Moise Guran revine pe TV, după ce a renunţat la „Biziday“: în ce postură apare jurnalistul la Digi 24

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moise Guran (42 de ani) va apărea în postura de invitat permanent la Jurnalul de seară, de la Digi 24, din 5 septembrie, declarând că nu a putut să renunţe aşa uşor la lumea televiziunii.

Moise Guran urmează să apară în postura de invitat permanent la Jurnalul de seară de la Digi 24, din 5 septembrie, după ce recent a reapărut la postul deţinut de RCS RDS. Guran şi-a făcut reapariţia în jurnalul lui Cosmin Prelipceanu, acolo unde a dezvăluit că va apărea ca invitat, arată paginademedia.ro. „Din 5 septembrie ne vedem o dată pe săptămână şi dacă situaţia o va impune şi de mai multe ori“, i-a zis Prelipceanu. „Invitaţia ta de a participa la Jurnalul de seară, o dată pe săptămână, m-a făcut fericit, într-un fel“, a fost replica lui Guran, evidenţiată de sursa citată.

Guran s-a autointitulat acum „blogger“ şi i-a spus lui Prelipceanu că scrie în fiecare zi. „Noi suntem aici pe televizor, pe mainstream media şi tu vii la noi cu blogger? Ce e aia blogger?“, a fost replica moderatorului. „Mainstream media TV, asta e o chestiune care poate evolua aşa cum ţi-am spus la ultima noastră întâlnire“, i-a zis Guran. „Tu schimbi lumea şi din când în când vii în lumea asta a noastră şi ne spui «eu sunt în lumea cealalt㻓, a continuat Prelipceanu. „Nu sunt într-un turn de sticlă, nu există o lume a mea şi o lume a ta. Pentru Dumnezeu, Cosmin, lucrăm de 20 de ani sau mai bine împreună, întotdeauna lumea e aceeaşi. (...) Acum tu ştii că nu mă puteam rupe dintr-o dată atât de brusc şi de tot de televiziune după 17 ani în televiziune. Deci invitaţia ta de a participa la Jurnalul de seară, o dată pe săptămână, m-a făcut fericit, într-un fel“, a fost răspunsul lui Moise Guran.

Amintim că spre sfârşitul lunii iunie, Moise Guran a anunţat că renunţă la emisiunea „Biziday“, pe care o prezenta de jumătate de an la postul de ştiri Digi 24, precizând că a fost o hotărâre calculată şi planificată de multă vreme. De asemenea, Guran a dezvăluit că a semnat un contract pe cinci ani cu postul de radio Europa FM pentru emisiunea „România în direct“ şi pentru pastila „Biziday“, iar din toamnă va fi prezent în fiecare luni în studioul „Jurnalul de seară“, emisiune moderată de Cosmin Prelipceanu. Totodată, Guran a mai anunţat că, alături de o echipă de informaticieni, lucrează la o aplicaţie de ştiri.

Moise Guran a subliniat la rândul lui că decizia nu are nicio legătură cu presiuni politice sau de altă natură şi nici cu cifrele de audienţă, dar şi că simte de câţiva ani nevoia de a dezvolta mai mult partea de comunicare pe internet, întrucât internetul mobil şi reţelele sociale par a schimba semnificativ mai mult decât televiziunea ceea ce se întâmplă în societate noastră. Mai multe declaraţii făcute de Moise Guran puteţi citi aici.  

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite