Kanal D, amendă de 10.000 de lei pentru limbajul injurios din emisiunile cu Leo de la Strehaia

Kanal D,
amendă de 10.000 de lei pentru limbajul injurios din emisiunile cu Leo de la
Strehaia

CNA a primit nouă reclamaţii în privinţa manifestărilor manelistului Leo de la Strehaia în emisiunea „WOWBiz” de la Kanal D

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat, marţi, televiziunea Kanal D, cu 10.000 de lei, pentru trei ediţii ale emisiunii „WOWBiz“, din luna iulie, în care au fost prezentate relaţiile amoroase ale cântăreţului de manele Leo de la Strehaia, potrivit Mediafax.

Membrii Consiliului au constatat că în ediţiile din 21, 22 şi 23 iulie ale emisiunii moderate de Mădălin Ionescu a fost prezent cântăreţul de manele Leo de la Strehaia, iubitele acestuia şi membri ai familiei sale. O parte dintre aceste persoane au folosit un limbaj injurios, iar între unele au izbucnit şi altercaţii violente.

Potrivit Mediafax, în urma difuzării acestor ediţii, CNA a fost sesizat de nouă ori.

Prezent la şedinţa CNA de marţi, reprezentantul Kanal D, Cătălin Băleanu, a spus că majoritatea reclamaţiilor primite de Consiliu în acest caz „au un conţinut rasist şi discriminatoriu“. Băleanu a mai spus că foarte importantă este şi atitudinea moderatorului, care a intervenit de fiecare dată: „Ce poate face un moderator de bună-credinţă în aceste cazuri, să le atragă atenţia“.

Moderatorul TV Mădălin Ionescu, prezent şi el la şedinţa CNA de marţi, a spus că derapajele de la „WOWBiz“ au încetat, după ce, pe 3 septembrie, CNA a amendat postul Kanal D cu 30.000 de lei pentru aceeaşi emisiunie.

„Personal consider că nu s-a întâmplat nimic nou din perspectiva derapajului. Dimpotrivă. N-aş vrea să fim asociaţi cu produse care, încercând mai mult sau mai puţin să facă o copie a ce se întâmplă la «WOWBiz», au derapat (...) La «WOWBiz», în acest sezon, nu a existat niciun derapaj. Am ajuns să înregistrăm ediţii pentru a evita anumite derapaje. Toţi cei prezenţi în platou au înţeles. Au fost nişte îmbrânceli, dar s-a întrerupt emisia, am avut şi bodyguarzi“, a spus Mădălin Ionescu, marţi, în faţa membrilor CNA.

În urma discuţiilor, CNA a decis totuşi să amendeze Kanal D cu 10.000 de lei, la propunerea lui Radu Herjeu, pentru încălcarea articolului 40, alineatul 3 din Codul audiovizualului, potrivit căruia „Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă“.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările