Povestea italianului de la „X Factor“ care îşi pune soarta în mâinile destinului: „O monedă de 10 bani m-a adus în România“ VIDEO

Povestea italianului de la „X Factor“ care îşi pune soarta în mâinile destinului: „O monedă de 10 bani m-a adus în România“ VIDEO

Italianul Pierluca Salvatore de 23 de ani a ajuns în România „datorită unui semn al destinului“ FOTO Antena 1

La 23 de ani, italianul Salvatore Pierluca a plecat din ţara sa natală către România urmărind doar semnele din viaţa sa. Până acum, toate arată că acesta a luat o decizie bună, căci concurentul de la „X Factor“ se pregăteşte acum pentru finala show-ului de la Antena 1, de pe 22 decembrie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Salvatore Pierluca spune că destinul este cel care l-a îndrumat în România şi mai apoi către participarea la concursul „X Factor“. 
 
De altfel, concurentul dezvăluie că s-a apucat să străbată Europa pentru că aşa i-a indicat destinul. Astfel, tânărul de 23 de ani care lucra ca barman în Italia spune că a ajuns în România datorită unui bănuţ.
 
Semnul care l-a trimis spre România a fost un bănuţ descoperit din întâmplare la începutul anului. 
 
„Prin luna februarie, eram în Italia într-un tren când mi-am dat seama că mă incomodează ceva în buzunar. Am băgat mâna şi am găsit un bănuţ care nu semăna cu nimic din ce mai văzusem până atunci, aşa că mi-am mai întrebat prietenii dacă ştie cineva de unde ar putea fi. Unul dintre ei l-a recunoscut şi mi-a zis că este o monedă de 10 bani din România. Habar nu am cum au ajuns la mine, mai ales că eu nu mai fusesem până atunci în această ţară, dar povestindu-le apropiaţilor mei mi-au zis că trebuie să fie un semn şi că poate ar trebui să merg să vizitez România“,  îşi aminteşte Salvatore Pierluca.
 
 
Şi cum semnele l-au îndrumat până aici, italianul îndrăzneşte să viseze chiar şi mai departe. „Cred că a fost destinul care m-a adus aici. Pentru mine, «X Factor» e o provocare, o ocazie care m-ar putea ajuta să îmi găsesc adevărata meserie, aşa că aş vrea să ajung până în finală“, povestea tânărul, care a şi reuşit acest lucru.
 
Salvatore Pierluci a interpretat în semifinal de duminică seara piesele „Caruso“ şi „Recovery“ de la James Arthur, iar telespectatorii i-au oferit votul de încredere trimiţându-l în finală. 
 
„M-am simţit măgulit când juraţii mi-au spus că România căuta un cântăreţ ca mine. Familia mea abia aştepta să vină cu mine aici, pentru ei e o mare bucurie, mai ales după câte greutăţi au avut în viaţă. Înainte ca eu să mă nasc, ei au mai avut un copil care însă a murit, aşa că mă simt dator şi fericit să îi fac pe ei fericiţi. Iniţial se simţea un gol în familia noastră, dar acum am început să mă gândesc la fratele meu ca fiind îngerul meu păzitor“, a povestit Salvatore înainte de galele live. 
 
 
Părinţii săi au observat primele aptitudini încă din primii ani de viaţă ai lui Pierluca, astfel că au făcut eforturi mai mari decât şi-ar fi permis pentru ca de un Crăciun să îi dăruiască un pian, iar mai târziu pentru ca fiul lor să poată studia canto. Responsabilitatea faţă de familia sa, dar şi pasiunea pentru muzică l-au ajutat să treacă peste multe greutăţi, scrie Radar de Media. 
 
„Am avut probleme la şcoală cu bullying-ul, colegii rădeau de mine, mă izolau pentru că eu eram diferit. Faptul că eram atras de muzică şi artă mă făceau să par un ciudat în ochii lor. Târziu am înţeles că nimic din ceea ce spun ei nu contează, dacă vrei ceva, lupţi ca să obţii“, a mărturisit italianul.
 
Foarte emoţionat de modul în care a fost primit în România, atât de colegii de la „X Factor“, cât şi de public, Pierluca spune că nu va putea uita niciodată experienţa sa de aici. „Când Ştefan a decis să mă aşeze pe un scaun în Bootcamp am trăit emoţii intense şi aş fi foarte fericit dacă aş ajunge până în finală! Ar fi o adevărată reuşită pentru mine şi pentru toţi cei care au crezut în mine de-a lungul anilor“, mărturisea Pierluca emoţionat înainte de aflarea voturilor telespectatorilor.
 
 
Competiţia a fost atât de strânsă încât cei doi băieţi din echipa lui Ştefan Bănică au ajuns ca la final să fie la egalitate de voturi. In faţa acestei situaţii nemaintâlnite până acum, mentorului i-a revenit sarcina extrem de dificilă de a alege dacă vrea să meargă în finală alături de Anton Banaghan sau împreună cu Pierluca. 
 
„Eu nu cred asta, vă rog să mai faceţi nişte calcule... Eu am ales o dată, a doua alegere nu o mai fac. Pierluca vine din Italia cu o poveste extraordinară, puteţi alege amprenta sa personală sau puteţi alege vocea extraordinară a lui Anton. Nu ar fi corect ca eu să iau eu această decizie“, a declarat Ştefan Bănică, vizibil marcat.
 
În cele din urmă, potrivit regulamentului, departajarea s-a făcut în funcţie de numărul voturilor unice, adică numărul de SMS-uri trimise de pe numere de telefon diferite. Salvatore Pierluca a avut doar nouă voturi unice în plus faţă de Anton, însă acest lucru l-a ajutat să devină cel de-al patrulea finalist din acest sezon.

Perluci Salvatore FOTO Antena 1

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările