Iohannis s-a supărat pe CNA şi îl atacă: „O obrăznicie! A dat Dragnea ordin să ignore referendumul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis FOTO Octav Ganea/Inquam Photos
Klaus Iohannis FOTO Octav Ganea/Inquam Photos

Klaus Iohannis s-a supărat pe Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru că i-a respins cererea de a difuza un spot despre referendumul pentru Justiţie. Preşedintele României a catalogat drept „obrăznicie“ refuzul forului şi a afirmat că Dragnea „a dat ordin“ instituţiei să ignore referendumul.

„PSD încearcă şi instituţional să boicoteze acest referendum. A dat Dragnea ordin la CNA să ignore referendumul. Referendumul este un scrutin care se ţine împreună cu europarlamentarele, dar este altceva. CNA, prima dată în istoria post-decembristă, a refuzat să acorde timpi de antenă pentru publicitatea referendumului. Ba mai mult, nici nu au vrut să ia în discuţie chestiunea. Şi când le-am trimis o solicitare cu un videoclip realizat de Administraţia Prezidenţială în care eu îi încurajez pe români să participe la referendum, atât, nu le sugerez răspunsul, au spus că acest clip este reclamă electorală şi să merg eu să mă descurc cu partidele. Auziţi ce obrăznicie din partea CNA-ului! Este jalnic, dar românii nu trebuie să se teamă să meargă la vot“, a declarat într-o conferinţă de presă Iohannis citat de Paginademedia.ro

Amintim că în şedinţa din 21 mai, CNA a refuzat să dea o recomandare radiodifuzorilor de a da pe clipul despre referendum în regim de campanie de interes public. Cei mai mulţi dintre membrii instituţiei au considerat că acest spot este electoral, drept urmare „poate fi difuzat în emisiunile electorale, conform legii“.

  

Pe de altă parte, CNA a hotărât să trimită către televiziuni o recomandare pentru difuzarea unui spot despre referendum realizat de Autoritatea Electorală Permanentă. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite