O nouă veste proastă pentru fanii „Game of Thrones“: Kit Harington a anunţat că nu va apărea în spinoff-urile serialului. Ce planuri are actorul

O nouă veste proastă pentru fanii „Game of Thrones“: Kit Harington a anunţat că nu va apărea în spinoff-urile serialului. Ce planuri are actorul

Jon Snow este unul dintre cele mai importante şi îndrăgite personaje din serial FOTO HBO

Serialul „Game of Thrones“ se încheie anul viitor, iar oficialii HBO au confirmat că vor exista mai multe spinoff-uri, însă actorul britanic Kit Harington (31 de ani) a anunţat că nu-l va portretiza pe Jon Snow în niciunul dintre proiectele viitoare.

Ştiri pe aceeaşi temă

După ce au fost confirmate cele mai negre aşteptări şi anume că multe dintre personajele importante din „Game of Thrones“ vor muri înainte de finalul poveştii, fanii primesc o nouă veste tristă. Într-un interviu recent pentru „Italian GQ“, Kit Harington a precizat că nu este implicat în niciunul dintre proiectele viitoare ce vor deriva din serialul-fenomen. 
 
Oficialii HBO au confirmat deja în mai multe ocazii că va exista o serie de spinoff-uri ale serialului, rezumându-se la a dezvălui că au cinci idei de scenarii, dintre care unul este finalizat. Un alt detaliu important este că David Benioff şi D.B. Weiss, creatorii „GoT“, şi scriitorul George R.R. Martin, pe ale cărui romane se bazează acţiunea, fac parte din echipa noilor proiecte. 
 
Mai mult, Harington a sugerat că, de fapt, niciunul dintre actualii actori din distribuţie nu va apărea în viitoarele proiecte. „O parte grozavă la «Game of Thrones» este că îl poţi vinde într-un mod complet diferit. Poţi pune acţiunea cu 300 de ani înainte şi salvezi o grămadă de bani, pentru că noi (actorii din serial – n.r.) am devenit foarte costisitori“, a declarat Harington citat de E! Online

 
În prezent, principalii actori din „Game of Thrones“ – Harington (Jon Snow), Emilia Clarke (Daenerys), Peter Dinklage (Tyrion), Lena Headey (Cersei) şi Nikolaj Coster-Waldau (Jamie) – câştigă între 500.000 şi 1,1 milioane de dolari pe episod. 
 
Totuşi, îl vom mai vedea pe Kit Harington în rolul lui Jon Snow în 2019, când va avea premiera ultimul sezon „Game of Thrones“. Întrebat care sunt planurile după ce încheie filmările pentru serial, actorul a mărturisit că şi-ar dori să facă mai multe filme, piese de teatru şi nu exclude roluri în seriale. Totodată, Harington a precizat că îşi va lua un concediu de două luni pentru a petrece timp cu logodnica sa, Rose Leslie, care i-a fost iubită şi în serial, interpretând-o pe Ygritte. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: