Patru foşti concurenţi de la „Vocea României“ formează band-ul „Uite cine dansează!“ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Uite cine dansează!“ aduce primăvara la Pro TV în paşi de dans FOTO Pro TV
„Uite cine dansează!“ aduce primăvara la Pro TV în paşi de dans FOTO Pro TV

Patru foşti concurenţi de la „Vocea României“ au fost aleşi de Paul Ilea, producător muzical „Uite cine dansează!“, să se alăture band-ului competiţiei de dans care debutează în curând la Pro TV.

Aleşii lui Paul Ilea pentru band-ul „Uite cine dansează!“ 

Mai sunt doar cinci zile până vom începe fiecare săptămână în paşi de dans, la „Uite cine dansează!“. 12 perechi vor intra în competiţie, începând de luni, 6 martie, de la 20.30, şi le vor prezenta românilor stiluri de dans inedite şi un spectacol grandios. Pentru coregrafiile spectaculoase pregătite de concurenţi este nevoie de muzică, iar band-ul emisiunii pune foarte multă pasiune în acest proiect şi repetă zilnic piesele pe care le va cânta în prima ediţie live a show-ului.

Band-ul este format din 15 instrumentişti, unii dintre cei mai buni din România, iar casa de producţie Kult-Production este locul în care se orchestrează, se scriu partiturile şi se fac pregătiri de pre-producţie, pentru ca spectacolul de luni să fie extraordinar şi să-i bucure pe telespectatori.

Formula este de Big Band, cu şase suflători, percuţie, tobe, pian, chitară, synths şi trei vocalişti. Printre muzicienii invitaţi de Paul Ilea să se alăture trupei în primul sezon „Uite cine dansează!“ se află şi patru foşti concurenţi Vocea României, artişti în care Paul crede foarte mult şi pe care este bucuros să îi aibă alături.

Aliona Munteanu, concurentă „Vocea României“ în sezonul patru, în echipa Smiley, Claudiu Rusu, concurent tot în sezonul patru, în echipele Smiley şi Moga, Ioana Hrişcă, concurentă în sezonul şase al competiţiei vocilor, în echipa Tudor, şi Alex Muşat, finalist în sezonul şase „Vocea României“, în echipa Smiley.

„Marele challenge pentru noi, spre deosebire de «Vocea României», este să reuşim să cântăm atât de bine, încât să nu încurcăm dansatorii. O să fie nişte momente excelente, toţi cei din band aşteaptă cu nerăbdare să înceapă show-ul!“, a spus Paul Ilea, producător muzical „Uite cine dansează!“. 

uite cine danseaza band pro tv


Aliona Munteanu, Claudiu Rusu, Ioana Hrişcă şi Alex Muşat fac parte din band-ul emisiunii FOTO Pro TV 

Toate detaliile despre „Uite cine dansează!“ 

Reprezentanţii Pro TV au anunţat numele celor 12 dansatori profesionişti care vor face echipă cu vedetele în noua emisiune a postului, „Uite cine dansează“, care debutează săptămâna viitoare. Mai multe detalii aici.

Cele 12 vedete care au acceptat provocarea sunt actorii Lili Sandu, Rona HartnerMarius Manole şi Octavian Strunilă, designerul şi stilista Dana Budeanu, prezentatoarea de ştiri Anca Serea, vedeta de televiziune Oana Zăvoranu, cântăreţii Antonia, Alex Velea şi Liviu Teodorescu, bucătarul-şef  Joseph Hadad şi luptătorul de MMA  Sandu Lungu

Emisiunea, care are la bază formatul BBC „Dancing with the stars“, va fi prezentată de Mihaela Rădulescu şi Cabral Ibacka şi îi va avea în juriu pe Andreea Marin, Florin Călinescu, Gigi Căciuleanu şi Mihai Petre

Începând din 6 martie, în fiecare luni, de la 20.30, telespectatorii vor urmări cel mai strălucitor spectacol şi dansuri extraordinare şi vom avea parte de momente pline de umor, la „Uite cine dansează!“.  

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite