Membru CNA, autosesizare în legătură cu „afirmaţii grave“ făcute la Antena 3: „Aduc aminte de manipulările specifice anilor ‘90“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dorina Rusu, membra a Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), s-a sesizat în legătură cu emisiunea „Ediţie specială“, difuzată de Antena 3, în care, discutându-se violenţele de la mitingul Diasporei, Alessandra Stoicescu şi inviţii din platou au lansat afirmaţii „grave, care încalcă legislaţia audiovizuală şi care aduc aminte de manipulările specifice anilor ‘90“.

Într-un comunicat de presă citat de News.ro, Dorina Rusu a transmis că „afirmaţiile din emisiunea de la Antena 3 sunt foarte asemănătoare cu acelea pe care presa aservită puterii le făcea după Mineriada din iunie ‘90, pentru a încerca să justifice violenţa şi abuzurile împotriva manifestanţilor. Atunci, manifestanţii erau acuzaţi că sunt golani, drogati, plătiţi cu bani străini.“

Membra CNA subliniază că în acest caz, moderatoarea Alessandra Stoicescu şi invitaţii săi au încercat acreditarea ideei că violenţele din Piaţa Victoriei nu au fost provocate de jandarmi şi de instigatori, ci de oameni antrenaţi, cu pregătire paramiltară, anarhişti din gruparea Antifa, plătiţi de miliardarul George Soros.

„«Ăştia trebuie plătiţi şi hrăniţi bine, pentru că pregătirea asta cere multe calorii», a declarat unul dintre invitaţi. Un alt invitat a afirmat că jurnaliştii care au fost bătuţi de jandarmi o meritau, fără ca din partea moderatoarei să existe vreo reacţie. În aceeaşi emisiune s-a afirmat că, în zilele dinaintea protestului de pe 10 august, în România au intrat, pe la graniţa cu Republica Moldova, mercenari special veniţi pentru proteste. Niciuna dintre numeroasele acuzaţii nu a fost dovedită“, a arătat Dorina Rusu. 

De asemenea, membra CNA a anunţat că s-a autosesizat şi în alte cazuri recente, inclusiv emisiunea de la Antena 3 în care un personaj care incita la violenţă, Ovidiu Grosu, era prezentat drept organizator al protestelor. „Am considerat atunci că intenţia postului era aceea de a acredita ideea că protestul de pe 10 august este organizat de nebuni care vor război civil. Consider că este foarte posibil ca, prin felul în care a realizat aceste emisiuni înainte de protest, Antena 3 să-şi fi adus o contribuţie la violenţele de vineri seara“, şi-a motivat Rusu autosesizarea.

Dorina Rusu s-a mai sesizat şi în legătură cu „afirmaţiile mincinoase“ şi ameninţările aduse de Liviu Dragnea procurorilor şi preşedintelui României, în emisiunea „Sinteza zilei“, difuzată pe 10 iunie, dar şi în legătură cu declaraţiile ministrului Agriculturii făcute în emisiunea din 25 iulie, „Punctul de întâlnire“, moderată de Radu Tudor la Antena 3. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite