Păruială violentă între fata de la Meteo şi crainica de la ştiri: care a fost motivul pentru care una dintre ele s-a ales cu capul spart

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două colege de la o televiziune locală din Statele Unite s-au luat la bătaie. În urma ciocnirii violente, prezentatoarea de ştiri s-a ales cu o fractură craniană şi o ureche ruptă, iar prezentatoarea de la meteo a fost trasă la răspundere şi riscă să ajungă la închisoare.

Erica Bivens, prezentatoare de ştiri a canalului local american WSAZ, şi Chelsea Ambriz, care prezintă rubrica Meteo la acelaşi post, au fost protagonistele unei încăierări violente. Totul s-a petrecut într-un local din Huntington, Virginia de Vest, unde cele două, care aveau deja o relaţie de muncă tensionată, s-au întâlnit din întâmplare, potrivit The Independent.

Potrivit poliţiştilor, crainica era în compania soţului ei şi la un moment dat i-a reproşat colegei sale în vârstă de 26 de ani că îi face avansuri bărbatului, clipă în care Ambriz ar fi atacat-o. În timpul încăierării, cele două femei au căzut, iar Bivens s-a acccidentat destul de grav şi a fost transportată la un spital din apropiere. 

Diagnosticul a fost fractură craniană şi o ureche ruptă care i-a afectat pentru scurt timp auzul, însă prezentatoarea le-a transmis telespectatorilor că se recuperează la domiciliu şi abia aşteaptă să revină la pupitrul ştirilor. 

Pe de altă parte, colega ei a fost arestată şi acuzată de agresiune, riscând până la un an de închisoare. Procesul va începe pe 21 septembrie. Mai mult, tânăra a fost suspendată de postul la care lucra. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite