Elena Lasconi, Pacha Man, Don Baxter şi Cătălin Josan, cei patru finalişti „MasterChef – Proba Celebrităţii“

Elena Lasconi, Pacha Man, Don Baxter şi Cătălin Josan, cei patru finalişti „MasterChef – Proba Celebrităţii“

Pacha Man şi Don Baxter, doi dintre pretendenţii la marele titlul „MasterChef – Proba Celebrităţii“ FOTO Facebook

Penultima emisiunea „MasterChef – Proba Celebrităţii“ şi-a desemnat cei patru finalişti: Elena Lasconi, Pacha Man, Don Baxter şi Cătălin Josan. Până la rezultatul final, vedetele au trebuit să treacă de probe contra cronometru, să improvizeze şi să imite preparate complicate.

Tachinările dintre Pacha Man şi Alex Dima au continuat, în timp ce conflictul din Pacha Man şi Don Baxter s-a domolit, cei doi, în timpul probei sub presiune, oferind unul altuia sfaturi cu privire la o gătire corectă.

„Merita luat de bărbuţa aia a lui de care lucrează de câţiva ani şi aruncat în lac“, spus Alex Dima la adresa lui Pacha Man în timpul probei de gătit în aer liber, de pe Lacul Morii. Pe de altă parte, chefii au apreciat, în prezenţa unor foşti concurenţilor şi a unor vedete, că în acest sezon s-au gătit unele dintre cele mai bune preparate.

În urma voturilor celor care au gustat bucatele gătite în aer liber, echipa albastră condusă de Pacha Man a ieşit câştigătoare, astfel că Don Baxter şi echipa roşie au intrat la proba sub presiune. Testul sub presiune a fost unul deosebit. Jojo, Laura Cosoi, Elena Lasconi şi Don Baxter nu doar că au primit sarcina de a găti un preparat, ci au trebuit să meargă şi la cumpărături pentru a-şi găsi ingredientele, iar toate acestea într-un timp limitat şi cu o sumă de bani fixă. Singurul „ghid“ pentru găsirea ingredientelor a fost o imaginea cu ceea ce la final ar fi trebuit să fie mâncarea indicată de chefi.

Împăcarea dintre Pacha Man şi Don Baxter

Evindent, vedetele au întâmpinat dificultăţi în găsirea celor necesare, ba chiar au uitat de unele ingrediente, fiind sfătuite de chefi să revină la magazin pentru a găsi ceea ce aveau nevoie. Aşa a fost cazul Laurei Cosoi, care a uitat unele ingrediente de bază. În schimb, Elena Lasconi, precaută din fire, a cumpărat ingrediente în plus şi a rămas şi cu economii.

„Am gătit prepeliţă pentru prima oară în viaţa mea, nu cred că o să mai mănânc carne în viaţa mea, erau aşa de mici şi de firave“, a spus Laura Cosoi despre preparatul ei. În timpul probei, Don Baxter şi Pacha Man, care avuseseră anterior un conflict, şi-au oferit sfaturi unul altuia. Aceeaşi Laura Cosoi a avut bătăi de cap cu „tonul experimental“, preparatul din peşte care a solicitat-o până când aceasta a găsit formula ideală reprezentării fidele a mâncării aşa cum aceasta apărea în imagine.

Farfuria pregătită de Jojo FOTO Facebook

Proba sub presiune: Laura Cosoi şi Jojo au părăsit concursul

„Elena demonstreză seriozitate, profesionalism şi implicare“, s-a declarat mulţumit chef Florin Bontea în ceea ce priveşte mâncarea Elenei Lasconi. Dacă Elena i-a mulţumit pe chefi, Laura Cosoi s-a concentrat mai mult pe aspect decât pe gust, fapt sesizat imediat de cei trei chefi. Jojo, aşa cum îi stă în fire, nu a renunţat să îmbogăţească preparatul cu piper, unul dintre condimentele des consumate de vedetă. „Baxter a învăţat să gătească vită, viţel. A improvizat deşi nu a prins cea mai bună bucată de vită“, a declarat chef Sorin Bontea.

Preparatul lui Don Baxter FOTO Facebook

La finalul testului sub presiune, în ciuda faptului că cei patru au avut farfurii demne de MasterChef, doar doi concurenţi au mers mai departe. Elena Lasconi, cea care a devenit din ce în ce mai bună de la o ediţie la alta, a fost prima salvată. Pe de altă parte, Laura Cosoi a părăsit emisiunea din cauza modului în care a folosit cuptorul în detrimentul tigăii la prepararea mâncării. „Se găteşte ea pe ea, dar şi farfuriile“, a spus Cătălin Scărlătescu. Laura a fost urmată de Jojo. „Este păcat că a plecat Jojo, era o concurentă serioasă pentru marele titlu, dar a pierdut din cauza condimentelor“, a spus Sorin Bontea. Astfel, Don Baxter şi-a continuat drumul spre marea finală.

Laura Cosoi, în timp ce predă şorţul MasterChef FOTO Facebook

În actul final, cele două, Jojo şi Laura Cosoi au fost readuse în platoul MasterChef pentru a desemna anumite preparate pe care cei şase finalişti le-au avut de gătit. Mai mult, finaliştii au fost invitaţi de chefi pentru a gusta anumite sosuri şi garnituri care s-ar potrivi cu carnea pe care au avut-o de gătit.

Ultima bătălie, în patru: Elena Lasconi, Pacha Man, Don Baxter şi Cătălin Josan

Elena Lasconi a gătit muşchi de raţă, cu sos de vişine şi cartofi, improvizând, în stilul ei, şi unele artificii. Cătălin Scărlătescu a spus despre Don Baxter că şi-a dat arama pe faţă, fiind un bucătar bun, în special pe partea de cărnuri. De asemenea a fost apreciat „răutatea sa pozitivă“.

Cătălin Josan a avut de împetit carne de peşte, acesta alegând să o combine cu sfeclă roşie, iar Alex Dima a avut de pregătit antricot de vită pe care l-a combinat cu un sos de muştar nefiert şi cartofi. Gabriela Irimia a avut de pregătit paste cu legume şi fructe şi creveţi, dar chef Sorin Bontean a declarat că i-a ieşit „o tocăniţă“. Pacha Man a avut o carne de berbecuţ mai bine gătită decât chefii, chiar dacă cartofii au fost puţin cam prea simplu gătiţi.

„Fiecare aţi avut momentul de glorie, poate că nu aţi gătit mereu fabulos, dar ne-aţi surprins plăcut“, le-a declarat celor şase chef Cătălin Scărlătescu.

Elena Lasconi, favorită la marele premiu FOTO Facebook

Elena Lasconi a fost iarăşi prima care a mers spre marea finală, aceasta fiind urmată de Pacha Man, ambii cu şanse mari spre marele titlu. Cei doi au fost urmaţi de Don Baxter şi de Cătălin Josan. Pe de altă parte, Gabriela Irimia şi Alex Dima au părăsit concursul cu capul sus şi au declarat că vor continua să fie prieteni buni cu bucătăria în continuare. „Când a plecat Alex mi s-a rupt inima, numai cei care nu lucrează într-o redacţie şi care îşi petrec mai mult timp acolo decât acasă, nu înţeleg de ce plâng“, a declarat la final Elana Lasconi după plecarea lui Alex Dima.

Ultima bătălie „MasterChef – Proba Celebrităţii“ se dă mâine, 24 decembrie, în formula de patru: Elena Lasconi, Pacha Man, Don Baxter şi Cătălin Josan. Rămâne de văzut cine va fi câştigătorul marelui premiu în valore de 50.000 de euro.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: