Tensiuni între Andra şi Tudor la Vocea României, după ce artistul i-a criticat un moment: „E părerea lui, dar mă doare. Mă întreb de ce ai făcut aşa“

Tensiuni între Andra şi Tudor la Vocea României,
după ce artistul i-a criticat un moment: „E părerea lui, dar mă doare. Mă întreb de ce ai făcut aşa“

Tudor Chirilă a declarat că nu i-a plăcut deloc momentul realizat de concurentele Andrei FOTO Pro TV

În ultima rundă de confruntări din sezonul 8 al show-ului „Vocea României“, Andra a început să plângă copleşită fiind de emoţiile unei decizii dificile, dar şi de cuvintele dure pe care le-a folosit Tudor Chirilă pentru a comenta unul dintre momentele echipei sale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ultima rundă de confruntări de la „Vocea României“ s-a încheiat, iar vinerea viitoare, de la 20.30, şi sâmbăta viitoare, de la 20.00, 32 de concurenţi intră în knock-out-uri.

Cea mai recentă ediţie nu a fost însă lipsită de momente neaşteptate şi lacrimi. 
 
Claudia Popină şi Isabela Barbu, concurente în echipa Andrei, au interpretat piesa „Cry Baby“ într-o manieră inedită şi au ridicat publicul în picioare, impresionându-i şi pe ceilalţi antrenori. Cu o mică excepţie: Tudor Chirilă. 
 
În timp ce Smiley a declarat că este unul dintre duelurile sale preferate din echipa Andrei, fiind spectaculos şi plin de viaţă, iar Irina Rimes a avut numai cuvinte de laudă, Tudor Chirilă a fost la polul opus, foarte critic. Cunoscut pentru francheţea sa, artistul a subliniat în repetate rânduri că nu i-a plăcut absolut deloc momentul şi că, deşi concurentele au voci foarte bune, de vină pentru eşec ar fi fost momentul prost gândit. 
 
„Mie nu mi-a plăcut momentul deloc. Vă spun sincer, nu mi-a plăcut momentul deloc. Aveţi nişte voci excepţionale, aveţi nişte voci bune, dar total nepotrivit folosite în cântecul ăsta. M-am simţit ca şi cum am intrat într-un super butic din Olanda, Amsterdam, Barcelona, de oriunde şi am văzut o carpetă cu Răpirea din Serai fix deasupra patului. Aţi vrut să demonstraţi atât de mult pe piesa asta încât nimic din piesa asta nu a mai rămas. Mi s-a părut că piesa a avut un debut lasciv, de tip Joe Cocker, You Can Leave Your Hat On, şi s-a dus într-o chestie... Deşi îmi dădeam seama de calitatea vocilor, mie momentul nu mi-a plăcut. Mi s-a părut că aţi abuzat într-un mod îngrozitor de mare de semnificaţia piesei. În concursul ăsta se spune că «doar vocea contează». Din punctul ăsta de vedere v-aţi atins scopul, din punctul de vedere de a transmite ceva, nu cred că aţi atins acest scop, pentru mine“, a comentat Tudor Chirilă.
 
Vizibil afectată şi dezamăgită de criticile colegului său, Andra a replicat copleşită de emoţii: „E părerea lui, deşi mă doare ce spune, e părerea lui şi trebuie să o acceptăm. Se poate vedea şi aşa. Tudor Chirilă de-a lungul anilor petrecuţi la Vocea României a mai dat acest cântec altor concurente, probabil tu ai viziunea ta despre acest cântec, dar viziunea mea aceasta a fost şi văd că a plăcut şi publicului. Ce bine că suntem diferiţi şi nu gândim la fel… Nu vreau să vă dispară fericirea momentului pentru că lui nu i-a plăcut“, a spus Andra. 
 
Aflată în faţa deciziei de a elimina una dintre concurente şi afectată de cuvintele sincere ale lui Tudor, Andra nu şi-a mai putut stăpâni lacrimile şi a izbucnit în plâns. A fost cu atât mai emoţionant cu cât vedeta a dezvăluit că o alege pe Isabela, dar şi că iniţial au ales o altă piesă pentru duel, dar Isabelei nu i se potrivea foarte bine şi, la sugestia concurentei eliminate, au ales o altă melodie, respectiv „Cry Baby“.
 
„Cântecul e foarte bun, dar mie mi s-a părut că s-au urcat pe el. N-o lua personal, că greşeşti…“, a încercat ulterior Tudor Chirilă să o liniştească pe Andra. „Doare când spui că nu mi-a plăcut deloc. Pentru că momentul meu a fost sus, dar spunând asta l-ai dus foarte jos. Ca şi colegă mă întreb de ce ai făcut-o aşa pentru că toată lumea aplauda, toată lumea era cu sufletul la gură...“, a replicat aceasta. 
   
 
 
citeste totul despre: