Mihaela Rădulescu, în juriul „Românii au talent“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihaela Rădulescu va completa juriul noului sezon al show-ului „Românii au talent“, scrie în exclusivitate Paginademedia.ro.

Potrivit informaţiilor obţinute de Paginademedia.ro, discuţiile dintre Mihaela Rădulescu şi producătorii televiziunii s-au încheiat, iar negocierile au ajuns în faza de semnare a contractului.

Această mutare vine după ce Mihai Petre, care a jurizat „Românii au talent“ timp de patru sezoane, a decis să semneze cu principalul concurent, Antena 1, şi după ce negocierile cu actorul Mihai Bendeac, care urma să-l înlocuiască pe Mihai Petre, nu s-au finalizat.

În luna iulie, formula finală a juriului emisiunii părea să fie conturată, după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora Pro TV s-a hotărât asupra actorului Mihai Bendeac şi vedetei de televiziune Cabral. Informaţiile au fost ulterior confirmate de Bendeac, care a anunţat că nu va mai face parte din juriul „Românii au talent“, deşi negocierile erau într-un stadiu avansat şi participase chiar şi la şedinţa foto, alături de colegii săi, Andra, Cabral şi Andi Moisescu, după cum scria la momentul respectiv Paginademedia.ro.

Artistul a dezvăluit că negocierile cu Pro TV nu s-au finalizat „din cauza apostolilor plimbăreţi“, o aluzie la foştii colegi din trustul Intact, de care s-a despărţit în condiţii nu tocmai amiabile.

Caravana „Românii au talent“ porneşte, la începutul lunii octombrie, în cautarea celui mai talentat român. Printre oraşele în care va ajunge echipa show-ului se numără Galaţi, Braşov, Cluj, Craiova, Chişinău şi Iaşi.

TV



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite