Povestea lui Jeremy Ragsdale, finalistul american de la „X Factor“ care s-a îndrăgostit de România: „E cel mai tare loc în care ai putea să fii“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jeremy Ragsdale are 35 de ani, vine tocmai din Statele Unite ale Americii şi se declară îndrăgostit de România şi de limba română.

Concurentul „X Factor“ Jeremy Ragsdale, care studiază muzica încă de la vârsta de 7 ani, este profesor de canto în SUA şi s-a îndrăgostit de ţara noastră în luna aprilie, iar de atunci a venit de mai multe ori în vizită. De asemenea, Jeremy a mărturisit că obişnuia să cânte cu vocea şi la pian în diverse restaurante din zona Washington DC. 

„Prima dată am venit în luna aprilie. Şi asta pentru că am decis că limba română ar fi o limbă cool pe care aş putea s-o învăţ şi care m-ar ajuta apoi să învăţ şi alte limbi latine, precum italiana. Ce nu am realizat însă a fost cât de mult voi iubi România. E cel mai tare loc în care ai putea să fii“, a declarat Jeremy.  

„În plus, femeile sunt frumoase, aproape că mi-am rupt gâtul pe stradă prima dată când am venit“, a povestit Jeremy, care începe să se descurce tot mai bine în limba noastră. Concurentul „X Factor“ a mărturisit că ia lecţii de limba română în fiecare zi, pe Skype, cu ajutorul unei profesoare.

Mai mult, până şi familia sa a început să ia lecţii. „Am o familie mare şi iubitoare: doi părinţi care mă susţin, trei surori mai mari şi şase nepoţei pentru care încerc să fiu un model. Cu toţii mă susţin, iar uneori primesc mesaje de la nepoata mea în limba română, aşa că mă bucur că pot să îi expun şi pe ei la limba şi cultura de aici, din România“, mărturiseşte Jeremy.

Iar dacă în prezent are un vocabular format, primele sale interacţiuni din ţara noastră nu au mers chiar ca pe roate, iar prietenii încă mai râd de el pentru modul extrem de politicos şi literar în care îşi comandă băuturile în cluburi. Şi chiar dacă îi place să meargă în cluburile de karaoke din Bucureşti, Jeremy nu uită planul său iniţial.

„Planul meu era să vin în România şi să învăţ despre această cultură nouă pentru mine. Predatul face parte din mine şi mereu am visat să pot să împărtăşesc experienţa mea cu oameni din alte părţi şi cred că «X Factor» îmi oferă acestă ocazie: eu pot să împărtăşesc ce ştiu cu oamenii care apreciază experienţa mea în muzică, iar eu în schimb învăţ atât de multe de la românii pe care îi cunosc“, a mai spus americanul.

Iar unul dintre profesorii săi este chiar Horia Brenciu, care este şi mentorul lui Jeremy. Artistul român îl provoacă de fiecare dată pe elevul său pentru a-l ajuta să afle tot mai multe despre istoria ţării noastre. 

În ceea ce priveşte competiţia, americanul recunoaşte că cel mai greu i-a fost să reziste la proba scaunelor, după ce în prealabil petrecuse câteva zile împreună cu ceilalţi concurenţi pentru repetiţii.

image

Jeremy Ragsdale FOTO Antena 1

Cu toate că Jeremy Ragsdale este unul dintre concurenţii care s-au calificat în marea finală „X Factor“ de pe 22 decembrie, tânărul spunea la început că îi este teamă ca lumea să-l respingă, tocmai din cauza faptului că nu este român.

„Sunt din Annapolis, Maryland. Sper ca lumea să nu mă vadă ca pe „americanul“. Nu mă supraestimez şi nu am venit ca să dictez poporului român să mă asculte. Nu aşa îmi doresc să mă arăt în faţa românilor. Îmi doresc oportunitatea de a-mi împărţi dragostea de muzică cu românii, mărturisea Jeremy în filmuleţul de prezentare de la începutul concursului. 

„Mă întrebam dacă am dreptul să primesc un scaun, mai ales că nu sunt român“

De asemenea, în etapele eliminatorii ale „X Factor“, Jeremy i-a spus antrenorului său, Horia Brenciu, că este fericit să cânte alături de ceilalţi concurenţi şi că „nu trebuie să-i ofere un scaun în concurs“ pentru a merge mai departe: „Din dimineaţa aceea am început să mă tot gândesc… inclusiv mă întrebam dacă am dreptul să primesc un scaun, mai ales că nu sunt nici român. Când am intrat eu pe scenă, scaunele erau deja ocupate, iar după ce am cântat, Horia Brenciu a spus că vrea să îmi ofere şi un scaun. I-am zis că nu trebuie să facă asta, că sunt deja fericit că am avut această ocazie, că stau pe scenă alături de cântăreţi senzaţionali, dar sigur, este alegerea lui. Ştiu că acest lucru trebuie să se întâmple, dar m-am simţit de parcă mi-am înjunghiat un prieten în spate“. 

„Eu cred că oamenii din faţa televizorului nu fac politica muzicii. Mă rog la asta, ca oamenii de acolo să nu îl judece în funcţie de naţionalitate. Dacă noi vrem să ne respectăm ţara, asta înseamnă că trebuie să respectăm fiecare om care vine aici în ţara noastră“, a spus Horia Brenciu.

După ce a cântat în lacrimi „Tu eşti primăvara mea“ şi cu o emoţie aparte „Unchained Melody“, Jeremy a primit aplauzele, dar şi voturile publicului de acasă în semifinala „X Factor“. 

„Omul acesta are o voce senzaţională. Cred că este cel mai spectaculos din toate timpurile de la „X Factor“, a spus Horia Brenciu. De acceaşi părere este şi Ştefan Bănică Jr. care a declarat în timpul emisunii că Jeremy este „cel mai spectaculos concurent de la «X Factor». 

„Nu contează de unde vii, sunt de acord că eşti un adevãrat profesionist, că ai cea mai bună voce, că eşti cel mai experimentat. Eşti ca un lup înconjurat de iepuraşi“, a glumit Carla’s Dreams înainte de a-l felicita pe Jeremy.

În ceea ce priveşte viaţa personală, mai ales că în ultimul an a tot făcut naveta între România şi SUA, Jeremy recunoaşte că nu este foarte animată. În plus, acesta recunoaşte că este o temă delicată, mai ales că unul dintre cele mai grele momente din viaţa sa se leagă de o despărţire. „Când aveam 25 de ani, am aflat că prietena mea de atunci era dependentă de pastile, lucru care a dus mai apoi şi la o serie de infidelităţi. Am aflat de ambele lucruri în acelaşi timp, iar primul meu instinct a fost să mă enervez, să o fac să se simtă groaznic pentru ce a făcut. Mi-a luat mult timp, dar până la urmă am învăţat multe din această experienţă, iar acum ţinem din nou legătura“, a mai spus concurentul „X Factor“.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite