Monica Ghiurco, răspuns pentru Doina Gradea: „Da, doamnă, doresc să vă iau locul pentru că nu îl meritaţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul de Administraţie e în război deschis cu PDG-ul Doina Gradea. Unul dintre oamenii din CA îi răspunde o critică fără menajamente pe şefa TVR.

Monica Ghiurco, membru al Consiliului de Administraţie al TVR şi reprezentantă a salariaţilor, o critică aspru pe Doina Gradea, într-o postare pe un grup de Facebook. 

„Da, doamnă, da, doresc să vă iau locul pentru că nu îl meritaţi şi nici TVR nu merită să fie condusă de un impostor cu pretenţii de manager“, scrie Monica Ghiurco, printre altele, pe un grup de Facebook, potrivit Pagina de Media. 

Răspunsul este amplu şi aduce o ploaie de reproşuri Doinei Gradea. Replica vine în contextul în care cinci membri din Consiliul de Administraţie au cerut Parlamentului demiterea PDG-ului, iar recent Departamentul de comunicare al instituţiei a scos la iveală imagini de pe camerele de supraveghere din interiorul TVR, prin care au vrut să arate că doi dintre cei care i-au cerut demisia preşedintelui Doina Gradea nu poartă mască de protecţie în interiorul instituţiei.

De asemenea, Alexandru Sassu, cel care i-a fost consilier Doinei Gradea, după revenirea sa în TVR în 2018, a demisionat recent. La fel ca şi Ghiurco, şi Sassu a fost acid la adresa PDG-ului: 

„Comportamentul său a evoluat din ce în ce mai mult către cel al unui vătaf, tratând angajaţii SRTv ca pe nişte angajaţi personali pe moşia personală“, după cum a scris Sassu în demisie. 

 

Ce reproşuri îi aduce Monica Ghiurco Doinei Gradea:

„Stimată doamnă Doina Gradea, ca să ne lămurim o dată pentru totdeauna şi să nu mai fiţi nevoită, atunci când sunteţi trasă la răspundere, să faceţi aluzii de genul: «scandaluri în interes propriu» şi «neîmplinirile unora, ale căror visuri sunt bântuite de ocuparea fotoliului de Preşedinte Director General», vă răspund aici, nu am nimic de ascuns.

 

Da, doamnă, da, doresc să vă iau locul pentru că nu îl meritaţi şi nici TVR nu merită să fie condusă de un impostor cu pretenţii de manager. Da, vreau sa conduc televiziunea în folosul publicului şi al profesioniştilor din TVR, nu pentru para-ndărăt!

 

Da, vreau să conduc televiziunea ca să le asigur oamenilor condiţii optime de muncă, salarii corecte, să le protejez sănătatea şi dreptul la muncă, nu să mă laud cu profit din banii cu care aţi fi putut măcar să scoateţi mucegaiul din pereţii spaţiilor insalubre în care sunt nevoiţi să muncească, să curăţaţi sistemul de ventilaţie care le pune sănătatea în pericol, sau chiar să finanţaţi programe, campanii de interes public şi multe altele. (...)

 

Da, vreau să conduc TVR pentru publicul care are dreptul să beneficieze de un serviciu public la standarde internaţionale. Mai ales în asemenea vremuri grele. Eu nu aş conduce cu oameni care îi consideră pe subalterni nişte expiraţi profesional. Nu mi-aş hărţui proprii salariaţi prin exerciţiul abuziv al drepturilor procesuale.

 

Da, doamnă, vreau, pentru că pot şi ştiu. Spre deosebire de dumneavoastră, ale mele diplome şi atestate de studii sunt publice. Ale dumneavoastră unde sunt? Vă provoc să le publicaţi, ca să ştim cu cine stăm de vorbă de fapt. Pentru că asistent manager al unui patron de presă nu înseamnă manager, doamnă! Cu atât mai mult cu cât aţi fost recomandată şi susţinută să conduceţi o instituţie publică, de un politician corupt, iar dumneavoastră aţi înţeles că puteţi merge la cumpărături, pe bani publici, fără nicio oprelişte. Am o veste proastă: chiar trebuie să daţi socoteală pentru fiecare leu.

 

 A, şi mai am o calitate care vă lipseşte: sunt cinstită, doamnă! Şi nu mint. Nu datorez nimic nimănui, decât lui Dumnezeu şi părinţilor mei. Niciunui partid, niciunui politician, niciunui serviciu sau grup de interese ilegitime. Nu ştiu dumneavoastră...

 

De ce vă spun toate astea? Ca să nu mai repetaţi ca un patefon stricat că reproşurile pe care vi le fac sunt din cauză că vreau să vă iau locul. Sunt convinsă că orice aş spune, ori da, ori nu, tot asta aţi crede.

 

Şi încă ceva, nu vă mai consideraţi «TVR»! Dumneavoastră nu sunteţi TVR.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite