui vocal special i-a convins pe antrenori să se întoarcă şi să înceapă bătălia pentru el, iar alegerea lui Viorel a fost echipa Moga. „Eu am de gând să mă duc către Chişinău... după ce câştigăm! Bine ai venit în echipa mea!“, i-a spus Marius. 

image

FOTO Pro TV 

Cu toate că a avut foarte multe emoţii, Victoria Peşterean şi-a dorit să nu-şi dezamăgească iubitul, s-a ambiţionat, iar în momentul în care a urcat pe scenă a cântat perfect melodia „My kind of love“. Moga şi Tudor au fost impresionaţi de vocea concurentei şi s-au întors rapid pentru a o cunoaşte. „Bravo! Aşa nerv... Ai început soft şi după ai prins putere. Înainte de toate, mi-ar plăcea să faci parte din echipa mea!“, i-a spus Moga, pe care Victoria l-a ales să-i fie antrenor. 

image

FOTO Pro TV 

Ioana Hrişcă s-a înscris la „Vocea României“ cu gândul de a reuşi şi de a întoarce scaunele antrenorilor. A interpretat vineri piesa „Am I the one?“ şi i-a convins rapid pe Tudor, Moga şi Smiley să se întoarcă. Lupta dintre cei trei antrenori a fost aprigă. „Foarte bine, foarte frumos! Tu ai o voce care-ţi permite să faci foarte multe lucruri. Tu ai nevoie, în momentul de faţă, de măsură. Lasă să se vadă că mai poţi, nu-ţi arăta adevărata limită şi a vocii, şi a expresivităţii, şi a emoţiei“, i-a spus Tudor, iar Ioana a mers în echipa antrenorului. 

image

FOTO Pro TV 

Ana Balmuş e profesor de canto, dar, cu toate că are experienţă în domeniu, a decis să participe la „Vocea României“ şi să meargă cât mai departe în competiţie. A cântat melodia „Crazy“, iar Loredana s-a întors pentru a o lua în echipa ei. „Bravo, Anişoara! Felicitări! E o variantă pe care ai făcut-o tu special pentru Vocea României. Mie mi s-a părut mai interesantă decât varianta clasică, a fost ceva fresh. Mi se pare că şi vocal ai adus ceva nou, pentru că ai ieşit din tiparul clasic al piesei şi asta m-a surprins“, i-a spus Lori. 

image

FOTO Pro TV 

Ultima seară de audiţii pe nevăzute s-a încheiat cu o voce plină de putere şi sensibilitate. Cătălina Maria Adam îşi doreşte să înceapă o carieră în muzică, aşa că a decis să participe la „Vocea României“. A cântat vineri piesa If „I ain’t got you“ şi l-a convins pe Smiley să se întoarcă. „Ai cântat perfect. Nu aveam cum să nu mă întorc, ai cântat fără greşeală, din toate punctele de vedere. Bine ai venit în echipa mea!“, i-a spus antrenorul. 

image

FOTO Pro TV 

După şapte ediţii incendiare, echipele antrenorilor s-au completat cu voci formidabile. Tudor, Loredana, Smiley şi Moga merg cu câte 14 concurenţi în următoarea etapă, duelurile.

Vocea României revine vinerea viitoare, de la 20:30, cu prima rundă a duelurilor, iar telespectatorii vor urmări un spectacol grandios, se vor distra, vor vedea ce cupluri au decis antrenorii să formeze, cât de mult au evoluat concurenţii şi până unde poate ajunge lupta pentru un loc în competiţie. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite