Mihaela Rădulescu în discuţii cu TVR pentru „Duminica în familie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihaela Rădulescu se află în discuţii cu TVR şi ar putea reveni pe micul ecran în această toamnă cu una dintrecele mai îndrăgite emisiune ale sale, „Duminica în familie“, după cum a declarat realizatoarea TV pentru paginademedia.ro.

„Sunt în discuţii cu TVR pentru «Duminica în familie», nu pot vorbi de ceva foarte avansat. Am primit o variantă de format de la ei“, a declarat Mihaela Rădulescu într-un interviu pentru paginademedia.ro.

Realizatoarea TV, care trăieşte în Principatul Monaco, împreună cu fiul ei, Ayan, ar vrea să se abată puţin de la formatul original al emisiunii. „În mare parte, e o «Duminică în familie», cu artişti şi poveşti, actualitate şi promovări, ceva nostalgie şi umor, de toate. Singura problemă ar fi că nu aş putea veni săptămânal, nici pentru ei şi nici pentru vreo altă televiziune, are şi Ayan drepturile lui. Le-am propus să vin o dată la două săptămâni, pentru o ediţie în direct şi una înregistrată. Dacă vor fi de acord cu această condiţie, vom putea intra mai adânc în negocieri. Nu aş pleca pentru nimic în lume pentru un proiect care să mă ţină departe de copilul meu“, a mai spus Mihaela Rădulescu.

Aceasta a mai declarat pentru paginademedia.ro că, din cauza faptului că locuieşte în Monaco şi pentru că nu a vrut să stea departe de fiul ei, a ratat o participare la emisiunea „Dansez pentru tine“.

Mihaela Rădulescu a realizat în trecut emisiunea „Duminica în familie“ la Antena 1. Ea locuieşte în Monaco din 2009, dar a revenit în ţară pentru unele ediţii speciale ale unor emisiuni TV.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite