Mesajul CNA către televiziuni privind modul în care prezintă crimele din Caracal: „Aveţi obligaţia să trataţi cu decenţă şi responsabilitate acest subiect“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce mai mulţi români au criticat în mediul online modul în care posturile de ştiri tratează crimele din Caracal, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a emis un comunicat oficial în care reaminteşte televiziunilor că au obligaţia de a trata cu decenţă şi responsabilitate tragedia.

„Având în vedere modul în care a fost prezentat cazul crimelor de la Caracal, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului le reamintesc radiodifuzorilor obligaţia de a trata cu decenţă şi responsabilitate acest subiect şi de a respecta, în cadrul programelor audiovizuale, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, protecţia demnităţii umane şi a dreptului la propria imagine, precum şi asigurarea informării corecte - prevăzute în legislaţia audiovizualului“, se arată într-un comunicat al CNA. 

Potrivit Consiliului, direcţia de specialitate din cadrul instituţiei va realiza o monitorizare de linie pentru a evalua modul în care radiodifuzorii reflectă acest subiect. 

Apelul CNA vine după ce mai multe posturi de ştiri au difuzat imagini cu părinţii fetelor ucise distruşi de durere, inclusiv unele în care mama uneia dintre victime leşină şi primeşte îngrijiri medicale. Acest gest a fost aspru criticat în mediul online, inclusiv de unul dintre membrii forului audiovizual, Radu Herjeu, care a acuzat televiziunile că au dat dovadă de cinism conduşi de un interes meschin, acela de a face audienţă. Şi au reuşit, pentru că duminică, 28 iulie, ziua în care criminalul din Caracal şi-a recunoscut faptele, iar pe TV au apărut imagini cu un puternic impact emoţional, posturile de ştiri au înregistrat cifre de audienţă cu mult peste media obişnuită. 

În comunicatul CNA sunt reamintite şi reglementările din Codul Audiovizual de care posturile de televiziune trebuie să ţină cont într-o astfel de situaţie.  

Orice persoană are dreptul la respectarea intimităţii în momente dificile, cum ar fi o pierdere ireparabilă sau o nenorocire. 

În cazul situaţiilor de suferinţă umană, al dezastrelor naturale, accidentelor sau al actelor de violenţă, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a respecta imaginea şi demnitatea persoanelor aflate în astfel de situaţii (Art.45-1).

În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii; b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă, conform prevederilor legislaţiei audiovizualului (Art.64-1).  

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite