Livia Graur şi Ioana Maria Moldovan au dat o mână de ajutor la construcţia unei case pentru o familie nevoiaşă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Livia Graur, prezentatoarea jurnalului Focus de la ora 16:30, şi Ioana Maria Moldovan, realizator STV Junior, au răspuns prezent campaniei „BIG BUILD - O casă pentru fiecare“, lansată de Prima TV în parteneriat cu Habitat for Humanity România, şi au dat o mână de ajutor la construirea unei case.

Vedetele Prima TV s-au echipat corespunzător pentru munca pe şantier, s-au urcat în maşini şi au pornit spre Bacău. Acolo, Livia şi Ioana s-au alăturat colegilor „Cârcotaşi“ şi voluntarilor şi au participat la construirea unei case pentru o familie defavorizată.

„Am făcut un acoperiş de la zero, iar ceea ce m-a impresionat a fost că, alături de ceilalţi voluntari, am reuşit să terminăm în patru ore o muncă care în mod normal ar fi durat o săptămână. Am lucrat alături de colegii mei, dar şi de sute de voluntari din mai multe ţări. A fost o experienţă de neuitat şi sper că familiile care se vor muta acolo să aibă o iarnă călduroasă“, a spus Livia Graur. 

Deşi au muncit din greu, Livia şi Ioana nu s-au dat în lături de la nimic, oricât de grea a fost sarcina pe care au avut-o de îndeplinit. Şi nu a fost deloc uşor să stea pe acoperişul casei sau să se urce pe schele.

„A fost o zi obositoare, dar mă simt tare fericită. Am urcat pe schele şi, cu ajutorul unei echipe faine de voluntari, români şi străini, am reuşit să facem acoperişul unei case în câteva ore. Asta înseamnă să lucrezi în echipă, unde-s mulţi puterea creşte. Mă bucur că am răspuns prezent campaniei Prima TV şi Habitat for Humanity România“, a mărturisit şi Ioana Maria Moldovan.

image

FOTO Prima TV

La rândul lor, „Trăsniţii“ au plecat spre Bacău, pentru a da şi ei o mână de ajutor la finalizarea locuinţelor, care vor deveni curând cămin pentru mai multe familii nevoiaşe.

image

FOTO Prima TV

Prima TV împreună cu Habitat for Humanity România celebrează Ziua Mondială a Locuirii (declarată de ONU) prin evenimentul BIG BUILD. În doar cinci zile, între 5 şi 9 octombrie, asociaţia va ridica opt case pentru familii cu venituri mici din Bacău. La construcţia locuinţelor participă aproximativ 200 de voluntari. Misiunea Habitat for Humanity este de a eradica locuirea sărăcăcioasă prin importante donaţii în materiale şi bani.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite