Lansări CD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lansări CD
Lansări CD

Lansat la 12 octombrie, cel mai nou album al artistei Natalie Imbruglia, „Come To Life“, vine după o aşteptare de patru ani. Pentru acest material discografic, Natalie a colaborat cu Chris Martin, solistul formaţiei britanice Coldplay.

Come To Life

Artist:  Natalie Imbruglia; Casa  de discuri: © Universal Music România

Totodată, CD-ul este produs de Ben Hiller, care a lucrat cu nume legendare, precum Depeche Mode, Blur sau Elbow. Primul extras pe single este piesa compusă împreună cu Chris Martin, intitulată „Want“. „Come To Life“ include piese precum „Fun“, „Scars“, „Twenty“, „All The Roses“ şi „Wild About It“, care continuă linia melodică cu care Natalie Imbruglia ne-a obişnuit.

Însă, spre deosebire de ultimele materiale ale artistei, precum „Left on the Middle“, „White Lilies Island“ şi „Counting Down The Days“, acest album este plin de optimism, vesel, iar versurile sunt extrem de captivante. Un album care merită ascultat cap-coadă. Influenţele lui Chris Martin se simt pe aproape toate piesele de pe CD, însă asta nu este un lucru rău, ba dimpotrivă. „Come To Life“ este disponibil la preţul special de 29,90 lei.

Draw The Line

image


Artist: David Gray; Casa  de discuri: © Universal Music România

Cel de-al optulea album al lui David Gray, „Draw The Line“, a fost înregistrat la Londra în studioul acestuia. CD-ul conţine 11 piese energice, precum şi două colaborări cu celebra Annie Lennox şi Jolie Holland. Primul extras pe single a fost piesa „Fugitive“, cea de-a doua urmând să fie duetul cu Annie Lennox, „Draw The Line“.

Brand New Eyes

image


Artist: Paramore; Casa de discuri: © A&A Records/Warner Music Licensee

Paramore şi-a lansat cel de-al treilea album de studio, „Brand New Eyes“, un material discografic care se anunţă unul de succes. Primul extras pe single este piesa „Ignorance“, care a stârnit entuziasmul fanilor. Albumul este disponibil atât în formatul clasic de CD, cât şi în vynil (după 24 noiembrie).

The Very Best Of Jazz

Artist: Diverşi; Casa de discuri:  © Universal Music România

image


Universal Music România îţi aduce o compilaţie extraordinară, care reuneşte nume mari ale muzicii jazz, de la Dusty Springfield, Nina Simone, Louis Armstrong sau Madeleine Peyroux. CD-ul este un material de excepţie, pentru toţi iubitorii genului, pe care publicul românesc îl va îndrăgi imediat. Un CD pe care trebuie să-l ai!

Înc-o dată

Artist: Ro-mania; Casa de discuri:  © MediaPro Music

image


Noul album al formaţiei Ro-mania este „Înc-o dată“, care conţine 16 piese etno-dance, printre care şi hiturile „Well-O-Wee“ şi „RailRoad“. Alături de piesa care dă titlul campaniei susţinute de Monica Columbeanu, „Cele mai frumoase“, albumul conţine şi piesele „Tzuicha-cha“, „Mai întoarce Doamne roata“.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite