„MasterChef“, mutat la altă oră din cauza „bătăii“ primite de la „Chefi la cuţite“: ce audienţe au avut emisiunile culinare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„MasterChef“ urmează să aibă doar o ediţie de săptămâna viitoare, Pro TV mutând emisiunea de la o altă oră după ce „Chefi la cuţite“ a reuşit să fie mereu pe primul loc în audienţe.

Audienţele nesatisfăcătoare au dus la mutarea „MasterChef“ 

Debutul noului sezon „MasterChef“ în audienţe a determinat conducerea Pro TV să recurgă la altă tactică. Astfel, „MasterChef“ va fi difuzat o singură dată săptămâna viitoare şi nu de la ora 20:30, ci de la 22.15, Pro TV programând filme în locul difuzării obişnuite a show-ului culinar, arată paginademedia.ro.

Audienţele zilei de luni 

Mutarea vine în contextul în care emisiunea culinară de la Pro TV s-a clasat sub „Chefi la cuţite“, de la Antena 1, în audienţe. Astfel, în seara de luni, la a treia confruntare directă dintre cele două show-uri de cooking, Antena 1 a fost peste Pro TV la nivel naţional. Aproximativ 1,6 milioane de români pe minut s-au uitat la „Chefi la cuţite“, faţă de puţin peste 900.000 la Pro TV, care a fost pe locul al treilea, sub Kanal D. În minutul de maximă audienţă, de la 21:46, peste 2 milioane de telespectatori erau cu ochii pe „Chefi la cuţite“.

În aceeaşi zi, la oraşe, show-ul de pe Antena 1 a avut aproape un milion de telespectatori, în timp de la MasterChef, pe Pro TV, se uitau 450.000 de oameni la oraşe, tot locul trei, după Kanal D. Pe segmentul comercial al publicului cu vârste între 18 şi 49 de ani, audienţa „Chefi la cuţite“ a fost de 615.000 de telespectatori, adică aproape 14 rating şi 31 % cota de piaţă, cel mai mare pe acest target de lansarea emisiunii de pe Antena 1, scrie paginademedia.ro. Pro TV a fost pe locul doi cu 274.000 de telespectatori.

Cifrele confruntării de marţi 

Şi în seara de marţi, Antena 1 a rămas pe primul loc în audienţe. Ca şi la ediţiile de până acum, Pro TV a fost pe locul al treilea la nivelul întregii ţări şi la oraşe şi pe locul al doilea la nivel comercial. La oraşe şi pe segmentul comercial, audienţa „Chefi la cuţite“ a fost de două ori mai mare decât cea înregistrată de „MasterChef“.

Astfel, marţi seara, la nivel naţional, Antena 1 a înregistrat 1,6 milioane de telespectatori, iar Pro TV, pe poziţia a treia, a avut 942.000 de telespectatori, fiind din nou sub Kanal D. În minutul de aur, de la 21:10, peste 2 milioane de români erau cu ochii pe Antena 1. La nivel urban, Antena 1 a fost tot pe primul loc, cu 977.000 de telespectatori, iar Pro TV tot pe locul trei cu 469.000 de telespectatori, tot sub Kanal D. Pe segmentul publicului comercial, Antena 1 a avut 589.000 de telespectatori, iar Pro TV a trecut pe locul doi, cu 272.000 de telespectatori, notează aceeaşi sursă citată

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite