Marius Crăciun este câştigătorul Ferma 2019: cel mai iubit concurent l-a învins pe cel mai puternic, Moroşanu VIDEO

Marius Crăciun este câştigătorul Ferma 2019: cel mai iubit concurent l-a învins pe cel mai puternic, Moroşanu VIDEO

Cătălin Moroşanu şi Marius Crăciun s-au luptat pentru marele premiu al show-ului de la Pro TV

Marius Crăciun este marele câştigător al show-ului „Ferma“, după ce sportivul a reuşit să-l învingă în duel pe luptătorul K1 Cătălin Moroşanu, după trei probe, în ediţia de joi seară, 23 mai.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sportivul Marius Crăciun (23 de ani) şi luptătorul K1 Cătălin Moroşanu (34 de ani) s-au luptat în finala Ferma pentru marele premiu în valoare de 50.000 de euro şi pentru titlul de „Fermierul Anului“. Câştigător a fost desemnat Marius Crăciun, care a fost cel mai iubit concurent al sezonului atât de telespectatori, cât şi de ceilalţi concurenţi. 

„Nu-mi vine să cred că am câştigat marele premiu şi mă bucur enorm că mi-am îndeplinit visul“, a mărturisit câştigătorul Ferma 2019. Mariu Crăciun i-a mulţumit şi oponentului său, Moro, care i-a devenit şi bun prieten: „Vă mulţumesc tuturor că m-aţi susţinut şi că aţi crezut în mine. Îi mulţumesc lui Moroşanu pentru tot ce m-a învăţat, pentru că mi-a fost alături, pentru că este un om deosebit, cu un caracter frumos. Tot respectul“.  
 
„Mă bucur din toată inima mea că am avut onoarea să lupt alături de tine“, i-a spus şi Cătălin Moroşanu. 

„Ai fost un fermier grozav, eşti Fermierul anului, ai câştigat acest premiu cu care să-ţi poţi ajuta familia. Bravo, Marius!“, i-a spus câştigătorului Mihaela Rădulescu, prezentatoarea show-ului de la Pro TV.  

Toţi foştii concurenţi au revenit în show pentru a-i susţine pe finalişti. De asemenea, cei doi au avut alături câţiva membri din familie. Dacă Moroşanu a fost suţinut de soţia, fratele şi antrenorul lui, Marius Crăciun a fost încurajat de mama sa, dar şi de prietenul lui cel mai bun. 

Cel din urmă, poreclit „Monkey“, a reuşit aşadar să-l învingă pe Cătălin Moroşanu după trei probe.
 
În prima dintre ele, cei doi au avut de tăiat un lemn cu fierăstrăul, de spart un panou din lemn, ca mai apoi să se caţere pe mai multe leagăne pentru a ajunge la un panou unde aveau de înfipt mai multe mere poleite. În cele din urmă, Prâslea cel Voinic s-a dovedit a fi Moroşanu, care a fost mai puternic şi mai agil. 

 
În cea de-a doua probă, care a necesitat atât forţă, cât şi îndemânare, cei doi finalişti au avut de construit un pod din 30 de scânduri. Primul care a reuşit să termine construcţia a fost Marius, câştigând astfel cea de-a doua probă. 
 
„Ceea ce mă bucură este că a fost o luptă foarte strânsă, bărbătească. L-au ajutat kilogramele în minus“, a declarat Moroşanu. 
 
„Mi-am dorit să câştig pentru a-mi ridica moralul“, a declarat şi sportivul după a doua probă. 
 
 
Cea de-a treia, cea care a decis şi câştigătorul Ferma 2019, a fost una de îndemânare, în care cei doi au avut de spart cu o minge mai multe ferestre din carton. Cel mai agil s-a dovedit a fi Marius Crăciun, care a devenit „Fermierul anului“ şi marele câştigător al premiului de 50.000 de euro. 
 
 
.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: