Precizările TVR privind cazul jurnalistei Emma Zeicescu, pusă sub învinuire pentru deţinere şi consum de droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Televiziunea Română a venit cu precizări după ce jurnalista Emma Zeicescu, realizatoarea matinalului de la TVR 1, şi fostul său partener de viaţă, prezentatorul Realitatea TV Claudiu Popa, au fost puşi sub învinuire de procurorii DIICOT pentru deţinere şi consum de droguri.

Jurnaliştii Emma Zeicescu şi Claudiu Popa sunt urmăriţi penal pentru deţinere, fără drept, de droguri de risc, pentru consum propriu, a anunţat joi DIICOT.

Reprezentanţii TVR subliniază că Emma Zeicescu lucrează la TVR 1 în baza unui contract de colaborare, dar şi că instituţia nu a fost înştiinţată în mod oficial cu privire la ancheta derulată de DIICOT. 

De asemenea, Televiziunea Publică precizează că va respecta legislaţia şi procedurile interne în cazul jurnalistei. 

„Societatea Română de Televiziune nu a fost înştiinţată oficial în legătură cu ancheta derulată de DIICOT în ceea ce priveşte persoana doamnei Emma Zeicescu. Emma Zeicescu nu are raporturi de muncă cu SRTv, ci raporturi bazate pe un contract civil. SRTv a luat la cunoştinţă din presă despre poziţia oficială a DIICOT exprimată prin purtătorul de cuvânt al acestei instituţii referitoare la cazul menţionat. SRTv ia toate deciziile cu respectarea legislaţiei în vigoare şi a procedurilor interne“, se arată în comunicatul transmis de TVR. 

Potrivit cotidianului Libertatea, Emma Zeicescu şi Claudiu Popa care au împreună un băieţel şi au anunţat la începutul anului că se despart, au fost prinşi cu două ţigări cu cannabis pe 11 augus 2018, la Festivalul Summer Well. La momentul în care s-a făcut publică această informaţie, prezentatorul Realitatea TV a negat acuzaţiile.

Pe 8 octombrie, Emma Zeicescu a anunţat pe Facebook că intră în concediu medical pentru o săptămână. Jurnalista şi-a început colaborarea cu postul public în septembrie 2016. 

În România, deţinerea şi consumul de cannabis sunt interzise. Potrivit articolului 4 din Legea 143/2000, cei doi riscă închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă, pentru deţinere de droguri de risc pentru consum propriu.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite