Obama a primit confirmarea că Jon Snow, din „Urzeala tronurilor“, a murit

Obama a primit confirmarea că Jon Snow, din „Urzeala tronurilor“, a murit

Personajul Jon Snow, interpretat de Kit Harington a avut parte de un sfârşit tragic în ultimul episod al celui mai recent sezon FOTO Arhivă

David Nutter, unul dintre regizorii serialului „Urzeala tronurilor“, aflat la convenţia Comic Con din San Diego, a declarat că i-a confirmat lui Barack Obama moartea personajului Jon Snow, după ce preşedintele american şi-a exprimat speranţa că acesta ar fi putut supravieţui. Atenţie, materialul conţine informaţii neştiute de o parte a fanilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Jon Snow este „foarte mort“

„În urmă cu trei săptămâni, fanul nostru numărul 1 - preşedintele SUA - şi cu mine am avut ocazia să ne întâlnim“, a spus Nutter. „Preşedintele Obama s-a întors către mine, şi-a pus o mână pe umărul meu şi m-a întrebat: «Nu l-ai omorât pe Jon Snow, aşa-i?». I-am răspuns că acesta este foarte mort“, a declarat, vineri, regizorul, citat de huffingtonpost.com.

„Continui să-mi omori personajele preferate“, ar mai fi spus Obama, potrivit lui Nutter, citat de vox.com.

Moartea unui alt personaj, confirmată de realizatorii serialului

Actorul Kit Harington, interpretul personajului Jon Snow, a jucat în 41 de episoade ale serialului „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones“.

În plus, realizatorii serialului au confirmat decesul lui Stannis Baratheon, personaj important în sezoanele II-V ale producţiei TV.

Cel de-al cincilea sezon al celebrului serial produs de HBO, premiat cu Emmy, Globul de Aur şi Peabody, a debutat la postul de televiziune în aprilie şi s-a încheiat pe 14 iunie.

Fanii români i-au făcut „pomană“ lui Jon Snow

Recent, fanii din România ai celebrului personaj din seria „Urzeala tronurilor“ s-au mobilizat pe Facebook pentru a-i aduce un omagiu lui Jon Snow, acesta din urmă având parte de un sfârşit tragic în ultimul episod al celui mai recent sezon. Denumit „Pomana lui Jon Snow“, evenimentul creat pe Facebook a adunat peste 25.000 de persoane, la iniţiativa a doi prieteni, Victor Vasile şi Kartal Horasanli. „Te-ai stins puţin câte puţin, sub privirile noastre neputincioase, plecând prea devreme dintre noi. Te-am iubit mult şi te-am pierdut. Azi nu mai eşti unde erai, dar vei fi întotdeauna în sufletele noastre, Jon Snow! Un om deosebit, săritor în ajutorul celor nevoiaşi, un om cu inima de aur. Universul e un loc mai sărac fără tine acum. Să-ţi fie ţărână uşoară! Nu te vom uita niciodată, Jon!“, a scris Kartal Horasanli pe Facebook.

„Pomana lui Jon Snow“, în imaginaţia fanilor

„Urzeala tronurilor“, cel mai iubit serial din istoria HBO

Încă de la lansare, „Urzeala tronurilor“ a devenit un fenomen global şi cel mai iubit serial din istoria HBO. Anul trecut, serialul a fost cel mai căutat produs de televiziune de pe motorul de căutare Google şi cel mai dezbătut serial pe conturile reţelei de socializare Facebook din Statele Unite.

Inspirat din seria de romane „Cântec de gheaţă şi foc/ A Song of Ice and Fire“, de George R. R. Martin, serialul „Urzeala tronurilor“ are o acţiune amplasată într-un regat fictiv, numit Westeros. Magia, aventurile eroice şi elementele fantastice vin în completarea acţiunii din „Urzeala tronurilor“.

Scriitorul George R. R. Martin a început să lucreze la această serie în 1991, primul volum fiind publicat în 1996. Planificată iniţial ca trilogie, seria cuprinde până în prezent cinci romane publicate şi încă două aflate în stadiul de proiect. Romanele din această serie au fost traduse în peste 20 de limbi, inclusiv în română, şi s-au vândut în peste 15 milioane de exemplare pe plan mondial.

Convenţia Comic Con San Diego 2015 - cel mai mare salon dedicat creaţiilor science fiction şi benzilor desenate din SUA - se desfăşoară anul acesta în perioada 9 - 12 iulie.

Prima ediţie a Comic Con International San Diego a avut loc în 1970, iar evenimentul se bucură anual de participarea a peste 100.000 de fani ai genului, din programul acestuia făcând parte proiecţii de filme bazate pe poveşti din benzi desenate, expoziţii, precum şi jocuri interactive.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările