MasterChef: prima zi de probe în bucătărie, prima eliminare din concurs

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chef Foa la licitaţie FOTO Pro TV
Chef Foa la licitaţie FOTO Pro TV

Prima zi de probe în bucătăria MasterChef a adus şi prima eliminare, emoţiile celor 24 de concurenţi ajungând la cele mai înalte cote. Juriul nu s-a lăsat impresionat de astfel de sentimente, inspiraţia culinară fiind cea care i-a salvat sau nu pe concurenţii acestui sezon.

Prima probă din ediţia de aseară a fost Cutia misterelor. Concurenţii au fost surprinşi să găsească sub celebra cutie o poză cu frigiderul de acasă, cu ingredientele şi produsele alimentare care se găsesc în fiecare în parte. Cei 24 de aspiranţi la titlul de „MasterChef“ au fost provocaţi să gătească cu o parte dintre ingredientele regăsite în fotografie. La finalul probei, fetele au jurizat farfuriile băieţilor şi invers. Conform jurizării celor 24, câştigătorii probei au fost Claudia, Andra, Andrei şi Tudor. Dintre cele patru preparate, jurizarea Chefilor a desemnat doi câştigători: Andrei, câştigătorul insignei de imunitate, şi Andra. Andra a primit rolul de a împărţi tipurile de preparate la cea de a doua probă şi privilegiul de a nu găti. În aceeaşi manieră au fost alese şi preparatele cele mai slabe: Serghei, Iuliana, Ştefan şi Kiki. Cei patru au primit sarcina de a spăla toate farfuriile murdare.

Concurenţii „MasterChef“ la proba cutia misterelor FOTO Pro TV

master chef foto pro tv

Cea de a doua probă i-a pus pe concurenţi faţă în faţă cu un ingredient vedetă: porumbul. Andra, locul doi în proba precedentă, le-a împărţit celor 23 de colegi tipul de preparat pe care îl aveau de pregătit: main dish sau desert. La momentul jurizării, Mişa i-a surprins pe Chef Patrizia, Chef Foa şi pe Chef Adrian Hădean, dar şi pe ceilalţi concurenţi, în momentul în care s-a prezentat la jurizare cu mâinile goale. Dezamăgit fiind de preparatul lui, acesta a luat decizia de a-l arunca la gunoi, înainte de verdictul Chefilor. Adriana, Florin, Ştefan, Mişa şi Vincenţiu au fost desemnaţi concurenţii cu cele mai slabe farfurii ale probei, astfel încât au fost trimişi la testul sub presiune.

MasterChef: Licitaţie şi inspiraţie – ingredientele testului sub presiune

Testul sub presiune i-a pus pe Adriana, Florin, Ştefan, Mişa şi Vincenţiu faţă în faţă cu un banc plin de ingrediente: carne, brânzeturi şi legume. Fiecare dintre aceştia a avut de licitat, dintr-un total de 90 de minute, pentru fiecare dintre ingredientele disponibile. Adriana a început licitaţia şi şi-a adjudecat rapid o bucată de ceafă de porc cu doar 5 minute plătite. Lupta pentru următoarele produse a fost aprinsă, Mişa rămânând la finalul licitaţiei cu doar 20 de minute disponibile pentru gătit, dar cu ingrediente precum antricot de vită, brânză roquefort şi un coş generos de legume. Vicenţiu a fost campionul licitaţiei: a rămas cu 75 de minute disponibile pentru gătit şi cu ingrediente precum piept de pui, cremă de brânză şi un coş de ardei şi vinete. Florin a optat pentru homar, smântână şi legume precum varza şi ţelina, în timp ce Ştefan a gătit cu ingrediente ca pieptul de raţă, mozzarella şi un coş cu salată şi dovlecel. Deşi a avut cel mai mult timp la dispoziţie pentru a găti, Vincenţiu a fost primul dintre cei 24 de concurenţi eliminaţi. Preparatul său a fost incorect pregătit, puiul nefiind gătit.

Concurenţii„MasterChef“ la proba testului sub presiune FOTO Pro TV

master chef foto pro tv

În această seară, de la ora 20.30, telespectatorii vor putea urmări o nouă probă în deplasare. De data aceasta, concurenţii vor fi împărţiţi în echipe şi vor avea de gătit pentru o gaşcă de motociclişti. Un nou test sub presiune surprinzător va face deliciul telespectatorilor.

MasterChef, peste un milion de telespectatori

„MasterChef“ a fost urmărit în medie de peste 1.2 milioane de telespectatori la nivel naţional, iar în minutul de aur, de la 20.54, aproape 1.6 milioane de telespectatori au prins gustul competiţiei.

La nivelul publicului comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 49 de ani, PRO TV a obţinut 10.6 puncte de rating şi 24.8% share, în timp ce postul de pe locul doi a înregistrat 5.5 puncte de rating şi 12.9% share.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite